Reacțiile copiilor români la război: „Fiica mea i-a trimis o scrisoare lui Iohannis ca să-l roage să facă ceva pentru Ucraina”

Ar trebui să le vorbim copiilor despre război sau, mai degrabă, ar trebui să-i ferim de astfel de subiecte? Este o întrebare pe care, probabil, și-au pus-o mulți părinți în ultimele zile, când știrile au fost dominate de invazia Rusiei în Ucraina. Pe rețelele sociale, copiii din ziua de azi sunt mai expuși ca niciodată la tot ce se întâmplă în lume, așa că, cel mai probabil, copilul a auzit deja ce se petrece nu departe de granițele României. 

Pe grupul de Facebook al Asociației „Părinții cer schimbare” există zeci de comentarii în care părinții povestesc ce înțeleg sau nu înțeleg copiii lor despre război, ce aud în jurul lor, de la prieteni sau la școală, și, mai ales, ce temeri au. Mulți copii aud pentru prima dată cuvântul moarte. Sunt speriați, anxioși și au nevoie de explicații. 

Câteva dintre lucrurile pe care părinții le-au auzit de la copiii lor despre război:

„Fiica mea i-a trimis o scrisoare lui Iohannis ca să-l roage să facă ceva pentru Ucraina.”

„Cea mai mare teamă este să nu se dea cu vreo armă care să afecteze toată omenirea. Nu înțelege de ce în vremurile noastre Putin a ales războiul, nu înțelege nici de ce vrea să încalce teritoriul unei țări.”

„Cea mare, la aproape 6 ani, a spus că ea și-ar dona toate jucăriile și hăinuțele care i-au rămas mici pentru copiii care fug de război ca să nu sufere.”

„Fiica mea mă întreabă în ce țară fugim și când. Mi-a spus că nu vrea să moară. Și că pentru ea e clar că Putin nu se va opri în Ucraina.”

„M-a întrebat de ce se bat oamenii și cum ar arăta o lume fără arme și fără oameni răi.”

„Ieri, când am venit acasă, copilul de 10 ani m-a întâmpinat cu: «Mami, trebuie să plecăm. Departe, nu în Europa, e prea aproape. Vine războiul. Să plecăm undeva în China». Mi-a spus că, de câteva zile, copiii la școală doar despre război vorbesc. Am discutat, i-am spus că suntem în siguranță, dar nu s-a liniștit până nu am discutat despre variante de acțiune dacă avansează războiul și la noi.”

„Fetița de 10 ani e interesată de subiect. A pus multe întrebări, a vrut cumva o asigurare că România e protejată și că o să fim bine. Empatizează foarte tare când vede mămici cu copii și cu bagaje, fugind de acasă și separându-se de tăticii lor.” 

Cum să le vorbim copiilor despre război

Copiii sunt autentici și sinceri în observațiile lor. Iar atunci când pun întrebări, nu o fac întâmplător, spune, într-o discuție cu Școala 9, psihoterapeuta Yolanda Crețescu. Uneori, copiii își supun părinții la un exercițiu de încredere: îi testează să vadă dacă li se spune adevărul. De aceea, părinții trebuie să răspundă la fiecare întrebare cu răbdare, să fie sinceri și să le explice, pe înțelesul lor, ce înseamnă un război. Toate astea fără a-i minți și, în același timp, fără a-i speria. 

„Așa cum copiii pun întrebări simple, așa trebuie să fie și răspunsurile noastre. Copiii înțeleg conflictul pentru că îl trăiesc și ei. Ne ajută, așadar, să dăm exemple de conflicte puternice la care copiii au fost prezenți sau pe care le știu. Așa cum la grădiniță sau la clasă doi copii s-au bătut, asta se întâmplă uneori și între oamenii mari, acolo unde au un subiect din cauza căruia să se certe. În cazul acestui război se ceartă pe cine deține un teritoriu. Putem face paralele cu lumea lor”, explică psihoterapeuta. 

Yolanda Crețescu FOTO Facebook

Copiii aud poate pentru prima dată de moarte, iar imaginile din mass-media pot fi brutale pentru ei, atenționează Yolanda Crețescu. De aceea, psihoterapeuta le recomandă părinților să le vorbească deschis și calm despre război, dar să păstreze o doză de optimism. 

„Copilul își proiectează propria lui istorie în scenariul acesta. Cum ar fi dacă el și-ar pierde tatăl, dacă el ar pleca de lângă tată? Și atunci este important să le rulăm scenarii optimiste - tatăl tău este aici, nu i se va întâmpla nimic, într-un război bărbații trebuie să se ducă la luptă, dar ei fac tot posibilul să rămână în siguranță.” 

Atenție la semnalele de anxietate

Uneori, copiii își verbalizează temerile prin întrebările pe care le pun. Alteori însă, vor suferi în tăcere, așa că este bine ca părinții să acorde o grijă sporită la comportamentele copiilor în vremuri de criză. 

„Pot apărea tulburări de somn, lipsă de concentrare, irascibilitate, comportament violent sau, din contră, comportament anxios, care, teoretic, n-ar avea legătură cu ceea ce se întâmplă. Ele sunt, însă, mecanisme de apărare împotriva traumei.”

Experimentul unei profe de istorie

Și profesoara de istorie Adriana Bălaj, din Timișoara, susține că e foarte important ca profesorii să le vorbească elevilor despre ceea ce se întâmplă în zilele noastre. „E esențial să vorbim cu ei deschis, autentic, să ne recunoaștem temerile, dar să păstrăm o doză de speranță. Să le vorbim despre cum putem ajuta, inclusiv printr-un gând bun și prin faptul că noi nu vom alege în situații de viață violența”. 

În plus, pentru a le dezvolta elevilor săi inteligența emoțională, dar și pentru a-i face să înțeleagă impactul războiului în viața omului, profesoara le-a propus un exercițiu de empatie.  

„Când am studiat Primul Război Mondial, i-am pus pe copii în fața surselor autentice: mărturii, scrisori de pe front, pasaje din literatura de război. După ce au citit, le-am propus să se pună în pielea soldatului, să călătorească un pic în timp, să-și imagineze că sunt în tranșee și să-și aleagă o persoană dragă căreia să-i redacteze o scrisoare”, a povestit profa de istorie. 

Adriana Bălaj FOTO Facebook 

Ce au scris copiii? „Au simțit teama că nu-și vor mai revedea mama, teama că li se va întâmpla ceva rău, teama de moarte, teama de a avea un prieten care îi poate părăsi în orice moment.”

În ceea ce privește conflictul Rusia-Ucraina, Adriana Bălaj a mai povestit că, spre surprinderea ei, copiii au venit cu tot felul de teorii. „Am fost șocată să-mi arate știri despre cum Putin are o clonă care a declanșat războiul. Există o dezinformare foarte gravă, fără nicio legătură cu greșelile istoriei, cu ce s-a întâmplat, cu care sunt consecințele din trecut”, a punctat ea. 

„Cred că doar așa putem avea speranță că ei vor fi cei care vor apăra pacea, democrația: când își vor da seama de sine și de relația lor cu lumea.”

Rolul profesorilor în situații de criză 

Profesorii au un rol important în astfel de momente de criză, a explicat psihoterapeuta Yolanda Crețescu. Ei vin în ajutorul părinților pentru a le explica copiilor ce presupune un război. Din păcate, explică specialista, unii dintre ei aleg să evite o discuție directă cu elevul și le pasează părinților această responsabilitate. 

„Pentru că au apărut atât de multe interdicții și atât de multe condiționări despre ce trebuie să facă un profesor la clasă și ce nu, este posibil ca profesorii să aibă acest comportament evitant, ceea ce face aproape imposibilă comunicarea spontană dintre profesor și elev”, explică Crețescu. 

De altfel, pe grupul de Facebook „Părinții cer schimbare”, mulți părinți povestesc că unii profesori au refuzat categoric să le răspundă copiilor la întrebări. 

„Fetița mea are 13 ani. Am încercat să îi povestesc, m-am lovit de un zid: «Nu mă interesează, profesorii au spus că războiul nu e treabă pentru copii, au spus că treaba noastră e școala și să punem mâna pe învățat și să tăcem cu discuții despre război, așa că lasă-mă în pace să învăț», a fost răspunsul ei”, se arată într-un comentariu. 

Ignorarea sau evitarea le afectează sănătatea fizică și emoțională

Ce se întâmplă în aceste zile este înfricoșător nu numai pentru copii, ci și pentru adulți. Dacă ignorăm sau evităm subiectul, copiii noștri se vor simți și mai singuri, și mai speriați, ceea ce le va afecta starea de sănătate fizică și psiho-emoțională, avertizează și specialiștii în sănătate psiho-emoțională din cadrul Organizației Salvați Copiii. 

Cercetările la nivel global efectuate în trecut de Organizația Salvați Copiii în ceea ce privește conflictele din Irak și Siria au scos la iveală relatări sfâșietoare ale copiilor care se simțeau îngroziți de bombardamente și atacurile aeriene, care se simțeau nesiguri în privința zilei de mâine și nefericiți că nu puteau să meargă în continuare la școală. Majoritatea copiilor care au participat la aceste cercetări au arătat semne de suferință emoțională severă.

De aceea, specialiștii transmit faptul că este important să le reamintim copiilor că această problemă nu este responsabilitatea lor. Că nu trebuie să se simtă vinovați că ei pot să se joace cu prietenii lor, să se întâlnească cu ei și să facă lucruri care le aduc bucurie. În schimb, le putem da asigurări că adulții de pretutindeni lucrează din greu pentru a rezolva situația. 

De asemenea, îi putem încuraja pe copii să ajute într-un mod practic. Copiii care au ocazia să-i ajute pe cei afectați de un conflict armat se simt ca și cum ar fi parte din rezolvarea situației, spun specialiștii UNICEF. Prin urmare, părinții îi pot încuraja să strângă fonduri, să trimită scrisori către factorii locali de decizie sau să conceapă mici campanii prin care să ceară pacea în regiunea afectată.

Echipa Școala 9 a prezentat povestea tinerilor care s-au dus voluntari la punctul de trecere a frontierei de la Sighetul Marmației, pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni. Au făcut liste cu cazările disponibile, au cărat pachete cu alimente și produse de igienă, iar unii dintre ei, vorbitori de limba ucraineană, s-au oferit să ajute la coordonarea persoanelor de la graniță. 

FOTO Principală: Vlad Chirea