Ce înseamnă că e adevărat? De ce așa e bine? Cum adică pare curajos? Ce e real? De ce nu e drept? Deși vin în șuvoaie și uneori îi agasează chiar și pe cei mai vorbăreți dintre părinți, de ce-urile copiilor stau sub semnul mirării autentice – cel mai simplu instrument de cunoaștere a lumii.
Deși exercițiul de a chestiona gata-făcutul încurajează creșterea și dezvoltarea, filosofarea – arta de a pune întrebări cu sens despre lume – este deseori asociată cu despicarea firului în patru, pierderea de vreme și bâlbâiala-n gol. Cu această conotație negativă plutind în gândurile tuturor, am căutat clarificări pe terenul filosofiei în potență, la Facultatea de Filosofie de la Universitatea București. Laurențiu Staicu este profesor universitar, Președinte al Asociației Române de Filosofie Practică (ARFP) și promotor al consilierii filosofice în România – o cale de autocunoaștere prin introspecție și conversație filosofică liberă, care îți antrenează abilitatea de a percepe imaginea de ansamblu, clarificând astfel dileme morale și conflicte de valori personale. Printre altele, a scris o carte de popularizare a filosofiei, Trei istorii metafizice pentru insomniaci, iar acum pregătește o carte de filosofie dedicată adolescenților.
L-am întrebat de ce merită să exersăm filosofarea cu cei mici și ce câștigă ei de pe urma exercițiului de a se întreba frenetic despre sine și despre lume.
Școala9: Mirarea e o atitudine esențială a condiției umane – cum facem să păstrăm această stare nativă și s-o încurajăm constructiv în rândul copiilor, prin lecturi filosofice?
Laurențiu Staicu: Mirarea sau simpla curiozitate joacă un rol crucial în dezvoltarea și maturizarea noastră pentru că ne împinge să căutăm răspunsuri la întrebările care ne frământă, acele răspunsuri care, de multe ori, ne definesc și ne modelează traseul pe care-l vom urma în viață: carieră, alegerea unui partener, valorile după care ne ghidăm. Din păcate, astăzi mulți părinți par să creadă că această curiozitate specifică copilăriei (dar nu numai) trebuie depășită cât mai repede și își încurajează copiii să nu-și mai pună atâtea întrebări și să învețe să se conformeze – normelor sociale existente, valorilor tradiționale – și să se integreze. Cel puțin asta este impresia pe care mi-a prilejuit-o experiența mea de dascăl: văd din ce în ce mai mulți adolescenți care se miră (culmea!) tocmai atunci când le spui că este foarte important să-ți pui întrebări. Ca și cum ar crede că maturitatea înseamnă exact pe dos, a nu-ți mai pune întrebări și a te conforma pe deplin, a te purta ca și cum ai ști tot.
Așa că mi-e greu să spun ce lecturi filosofice ar putea fi utile pentru a încuraja și exersa curiozitatea copiilor, mai ales că e greu să vorbești de lecturi filosofice propriu-zise pentru copii. Cred, totuși, că orice lecturi care stimulează imaginația pot fi utile în acest sens, pentru că filosofarea cere o imaginație foarte bine exersată. Poți începe să filosofezi pornind de la orice, de la un scenariu fantastic precum cel din Stăpânul inelelor sau Harry Potter, de pildă, sau chiar de la un joc pe calculator, cum este Assassin’s Creed (unul dintre favoritele mele :D).
Ș9: Psihologul Jean Piaget spunea că cei mici nu sunt capabili de gândire critică și logică decât după vârsta de 11-12 ani. De la ce vârstă le recomanzi părinților să înceapă conversații filosofice, care să stimuleze gândirea critică a copiii lor?
L.S.: Da, nu poți să discuți într-o manieră filosofică cu copii de până în 10 ani (uneori e greu să faci asta și cu adulții, haha!) dar poți începe să-i obișnuiești pe cei mici cu filosofarea încurajându-i să pună și să-și pună întrebări, să găsească răspunsuri la ele și apoi să se gândească ce alte întrebări se pot isca pornind de la răspunsurile pe care și le-au dat. La urma urmei, filosofia este tocmai asta: arta de a pune întrebări cu sens despre lume. În privința asta, cred că se poate începe din momentul în care cei mici ajung să stăpânească cât de cât limbajul, vârsta aia la care încep să ne bată la cap cu de ce-uri agasante.
Ș9: Care este scopul unor discuții filosofice cu copiii și ce abilități concrete pot dezvolta prin ele?
L.S.: Există o mulțime de beneficii pe care le pot obține părinții dacă își fac obiceiul de a-i încuraja pe copii să poarte astfel de conversații cu tentă filosofică: le dezvoltă spiritul critic, imaginația, capacitatea de reflecție, îi învață să gândească coerent și să fie cât mai lucizi, îi ajută să se maturizeze social și emoțional, să se poată feri de prejudecăți și de îndoctrinări. Cred că orice părinte își dorește aceste abilități și trăsături de la copilul său.
Părinții au din ce în ce mai puțin timp pentru a se ocupa de dezvoltarea acestora, iar școala nu o face mai deloc. E cumva trist că se întâmplă asta, pentru că fără aceste abilități nu putem avea o societate de adulți responsabili, așa cum ne dorim. Ele se manifestă chiar și în cele mai simple acțiuni, în felul în care mergem pe scara rulantă, la metrou, de exemplu. Dacă nu mă gândesc la consecințele acțiunilor mele, o să mă așez la întâmplare pe scară; dar, dacă mă gândesc, o să fiu înclinat să respect regula „stai pe partea dreaptă”, pentru că în felul ăsta le acord celor grăbiți șansa de a ajunge la timp acolo unde vor să ajungă, șansă pe care mi-aș dori să o am și eu dacă m-aș afla în situația lor.
Ș9: În 2013, Ministerul Educației a aprobat programa Cursului Opțional de Filosofie pentru Copii (pentru clasa a III-a și clasa a IV-a), o disciplină care își propune antrenarea graduală a copiilor în dezbateri și discuții argumentate. Crezi că ar trebui să fie materie obligatorie?
L.S.: Da, sunt convins că ar bine să fie materie obligatorie! Filosofia contribuie, într-o măsură mai mare decât alte discipline, la formarea abilității de a gândi într-o manieră sistematică și coerentă, iar această abilitate este absolut esențială pentru lumea în care trăim, o lume din ce în ce mai complicată și care se schimbă într-un ritm din ce în ce mai alert. Dar ar trebui să-i selectăm cu mare atenție pe cei care o predau, pentru a nu face din studiul filosofiei o corvoadă în plus pentru elevi, așa cum sunt, din păcate, multe dintre disciplinele pe care le învață în școală. Foarte puțini dascăli înțeleg că înainte de a le preda copiilor o materie oarecare, trebuie să încerce să le explice de ce este importantă și cu ce se ocupă ea, de fapt.
Ș9: Pregătești o carte de filosofie pentru adolescenți. Cum ți-a venit ideea și de ce ar trebui s-o citească adolescenții?
L.S.: Filosofia pentru adolescenți este cartea la care lucrez acum. Ideea mi-a venit pe parcursul anilor în care am lucrat cu studenții din anul întâi la cursul de Introducere în filosofie și cu clienții de 18-20 de ani în cursul ședințelor de consiliere filosofică. Ei sunt, de fapt, adolescenți, schimbarea asta de statut, de la elev de liceu la student e nesemnificativă în primul an de facultate. Din păcate, majoritatea lucrărilor de introducere în filosofie se adresează adulților, unor adulți care nu au cunoștințe de filosofie, dar vor să le dobândească. Pentru adolescenți nu prea scrie nimeni sau, atunci când o face, se așteaptă ca ei să fie totuși adulți. Însă mintea unui adolescent este foarte diferită de mintea unui adult, este un creuzet extrem de dinamic, în care ideile, opiniile, atitudinile se schimbă de la o zi la alta. Aceste schimbări prin care trecem cu toții în anii adolescenței au nevoie de o serie de repere fundamentale, de un fel de structură de rezistență de ordin ideatic, altfel schimbările respective nu contribuie la dezvoltarea și maturizarea noastră, ci mai degrabă devin o derivă mentală constantă, se cronicizează. De multe ori, pe acest traseu, ajungem la o stare de permanentă nemulțumire, nu ne implicăm în nimic cu adevărat sau cu totul, privim întotdeauna spre viitor, așteptând să se întâmple ceva care să ne placă, care să ne captiveze și să ne scoată din această derivă.
Cu alte cuvinte, rămânem adolescenți și dincolo de vârsta adolescenței, dar nu într-un sens pozitiv, adică păstrându-ne entuziasmul, încrederea că vom face lucruri mărețe în viață și dorința de a descoperi cât mai multe lucruri importante, ci mai degrabă într-un sens negativ, permanent dezabuzați, plictisiți și evitând orice responsabilitate autentică. Adolescența este o etapă extraordinară în viața noastră, dar numai cu condiția să fie trecătoare, altfel poate deveni extrem de nocivă pentru bunăstarea noastră și a celor din jur. Așa că mi-am propus să scriu o carte de introducere în filosofie pentru adolescenți care sper să le ofere măcar o parte dintre reperele acelea importante despre care aminteam mai devreme.
