
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

„Dana, 14 ani”. Astea au fost primele lucruri scrise de mine în jurnalul care stă și acum în camera mea. În momentele în care mă urăsc, chiar și pentru o secundă, mă pun să-l recitesc. Când l-am primit eram încă fericită. Îl primisem de Crăciun, era 2015 si aveam 13 ani.
După doi ani de la începutul pandemiei, a fost ridicată starea de alertă. Asta înseamnă că restricțiile nu mai sunt în vigoare. Ceea ce devenise noua normalitate, masca purtată la interior, ratele de incidență a îmbolnăvirii care dictau deschiderea școlilor, toate se vor transforma într-o ciudată amintire. Doar că școala românească dă semne că se va întoarce la aceleași metehne pe care le știam și analizam încă de dinaintea pandemiei. Tot în acești ani, autoritățile s-au angajat să ia mai multe măsuri pentru digitalizarea școlii, dar toate au rămas doar declarații.
O directoare dintr-un sat din Călărași lucrează cu un ONG național pentru a face din școală un loc primitor pentru cei mai vulnerabili copii.