Trecerea tuturor școlilor la învățământul online a ridicat problema susținerii tezelor, testări semestriale la română și la matematică. Decizia Ministerului Educației, după o consultare cu oamenii din sistem, a fost să renunțe în acest semestru la teze. Neașteptat, decizia a fost aplaudată și de elevi, și de profesori. Nu doar că le consideră un factor de stres, dar această lucrare semestrială care valora un sfert din medie, nici n-ar mai fi o metodă de evaluare potrivită pentru școala de azi. „Învățarea și evaluarea se produc zilnic”, nu doar semestrial, este opinia profesoarei de română Monica Halaszi.
Trandafir are șapte frați dintre care cinci merg la școală. Zece suflete, în două camere, în frigul care se așterne peste Câmpulung Moldovenesc. Nu au toți dispozitive să se conecteze online. Învățătoarea lui, Nicoleta Bogoș, a decis să facă lecții cu el față în față, la ea acasă, ca să nu fie singurul din cei 31 de elevi din clasa ei care pierde materie.
Violeta Dascălu a împlinit anul acesta 64 de ani, o vârstă la care a considerat că e timpul să se despartă de Școala Ferdinand I din Capitală la care a lucrat timp de trei decenii, ca profesoară de geografie și de limba franceză. De aproape 20 de ani, a fost director și director adjunct, timp în care clădirea neprietenoasă de pe strada Gării Obor a înflorit și a ajuns să fie astăzi una dintre cele mai atractive unități de învățământ din Sectorul 2 al Capitalei.