Cu bicicleta la școală, o soluție pentru orașele poluate. Cum au oprit traficul mai mulți părinți din Barcelona

Cu bicicleta la școală, o soluție pentru orașele poluate. Cum au oprit traficul mai mulți părinți din Barcelona

Cinci familii din Barcelona au convins sute de părinți și copii să meargă pe două roți la școală, oprind circulația pe anumite artere, o zi pe săptămână, scrie NPR. Fiindcă numărul lor a crescut rapid, poliția îi escortează, iar bulevardul pe care zburau zilnic 20.000 de mașini este vinerea rezervat bicicliștilor. O inițiativă asemănătoare de încurajare a mersului pe bicicletă există și la Iași. Însă în continuare, în cele mai poluate orașe din România, elevii sunt duși de părinți în mașina personală la școală. Alte orașe din țară au găsit soluția liniilor speciale de transport public pentru elevi. 

09.10.2022

de Ionuț Fantaziu

În fiecare vineri, drumul spre școală pentru mulți copii din Barcelona este diferit. La ora 8.00 dimineață, peste 100 de copii și părinți se urcă pe biciclete și pleacă spre școală sau serviciu. Și nu merg pe trotuar sau pe o pistă de biciclete, ci pe mijlocul străzii, scrie NPR

În urmă cu o lună, cinci familii din cartierul Eixample au decis să pună în aplicare mișcarea Bicibus. Mai exact, au ales să-și conducă copiii spre școală pe biciclete. În scurt timp, alți părinți și copii au fost încântați de idee, s-au alăturat, iar acum, de la o săptămâna la alta sunt tot mai mulți. 

S-au implicat și polițiștii din Barcelona, care au decis să oprească mașinile în trafic astfel încât cei mici să fie în siguranță atunci când se deplasează pe biciclete, role sau trotinete spre școală.  

Cei care au creat mișcarea Bicibus spun că vor să popularizeze mersul cu bicicleta, să construiască o comunitate și în același timp să promoveze un modalitate de deplasare la școală mai sigură și mai ecologică pentru copii.  

Mersul pe două roți înseamnă sănătate și mai multă liniște

Numele campaniei Bicibus vine din alăturarea cuvintelor „bicicleta” și „bus” (n.r. trad. autobuz). Dacă prima parte a numelui e clar de unde vine, a doua parte se referă la faptul că pe traseu, exact ca în cazul unui autobuz școlar, există trei opriri. În aceste „stații” se alătură alți copii și pleacă împreună spre școlile din Eixample. 

Concret, traseul Bicibus este pe bulevardul Entença, unde există trei școli. Întregul drum făcut pe bicicletă de la un capăt la celălalt durează 25 de minute. Potrivit unui părinte, care a vorbit cu npr.org, bulevardul este traversat în fiecare zi de aproximativ 25.000 de vehicule. Zona este una gălăgioasă și aglomerată, iar pentru copii, dacă ar merge singuri spre școală, ar putea fi periculoasă. 

Însă vinerea, când își trimit copiii la școală pe biciclete, părinții spun că se simt liniștiți pentru că îi știu în siguranță. Prin această mișcare, părinții și copiii din Eixample militează și pentru ca autoritățile din Barcelona să le creeze în zonă o bandă specială pentru biciclete astfel încât să se poată deplasa zilnic pe două roți în siguranță. 

Părinții mai cred și că dacă oamenii în general ar folosi mai des bicicletele în locul mașinilor, ar fi mai sănătoși, în oraș ar fi mai multă liniște și ar deveni un loc în care s-ar trăi mai bine.

Potrivit elpais.com, mișcări Bicibus mai există și în alte zone ale Barcelonei, dar și în capitala Madrid. 

Un fel de Bicibus în Iași, visul unui activist

Costi Andriescu, inițiatorul campaniei Bike2School, de popularizare a mersului pe bicicletă în rândul elevilor, visează la momentul în care elevii din Iași vor pleca dimineața cu bicicletele la școală. 

Crede că astfel, Iașul, care este unul dintre cele mai poluate orașe din țară, alături de București, Cluj-Napoca sau Brașov, ar arăta ca într-o zi de weekend, cu mașini puține pe străzi. 

De asemenea, și programul părinților ar fi mai aerisit, pentru că pleacă mai devreme de acasă cu cel puțin o oră pentru a-și lăsa copilul la școală, din cauza traficului aglomerat. Pentru a se întâmpla acest lucru, i-a cerut Primăriei să facă o rețea de piste de biciclete care să fie legată cu școlile. 

A studiat și costurile pentru construirea pistelor de biciclete, iar pentru acest capitol a avut mai multe schimburi de informații și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților din Olanda, țară recunoscută pentru vasta rețea de trasee pentru cicliști.

Astfel, în Olanda, 1 kilometru de pistă de bicicletă costă între 60.000 și 125.000 de euro. Realist, planul propus de Costi Andriescu este ca municipalitatea ieșeană să construiască câte 28,8 kilometri, astfel încât în 10 ani să se ajungă la o rețea de 288 de kilometri. 

Activistul mai propune și ca în școli să existe ore de ciclism, în care elevii să învețe să meargă cu bicicleta, să afle regulile de circulație din perspectiva biciclistului și participarea la competiții indoor și outdoor. 

În România, cea mai bună bicicletă e autobuzul

Și în România, în marile orașe, elevii sunt afectați de timpul pierdut în trafic în drumul spre școală. Pentru că nu cred că sunt în siguranță dacă ar merge singuri la școală, părinții aleg să-i ducă personal cu mașina. 

Orașe precum Cluj, Brașov sau Iași au înființat curse speciale pentru elevi. Cele mai multe trasee, 14, sunt la Cluj-Napoca. Autobuzele din cadrul proiectului „Autobuze școlare pentru elevi” pleacă dimineața, în jurul orei 7:00 și aduc elevii acasă la prânz, între orele 12:00 și 13:00. 

Elevii din Brașov au avut inițial 5 trasee la dispoziție, iar din 2021 numărul acestora a crescut la 12. Aceste linii speciale sunt dedicate elevilor și cadrelor didactice și nedidactice din unitățile de învățământ preuniversitar din Brașov. În fiecare autobuz există câte un agent al Poliției Locale. Autobuzele pleacă dimineața, în jurul orei 7:00 și nu au program și la prânz.   

La Iași au fost înființate cinci trasee. Este vorba despre două linii de tramvai, numerele 1 și 9 și trei de autobuz, numerele 3, 36 și 42. Însă, Compania de Transport Public Iași anunță doar orele de plecare, dimineață, nu și de întoarcere, la prânz.  

În toamna lui 2019, la începutul anului școlar, și la București au fost introduse primele 4 trasee școlare, în Sectorul 3. Potrivit fostului primar, Gabriela Firea, proiectul pilot a fost un succes, iar din februarie 2020, programul a fost extins la încă 5 școli din sectoarele 1 și 6.

În 2021, actualul primar, Nicușor Dan, a revenit asupra programului și a spus că a fost „o măsură absolut populistă”. Primarul Dan a mai declarat că autobuzele școlare au deservit șase școli din cele 600 pe care le are Capitala, iar dacă ar fi fost deservite toate s-ar fi cheltuit „undeva la 700 de milioane de lei, adică cam 20% din bugetul pe care îl primește Municipiul București de la stat”. 

Foto: Mireia Boix/ Bicibús Eixample

Ionuț Fantaziu

jurnalist

E absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași. În 12 ani de presă a lucrat în redacțiile de la Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul Zilei, Yahoo News și GreatNews. E interesat de educație, tehnologie și probleme societății.

CUVINTE-CHEIE

bicicleta școală cu bicicleta la școală biciclete barcelona parinti barcelona