Interviul a fost realizat în cadrul cercetării „Cum le dau poveștile idei copiilor - Îmblânzirea spiridușului capricios al creativității”, pentru documentarea căreia am discutat cu mai mulți specialiști, dar și cu scriitori români care scriu pentru copii și, în același timp, susțin și cursuri de creative writing. Lucrarea a fost prezentată în sesiunea din iulie 2023, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației - Universitatea din București, în cadrul programului masteral „Învățare, inovare și coaching în educație”.
- Cum ai defini gândirea laterală?
- În explicarea conceptului de gândire laterală, Edward de Bono spunea: „Nu poți săpa o groapă nouă adâncind o groapă mai veche.“ Deci, gândirea laterală este abilitatea de a genera modele noi, abilitate care poate fi dezvoltată. Poți învăța să acționezi dincolo de tipare și să faci conexiuni care sunt mai puțin vizibile, găsind soluții la care alții nu s-au gândit.
„Lipsesc activitățile care presupun antrenament de gândire în afara cutiei”
- Ce crezi că inhibă această abilitate?
- Copiii spun singuri eu nu am creativitate, eu nu sunt creativ. Cumva din familie ni se induce ideea de creativitate ca har, talent aparte cu care te naști și atunci mulți copii gândesc: eu nu m-am născut cu darul ăsta, nu pot să mi-l educ, nu pot să mi-l dezvolt, nu pot să mi-l perfecționez.
Cei care spun eu nu sunt creativ, se gândesc la artă și se compară cu Grigorescu, Rebreanu sau George Enescu.
Puțină lume știe că gândirea laterală, inovatoare, este o formă a gândirii creative, care se poate antrena. Și neștiind acest lucru, atunci lipsesc acțiuni clare și căi specifice îndreptate spre atingerea acestui scop.
De cele mai multe ori, copilul nu este pus să acționeze în afara tiparelor. În proiectele de lecție pe care profesorii și le pregătesc apare des ca obiectiv dezvoltarea creativității, dar, de fapt, realitatea este foarte departe de acest obiectiv. Copiii sunt puși să facă lucruri în etape, după un anume demers, obținând ca rezultat un model dat de profesor: o floare roșie, cu tulpină verde.
Dacă eu, ca profesor, știu că gândirea laterală poate fi dezvoltată, atunci cumva trebuie să fac exerciții specifice în această direcție pentru copii, la toate disciplinele. Dar, cum nu se face diferența între creativitate ca har și gândire laterală, atunci lipsesc activitățile care presupun antrenament de gândire în afara cutiei.
- Ce este de făcut? Ce crezi că dezvoltă gândirea laterală a copiilor?
- Unul dintre cuvintele-cheie este diversitatea. Ajută foarte mult contactul cu tot ce înseamnă operă valoroasă, fie că este ea scrisă, vizuală, auditivă etc., astfel încât copilul să vadă diverse creații și să înțeleagă cât de capabilă este mintea umană. Să obținem acele exclamări pline de uimire și să îi stârnim curiozitatea, aducându-i în atenție oameni, fapte, fenomene, obiecte etc. care sunt aproape de universul preocupărilor și al intereselor lui, și care ies din sfera obișnuitului.
Și pentru că spuneam că gândirea laterală se dezvoltă, ajută exercițiile țintite care să-l scoată pe copil din zona de gândire liniară, lipsită de profunzime. De exemplu, vă aflați în fața unei picturi la muzeu și îl întrebi: Ce vezi?Ce crezi că reprezintă? Ce te face să spui asta? Ce argumente ai în favoarea opiniei tale? și Ce te întrebi? Apoi îl pui să realizeze conexiuni mai puțin obișnuite, practic invizibile, între ceea ce vede și aspecte din viața lui de zi cu zi. De exemplu: Ce legătură există între eșarfa din pictură și ziua ta de ieri, de la școală? sau Tu ce ai adăuga/scoate din tablou? De ce? sau Imaginează-ți că ești alături de artist, atunci când pictează tabloul. Ce altceva este în preajmă și nu apare în tablou? Ce se aude? Ce se simte? sau Cu ce altceva din viața ta poți asocia culoarea eșarfei din tablou? De ce?
„La cele mai multe sarcini de lucru elevilor li se cere să răspundă în același fel”
- La școală, cum crezi că ar trebui să fie orele de limba și literatura română pentru ca elevii să se simtă liberi din punct de vedere creativ?
- Eu ca prof îi întreb despre ce le-ar plăcea lor să citească și le prezint și propunerile mele, cu argumente, propuneri care să acopere cât mai mult paleta diversității. „Facem ce doriți voi, dar încercați și voi ce vă propun eu. La două cărți dintre preferințele voastre, citiți și o carte propusă de mine.” Cred că sunt întrebați rar despre ce și-ar dori și ei să citească și să dezbată împreună, în clasă, găsind alte căi de construcție a lecturii, în cazul în care se schimbă ceva în firul narativ, de exemplu.
Și apoi, după ce sunt lecturate și texte din zona lor de interes și texte pe care le aduci tu, profesorul, metodele de lucru cu textul ar trebui să fie extrem de interactive, să-i antreneze pe toți să gândească profund și să se exprime, în funcție de posibilitățile lor.
Dacă un elev nu și-a exersat inteligența lingvistică, dacă nu are încă un vocabular foarte dezvoltat pentru că nu a citit foarte mult, nici nu se simte confortabil să participe la ore, să intervină, să-și expună părerile - pentru că se teme. Adolescenții se tem mai mult de părerea grupului, decât de părerea profesorului. Și atunci mai degrabă nu își susțin punctele de vedere, mai ales dacă sunt neobișnuite, diferite de ale celorlalți.
Dacă profesorul de limba și literatura română (sau de alte discipline) îl încurajează pe elev să-și exprime gândurile prin desen/benzi desenate, de exemplu, și să spună ce simte, cu cuvinte mai puține, observându-i cu atenție limbajul vizual și ghidându-l în folosirea optimă a acestuia, atunci elevul va prinde curaj. Din păcate, la cele mai multe sarcini de lucru elevilor li se cere să răspundă în același fel. Nu au posibilitatea de a-și alege forma răspunsului. Apoi, se pune foarte mult accent pe gramatică învățată teoretic deși un copil poate să învețe foarte bine să vorbească și să scrie corect, fără să memoreze definiții, doar din textele citite. De exemplu, dacă întâlnește în multe texte cuvintele „sau/s-au” își poate interioriza regula, fără să facă ceva special în direcția asta. Mult timp dintr-o oră sau multe ore din cele prevăzute într-o săptămână se acordă gramaticii, care se scoate din context, în defavoarea aprofundării înțelegerii textului citit, prin realizarea de conexiuni, cu scopul identificării de nenumărate moduri posibile de a privi aspecte din text (adică antrenării gândirii laterale).
Îi aduc bucurie elevii care „se răzvrătesc”
- Hai să vorbim puțin despre povești. Cum crezi că îi pot ajuta pe copii poveștile în realitate?
- Contactul cu o poveste este valoros mai ales atunci când găsești ceva în ea care are legătură cu tine. De aceea este foarte important să-i punem în contact pe copii cu texte diverse, astfel încât să le dăm șansa să găsească în ele bucăți de sine. Ne întoarcem, deci, la diversitate, ca să avem șansa de a declanșa și motivația pentru citit. Abia atunci când lectura se face de plăcere, există șansa ca învățătura din text să se prelungească, să ajungă în viața de zi cu zi. Adolescența se caracterizează prin căutare de sine și descâlcire a unui amalgam de emoții, de multe ori contradictorii. Atunci când copiii citesc un text în care se regăsesc, pot urmări Călătoria eroului, descoperind felul în care acesta a trecut peste praguri, ce aliați a avut în rezolvarea problemelor, cum a căzut și apoi a renăscut. Sunt multe momente de „aha” care pot fi de ajutor, mai ales atunci când există senzația că nimeni nu a mai trecut prin ceea ce treci tu și nu a mai simțit nimeni ce simți tu.
- Ce îți aduce bucurie în contactul cu elevii cu care lucrezi?
- Faptul că se răzvrătesc, că scotocesc, că sunt într-o căutare permanentă, că sunt ca niște cactuși cu flori unice. E și bucurie, dar și tristețe, când vezi că își găsesc greu drumul. Nu pot să generalizez, dar cei cu care am intrat acum în contact, par mai neliniștiți decât altă dată.
De asemenea, toate pragurile psihologice și caracteristicile vârstelor, așa cum au fost ele sau cum sunt descrise în pedagogie, acum au fost depășite. Adică regăsești anumite caracteristici, pe care în mod normal le-ai vedea la cei de peste 16 ani, le vezi la cei de 14, și de la 14 la 10, și așa mai departe. Au căzut anumite praguri și copiii sunt din ce în ce mai neliniștiți pe această zonă.
Însă, indiferent de copil, de la clasa pregătitoare, până la a VIII-a, dacă reușesc să le formez celor cu care lucrez abilitatea de a-și pune întrebări, de a explora tot felul de posibilități, de a avea îndrăzneala să deschidă uși închise, considerând că nimic nu este definitiv și că orice mod de a privi lucrurile este doar unul dintre nenumăratele moduri posibile, atunci simt că am făcut ce ține de mine ca să-i pregătesc pentru un viitor imprevizibil.
