
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

Am avut ocazia să particip în calitate de membru observator din partea Consiliului Elevilor la concursurile de directori și directori adjuncți din județul meu, Vrancea. Observator înseamnă că nu am avut voie să pun întrebări candidaților, din păcate. Am văzut profesorii devenind elevi și nu unii foarte bine pregătiți, am văzut profesori fără viziune, perorând discursuri lăbărțate și deloc concrete. În plină pandemie, când școala a fost în nemilosul joc online-offline, am întâlnit profesori care se visează directori, dar nu știu să lucreze pe calculator.
Peste 2000 de deținuți au făcut anul trecut școală în penitenciar, de la clasa întâi până la facultate. 11 au dat Evaluarea națională și bacalaureatul. Școala 9 a vorbit cu doi tineri de la Penitenciarul Jilava care și-au luat examenele la peste zece ani de când au abandonat școala. Amândoi spun că știrile despre cât de mulți elevi pică la examene în fiecare an le-au știrbit încrederea. După examen s-au mirat cât de ușor a fost. O poveste despre încredere și nevoia de a visa.
Iulia Hoelzli, profesoară la un liceu din Satu Mare, ajunsese abia de câteva ore, împreună cu alte două colege în Adana, oraș din sudul Turciei, când a început cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade. Profesoara, care a copilărit în zona seismică Vrancea, a făcut în Turcia ceea ce-a învățat de când era mică: s-a așezat sub tocul unei uși. Mulți oameni, însă, au coborât repede scările.