Răzvan Foncea a fost anterior și delegat de tineret al României la ONU și reprezentant în Consiliul Elevilor. Face parte din generația care și-a asumat conflictul cu părinții și bunicii lor pentru salvarea resurselor, cei care le spun că stilul de viață de astăzi nu mai este sustenabil. Nu fiindcă facturile la energie cresc, ci fiindcă Planeta este epuizată. Într-un dialog cu Școala 9, Răzvan povestește cum a fost să lucreze îndeaproape pe politici publice cu politicieni ca fostul premier italian Mario Draghi sau comisarul european Frans Timmermans și cât bine ar face o educație pentru mediu potrivită în școli.
Școala 9: Cum ai ajuns să reprezinți România în cadrul acestui eveniment și care a fost contribuția ta în cadrul acestuia?
Răzvan Foncea: În marja ediției din 2021, mi-am transmis aplicația și, dintr-un număr de peste 9.000 de candidați, m-am regăsit printre cei 300 de delegați din aproape toate statele lumii. A fost un proces foarte competitiv atunci, bazat pe CV, referințe profesionale, dar mai ales propuneri de politică publică și idei. Anul acesta, dintre cei peste 300 de participanți de anul trecut, circa 100 au fost selectați pentru a participa la reuniunea din New York. Din nou, în urma unei aplicații, am fost invitat să reprezint tinerii români și cu această ocazie la Youth4Climate.
„Problema este nu la curriculum, ci la livrarea sa”
De ce e important pentru tine să te implici în chestiuni pe mediu și ce faci, la nivel personal, pentru a-ți reduce amprenta de carbon? Ce-i sfătuiește pe alți tineri să facă, la rândul lor?
Printre practicile la care apelez zilnic se numără gesturi dintre cele mai simple: de la închiderea apei în timp ce mă spăl pe dinți (act care, pentru unii demnitari români, aparent e o anormalitate) până la utilizarea cu prioritate a mijloacelor de transport în comun, orientarea către opțiuni sustenabile de produse și servicii, etc.
Îndemn fiecare tânăr să își consolideze comportamentul individual și să contribuie la reducerea risipei, nu la amplificarea acesteia. Nu rezonez cu nicio extremă: pe de-o parte, vocile care ne spun că este necesară o schimbare radicală a stilului de viață pierd din vedere o mulțime de factori și generează mai degrabă neliniște și rumoare; de cealaltă parte, reacționarii care ne sugerează că responsabilitatea individuală în gestionarea crizei energetice și crizei climatice nu trebuie să existe se alătură problemei.
Consider că este vital echilibrul propus de către Max Weber (sociolog german, n.r.) între tărâmul factual, bazat pe materializarea cunoașterii în măsuri concrete, și tărâmul valorilor, mizând pe principialitatea liderilor politici de a genera politici pertinente, bine fundamentate, ținând cont de premisele valorice ale societății deservite.
Cum apreciezi starea actuală a educației pentru mediu în România? Ce ar trebui făcut pentru ca elevii să fie corect informați privind schimbările climatice?
Nu prea există. Noțiunile sunt minime, atribuite mai multor discipline, însă înțelegerea foarte precară a rolului educației pentru mediu determină unele cadre didactice să nu consolideze acei itemi în cadrul orelor de curs. Adesea, problema este nu la curriculum, ci la livrarea sa. Aici, cred eu, discutăm despre ambele laturi ale problemei: un curriculum foarte solid ar fi de bun augur, însă livrarea acestuia rămâne o preocupare la fel de mare. Cert e că, din punctul meu de vedere, transdisciplinaritatea acestei arii de studiu merită fructificată din plin.
Politicienii străini versus cei români care ne spun „că nu e cazul să stingem becurile”
Care sunt experiențele împărtășite de ceilalți colegi participanți la eveniment? Există exemple de bune practici pe care le putem prelua?
Experiențele sunt dintre cele mai diverse: de la tineri care au fost victime directe ale fenomenelor asociate schimbărilor climatice și au condus eforturile de reclădire a comunităților până la tineri care folosesc arta urbană ca instrument în stimularea comportamentelor sustenabile.
Am auzit poveștile unor tineri din comunități indigene care explorează orizonturile agriculturii reziliente cultivându-le, totodată, un simț profund de comuniune cu natura copiilor. Sunt universități și state care finanțează ideile tinerilor de reformă sustenabilă prin clustere de inovare foarte bine definite, de-a dreptul disruptive. Există state în care practica școlară este bazată pe soluțiile pe care elevii le propun actorilor privați și publici, pe implementarea lor. Sunt comunități care chiar își asumă o agendă de sedimentare a competențelor și comportamentelor specifice dezvoltării durabile pe tot parcursul formării indivizilor: de la grădiniță până la cel mai înalt nivel de calificare.
Cred că modelele de bună practică de consolidare a educației pentru dezvoltare durabilă sunt numeroase, iar noi chiar am avea potențialul de a genera la rândul nostru repere în acest sens.
Ne poți povesti experiențe pe care le-ai desprins din contactul cu lideri de top, precum Draghi și Timmermans?
Experiența a fost de-a dreptul excepțională. Mai intervenisem înainte de acel moment în diverse procese de politică publică la nivel internațional, sub cupola ONU, în calitatea de atunci de Delegat de Tineret al României la ONU, însă nu într-un cadru atât de milimetric organizat.
M-am bucurat să beneficiez de o platformă consistentă pentru a-mi susține propunerile și ideile și am fost încântat să negociez într-o manieră tehnică, punctuală, alături de ceilalți colegi, asupra fiecărei propuneri. A fost un demers cu atât mai incitant cu cât mișcarea climatică are, la rândul său, diferite componente: există voci mai radicale, voci reacționare și voci moderate. Eu mă consider un moderat, preferând să generez soluții bine nuanțate, ancorate în spiritul valorilor democratice liberale și în teze științifice plauzibile, în detrimentul discursurilor lipsite de esență.
În discuția cu Franz Timmermans am remarcat o deschidere surprinzătoare. Ne spunea că vrea să ne ofere actualități în urma fiecărei sesiuni de negociere ministerială și să îi stabilim împreună agenda, prioritățile și mesajele. Dacă nu mă înșel, ministrul tranziției ecologice din Italia concluzionase că noi, delegații de tineret din întreaga lume, reușisem în două zile să derulăm un efort pe care, timp de decenii, liderii politici mondiali nu l-au definitivat: acela de a ne pune de acord asupra unei rezoluții cu termeni clari și măsuri pertinente.
Totodată, am apreciat deschiderea miniștrilor din multiple state de a conversa în mod sincer și deschis cu noi și de a-și asuma perspectivele noastre prin direcții de acțiune concrete. Cred că inclusiv acest tip de platformă internațională dedicată tinerilor este o reușită, un gest inovator prin care guvernul italian nu numai că a creat un mecanism de participare performant pentru tinerii lideri, ci și-a consolidat puterea soft pe scena internațională.
Cum ți s-au părut aceștia în raport cu liderii noștri politici?
Liderii guvernamentali din România le spun românilor că se ocupă de absolut toate problemele și că nu e cazul să stingem becurile când nu e nevoie de ele sau să închidem apa la robinet cât ne spălăm pe dinți. Diferențele sunt evidente, deși de remarcat este că populismul exacerbat și naționalismul irațional prind teren în toate statele în marja acestui cumul haotic de crize pe care-l întâmpinăm.
Nevoia de a forma „indivizi sensibili la complexitatea ecosistemelor și fenomenelor sociale”
Explică-ne mai multe despre Youth4Climate. Ce fel de rezoluții au fost dezbătute?
Evenimentul Youth4Climate: Powering Action, co-organizat de Guvernul Italiei și UN Development Programme, se află la a doua ediție și promisiunea inițiatorilor este că va deveni un demers permanent. Anul trecut, conferința s-a organizat în marja negocierilor interguvernamentale, interministeriale precedente COP26 - Conferința Părților privind Schimbările Climatice, la Milano, între 28 și 30 septembrie 2021, iar rolul nostru, al delegaților de tineret, a fost acela de a realiza un manifest asupra mai multor piloni de acțiune.
Ideile și contribuțiile noastre au fost dezbătute alături de lideri de renume, precum Mario Draghi, premierul italian, sub patronajul căruia se desfășura conferința, Boris Johnson, premierul britanic de la acel moment, Franz Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene - cu care am și avut ocazia de a discuta o idee privind necesitatea finanțării inițiativelor inovatoare ale tinerilor prin hub-uri de dezvoltare ecologică sub egida mecanismelor Pactului Verde - sau John Kerry, trimisul special al președintelui SUA pentru probleme climatice.
În urma COP26, mi-am regăsit propunerile incluse în rezoluția finală, iar platforma de tineret creată în contextul negocierilor climatice de anul trecut a dat roade. De aceea, activitatea acesteia a continuat.
Practic, am abordat, alături de înalți demnitari ai statului italian și de liderii diplomației climatice a ONU, acest proiect și viitorul său, proiect pe care urmează să îl transform într-o preocupare mai largă. Totodată, am stabilit, în raport cu diverse entități ale ONU, direcții de acțiune comune în vederea stimulării participării tinerilor în eforturile climatice.
Recent, președintele Iohannis a punctat, în cadrul unui discurs susținut la ONU angajamentul României privind atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, educația fiind un pilon cheie pentru ca acest deziderat să fie realizat. Ce părere ai de această afirmație?
Angajamentul României față de Agenda 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă nu este nici pe departe o noutate, precum nici corelația profundă dintre un progres sustenabil și educație nu surprinde. România, la nivelul Națiunilor Unite, reprezintă, incontestabil, un contributor demn în definirea viziunilor, formulelor și perspectivelor de acțiune în sfera dezvoltării durabile. Pe scena europeană, România și-a asumat reforme masive, bazate, printre altele, pe filosofia celor 17 obiective ale dezvoltării durabile, sub egida unor programe de țară precum PNRR-ul (Planul Național de Redresare și Reziliență, prin care statele primesc fonduri UE pentru proiecte de refacere a economiei postpandemie). Misiunea cu adevărat relevantă, însă, rezidă în teritoriu.
Nu poți, cel puțin din punctul meu de vedere, să afirmi că materializezi sistemul în marja celor 17 obiective. Poți, în schimb, să îți setezi, ca stat, alte priorități, să șlefuiești inclusiv idealul educațional pe această cale: formarea unor indivizi sensibili la complexitatea ecosistemelor și fenomenelor sociale, capabili să își fructifice potențialul într-o formulă plenară, pornind de la cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile - dimensiunea socială, economică și ecologică, actori activ implicați în buna consolidare a priorităților globale de evoluție sustenabilă, cu o constituție a eticii comunitare bine conturată.
Educația rămâne însă cheia…
E evident rolul educației în îndeplinirea targeturilor agendei. Nu e evident, în schimb, dacă statul român l-a priceput. Conținuturile curriculare asupra dezvoltării durabile sunt minime, la fel cum este și formarea cadrelor didactice în vederea stimulării comportamentelor și viziunilor durabile în rândul elevilor. Asemenea și formele de împuternicire a tinerilor ca lideri ai eforturilor specifice Agendei 2030.
Hub-urile comunitare de inovare pentru dezvoltare durabilă, bazate pe formarea tinerilor și sprijinirea soluțiilor acestora, de la procesul de ideație până la implementare și finanțare, prin parteneriate între mediul educațional, actorii publici, privați și neguvernamentali, ar putea fi un context prielnic. La fel și competiții școlare sau burse speciale pentru elevi și studenți care să sublinieze rolul acestora de creatori de dezvoltare durabilă - pentru că asta presupune dezvoltarea durabilă: creație și inovare, nu uniformitate și soluții ultragenerale la adresa unor fenomene foarte specifice.
Cum te-a ajutat experiența Consiliul Elevilor în activitățile tale recente?
Consiliul Elevilor este o adevărată școală de exercițiu democratic și performanță în serviciul public pentru generațiile care accesează această organizație. În Consiliul Elevilor am învățat să lucrez la un material de politică publică și tot acolo mi-am sedimentat cunoștințele în materie de proces decizional, precum și competențele necesare unor intervenții productive în asemenea contexte. Sub egida Consiliului Elevilor m-am format în acest spirit și am avut deosebita oportunitate de a coopera cu tineri care astăzi lucrează la proiecte și cauze semnificative, fie în mediul public, fie în sfera privată, fie în societatea civilă.
Pregătirea elevilor reprezentanți o depășește adesea pe cea a demnitarilor, iar scena politică ar putea să se raporteze la organizațiile elevilor ca sursă de inspirație atunci când partidele și materializează culturile organizaționale și inițiativele.
