
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

În fiecare vineri din martie, Andreea Cristea, 18 ani, ne spune, pe capitole, o poveste mai mare despre ce înseamnă să fii licean. Aceasta e a patra și ultima parte.
Pedala pe accelerație, muzica la maxim, viteză, hai, acum, repede, repede, repede. Astea ar putea fi indicațiile de pe un platou de filmare și, dacă ar fi așa, nu m-aș speria. Aș înțelege că anumite convenții cum ar fi cea în care realitatea este întreruptă pentru a face loc imaginației trebuie să se întâmple, altfel vor fi probleme și mai mari decât acest make-believe al artei. Numai că aceste cuvinte de mai sus nu sunt fictive, ni se întâmplă la fiecare sfârșit de noiembrie. Nu mai suntem oameni, se pare, ci am devenit doar un „accesoriu” al sărbătorilor de iarnă. Trebuie să intrăm în atmosfera creată atât în mediul online, cât și în magazine și casele noastre când dăm drumul la radio, TV, internet. Nu era însă așa.
Mai multe studii citate de The Conversation indică faptul că eliminarea scrisului de mână din școală – așa cum se petrece în Finlanda, unde nu se mai predau lecții de scriere și caligrafie – nu este o idee bună. Mințile noastre nu sunt pline de idei neînsuflețite. Trebuie să ținem cont de corpurile și de simțurile noastre pentru a explica fenomene care altfel sunt inexplicabile, mai arată cercetările.