Eduard Ciuhandu, student la Științe Politice în cadrul Freie Universität Berlin, Germania>
La fel ca peste tot, plagiatul în lucrări academice e interzis. Nu pot vorbi despre consecințele plagiatului în lucrări de licență, masterat sau doctorat, deoarece nu am ajuns încă să mă preocup cu acestea. De obicei rezultă în pierderea titlului academic. În schimb, pot vorbi despre plagiatul în lucrările de cercetare. La multe facultăți de științe sociale, examenele sunt înlocuite cu lucrări de cercetare (Hausarbeit/Paper), în care este necesară utilizarea corectă a regulilor de citare. Un aspect foarte interesant este cel al plagiatelor involuntare, cauzate de lipsa de cunoaștere a regulilor. Tocmai de aceea profesorii au insistat încă din primul semestru asupra punerii lor în practică.
Indiferent de seminar, am avut cel puțin un curs legat de citarea corectă. Tot în primul semestru am avut și o instruire destul de detaliată legată de folosirea programelor de administrare a literaturii, precum Endnote, care ajută studenții și cercetătorii să evite plagiatele involuntare. Legat de consecințe, orice plagiat rezultă într-o examinare eșuată, iar unii profesori ne-au avertizat că pot urma și alte măsuri, cum ar fi informarea tuturor docenților despre încercarea de plagiat.
Sabina Horga, absolventă a King’s College London, masterandă la École Polytechnique în Paris, Franța:
Evaluarea cunoștințelor dobândite pe parcursul cursului urmărește să indice abilitățile de lucru individuale și de grup ale studenților. Toate materialele produse de studenți trebuie să reprezinte munca lor personală sau munca grupului, pentru cazurile care implică lucrul în grup.
Plagiatul este definit ca prezentarea lucrării publicate sau nepublicate a unei alte persoane ca fiind proprie sau ca fiind nouă și originală, în orice scriere academică (de exemplu eseu, teză, raport de cercetare, proiect sau temă) trimisă spre evaluare, indiferent dacă materialul reprezintă doar o parte din lucrare sau întreaga lucrare. École Polytechnique își rezervă dreptul de a folosi mijloacele necesare pentru a identifica plagiatul și înșelăciunea și pentru a urmări astfel de infracțiuni în conformitate cu regulile și regulamentele instituției.
Acest document este practic un contract academic care trebuie semnat la începutul fiecărui an de către studenți. Sancțiunile diferă în funcție de caz și gravitatea faptei. În cel mai bun caz, nota primită pentru temă/eseu este 0, fără dreptul de a mai retrimite tema/eseul. În cel mai rău caz, ești exmatriculat pentru sancțiuni grave, în care se poate dovedi că plagiatul a fost intenționat sau dacă este evidentă încercarea de a disimula actul de plagiat.
Majoritatea profesorilor folosesc un software care se cheama TurnitIn, care verifică dacă propozițiile din text apar în alte texte disponibile gratuit online sau în jurnale academice. Dacă referințele sunt citate în conformitate cu standardele acceptabile (Harvard, MLA, APA), atunci nu se consideră plagiat. Cred totuși că un factor care este important este informarea și atenționarea extensivă cu privire la plagiat.
La începutul fiecărui an academic, se țin seminarii în care sunt detaliate sisteme de citare și cum trebuie utilizate corect, iar mențiuni despre consecințele plagiatului sunt specificate de profesori în fișa care detaliază cerințele temei. Așadar, este clar pentru toți studenții că plagiatul este luat foarte în serios și ne sunt puse la dispoziție multe mijloace prin care să învățăm cum să evităm plagiatul (seminarii despre sisteme de citare sau access la software în care putem verifica noi, în prealabil, dacă involuntar nu am citat corespunzător o sursa).
Eu în UK am trăit într-un stres constant de fiecare dată când am trimis un eseu, fiindu-mi teamă ca din neștiință să nu cumva să plagiez. Sunt extrem de stricți profesorii când vine vorba de integritate academică, lucru care este și normal. Cu toate acestea, venind din România, unde un eseu bun în liceu este considerat un eseu în care enumeri cât mai multe idei ale unor filozofi sau critici literari, nu am fost deloc pregătită pentru nivelul acesta de exigență, fiind obișnuită să dau copy-paste din Călinescu în eseurile pentru bac.
După câțiva ani petrecuți în sistemul universitar vestic, am internalizat conceptul de integritate academică de aici, iar pentru mine actul de a plagia, furtul intelectual în general este halucinant.
Nu văd nicio diferență între a fura din magazin și a copia și a-ți însuși idea altcuiva. Mai ales în contextul unor lucrări care până la urmă sunt opționale, precum teza de masterat. Se presupune că dacă ajungi în punctul în care mediul academic și cercetarea te interesează într-atât de mult încât faci un masterat, să plagiezi este impardonabil.
Teodor Grama, student la Universitatea Cambridge, Marea Britanie:
În primul an universitar, toți studenții au fost informați cu privire la politica antiplagiat a universității. Studenții sunt încurajați să utilizeze adecvat elemente din cercetarea științifică anterioară ale altor reprezentanți ai domeniului lor, însă doar dacă respectă sistemul de referințe și normele de citare. Pe lângă o secțiune cu întrebări frecvente și răspunsuri cu privire la plagiat, există o secțiune numită „De ce contează integritatea academică?”, cu următorul conținut:
„Toți cei implicați în activități academice, fie membri seniori sau juniori ai unei instituții academice, sunt membri ai unei comunități instituționale care își propune să susțină onestitatea intelectuală și transparența. Aceasta reprezintă acordarea respectului cuvenit inițiatorilor ideilor, datelor și lucrărilor consultate. Lipsa respectului, demonstrată prin lipsa referințelor sau documentarea superficială, falsificarea datelor, însușirea muncii altcuiva sau altă conduită lipsită de etică înseamnă că nu ați reușit să finalizați procesul de învățare. Aceste fapte sunt lipsite de etică și pot avea consecințe negative pe termen lung pentru carierele viitoare.
Plagiatul, care este doar o altă formă de încălcare a conduitei academice, este important, deoarece munca academică se construiește ținând cont de ideile care au apărut înainte. A învăța să folosești și să citezi în mod corespunzător munca altora este o abilitate cheie pe care ar trebui să o deprindă orice cercetător. Integritatea academică contează pentru că, îmbrățișând plagiatul, te-ai dezamăgi, ți-ai strica reputația de cercetător și ai submina principiile fundamentale ale discursului științific. În plus, abaterea de la normele de integritate academică poate avea drept efect măsuri disciplinare și ar putea exista consecințe de durată care ar putea limita perspectivele de angajare.”
Legat de experiența mea personală, aș zice că strategia implicită a universității cu privire la plagiat e mai degrabă una bazată pe prevenție. În eseurile pe care le scriem de-a lungul anului (pe care nu primim note), unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem este să arătăm că am parcurs lucrările relevante pentru tema pe care ne-am ales-o, așa că există o motivație clară ca fiecare dintre noi să semnaleze cât se poate de explicit de unde provin informațiile pe care le folosim. Aș zice că e un soi de training implicit antiplagiat.
Pe de altă parte, în cadrul tuturor examenelor, universitatea folosește un software foarte sofisticat anti-plagiat (examenele le-am dat online anul trecut și la fel se va întâmpla și anul ăsta), ceea ce – din câte pot eu să-mi dau seama – pare să fie un mecanism de prevenție extrem de bun pentru plagiat. De când sunt aici, nu am auzit de niciun incident de plagiat prin jurul meu, lucru care – cred eu – pare să indice că, într-o destul de mare măsură, strategia universității funcționează și-i scutește pe profesorii evaluatori de multe dureri de cap.
