Florin Râșteiu, vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor, a folosit ocazia simulării examenului de Bacalaureat pentru a scrie ce ar vrea să se schimbe în educația românească. Chiar pe foaia de examen. Iată ce a scris:
Astăzi, înainte cu trei luni de Bac, am ales să protestez, am ales să fac un prim pas spre schimbare, am ales să vorbesc despre problemele acestui sistem defect, probleme pe care mulți încearcă să le ascundă. Mulți mi-au spus că nu o să schimb nimic cu asta, nu o să mă ajute pe mine cu nimic, poate cei mulți au dreptate, dar schimbarea nu e pentru a putea beneficia eu de ea. Schimbarea aceasta, reforma sistemului educațional este pentru cei care peste un an, doi sau trei se vor afla în banca în care stau eu astăzi și vor avea în față un subiect care o să le ceară să reproducă informația pe care au acumulat-o în patru ani de liceu, un subiect care nu le va evalua competențele și despre care li se va spune în mod repetat, cum ni se spune și nouă, că este crucial pentru a avea un viitor decent.
În toți acești ani de implicare civică am învățat că trebuie să vorbim din ce în ce mai mult despre problemele sistemului, pentru că dacă noi nu o facem ele vor continua să existe, să rămână nesoluționate, iar eu, personal, m-am săturat să las ca aceste probleme să rămână doar între noi. În rândurile ce urmează o să încerc să expun câteva dintre nemulțumirile mele față de educația din România.
Prima problemă despre care vreau să vorbesc e chiar evaluarea elevilor, compusă din două părți importante:
a) Evaluarea pe tot parcursul actului educațional, adică fiecare testare pe care elevul o primește încă din primii ani de studiu (așa cum, din păcate, se practică la noi în țară) până când ieșim din acest sistem. Încă de la primul contact cu educația ni se spune de către părinți că trebuie să mergem la școală ca să învățăm, să luăm note mari și să fim cei mai buni, așa ajungem să facem din evaluare un scop și uităm care este cu adevărat rolul ei, anume acela de diagnostic al educației. În toată această vânătoare după „note de 10”, suntem puși într-o competiție cu colegii de clasă și urmărim zilnic cum să-l depășim pe cel de lângă noi, așa ajungem să-i depășim pe ceilalți, să trecem cu brio peste exigențele impuse de părinții noștri, să depășim exigențele profesorilor noștri și ajungem să ne pierdem, uitând să ne autodepășim și să câștigăm lupta care contează cu adevărat pentru noi, cea pe care ar trebui să o avem zilnic, lupta purtată cu noi înșine. După toate acestea, sistemul ne spune că învățământul este centrat pe noi, elevii, aceste cuvinte fiind aruncate pentru a ne mângâia nemulțumirile. Da, din nou au reușit să ne facă să nu mai înțelegem nimic. Dăm teste peste teste și tot nu știm ce competențe avem, cei mai mulți alegem învățământul teoretic doar pentru că părinții noștri vor să-și vadă copilul la cel mai bun liceu din oraș, acela „dă prestigiu, dom’le”. Aș putea să vă spun că așa e bine, doar că învățământul teoretic nu-ți dă nicio calificare la absolvire, pe scurt, dacă după liceu alegi să nu continui o facultate poți să te angajezi ca muncitor necalificat. Învățământul profesional și tehnic, care la absolvire îți dă o calificare ar putea să fie o soluție, însă doamna Ecaterina Andronescu l-a distrus, pe motiv că sistemul are nevoie doar de profesori universitari, nu și de meseriași.
Da, ne pierdem în evaluări și uităm să luptăm pentru ceea ce vrem noi să facem în viitor, pentru visul nostru.
b) Evaluările finale ale elevilor, examenul de Evaluare Națională și examenul de Bacalaureat. Două examene care ar trebui să ne evalueze competențele, dar e mult mai ușor să ceri evaluarea cunoștințelor. Ni se cere să învățăm cu toții după dictare, apoi suntem antrenați patru ani să reproducem acea informație pe foaia de examen. Într-adevăr, e o tactică bună pe care o aplică cei din conducere pentru a avea o altă generație care să aibă frică să ia atitudine, să deranjeze prin întrebări și gândire critică ceea ce ei fac deja de ani de zile, adică ne fură nouă viitorul formând roboței, nu caractere. Aceste examene finale sunt și motivul pentru care astăzi mii de elevi aleg să dea foaia goală sau aleg să transmită ministerului nemulțumirile lor.
Cea de-a doua problemă este finanțarea sau, mai bine spus, subfinanțarea, determinată de două aspecte primordiale:
a) Finanțarea de bază, adică banii pe care o școală îi primește direct de la minister. În legea Educației Naționale este stipulat faptul că anual trebuie să se aloce pentru educație 6% din Produsul Intern Brut al acestei țări, însă ne aflăm la opt ani după ce această lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României și educația nu a primit mai mult de 3,7% din PIB. Asta nu mă mai miră, pe mine, ca elev și ca reprezentant al colegilor mei, în contextul în care un fost ministru al educației a spus: „Degeaba alocăm mai mulți bani pentru educație că oricum nu știm ce să facem cu ei”. Din această finanțare de bază, 90% sunt salariile profesorilor noștri (salarii care oricum sunt foarte mici în comparație cu importanța pe care profesorii o au pentru ceea ce înseamnă România de peste 10 sau 20 de ani), cel mai trist mi se pare că doar 0,1% din această finanțare de bază este alocată formării cadrelor didactice. Cei din minister trebuie să înțeleagă că educația nu este un cost, ea este o investiție, iar asemenea oricărei investiții, rezultatele nu o să se vadă peste o zi, peste o săptămâna, peste un an sau doi, ci în câțiva zeci de ani. Cum vor să aibă profesori din ce în ce mai buni dacă ei nu investesc în formarea lor? Ah da, acei 0,1% sunt destinați formării inițiale a profesorului, dar mai există și formarea continuă, care nu este gratuită. Da, profesorii trebuie să dea bani din puținii pe care-i au ca să învețe să se adapteze nevoilor actuale ale elevilor, trebuie să dea bani ca să dobândească modalități noi de predare, iar astfel prea puțini oameni de la catedră ajung să treacă și prin această formare continuă.
b) Finanțarea complementară, banii pe care o școală îi primește sau nu-i primește de la Consiliul Local de care aparține. Din această finanțare sunt acoperite bursele elevilor și bunurile materiale de care o școală trebuie să dispună pentru ca actul educațional să se desfășoare cât mai decent. Toată problema aici e că această finanțare se alocă în funcție de ce votează politicienii, dacă ei aprobă ca elevii să aibă burse de 10 lei așa o să fie, iar dacă ei aprobă ca elevii să aibă burse de 500 de lei așa o să fie, lucru care nu este deloc normal. După cum bine se observă, elevul este din nou lăsat la mâna politicului, iar bunurile de care tot el ar trebui să beneficieze cum sunt hârtia igienică și săpunul din toalete lipsesc tocmai pentru că multe școli nu primesc bani pentru asta. Ne mințim din nou că acel articol 32 din Constituția României chiar se respectă și învățământul chiar este gratuit.
Tot la capitolul finanțare doresc să menționez faptul că Legea Educației naționale ne spune că elevii au naveta decontată integral, tocmai din motivul ca elevii să nu mai fie nevoiți să părăsească sistemul educațional din cauza problemelor financiare pe care le au acasă, dar lucrurile s-au schimbat în anul 2013 când conducerea de atunci a dat OUG 29/2013 care a impus plafonul, adică naveta nu se mai decontează integral, iar astfel nu ajutăm cu foarte mult reducerea acelui procent de 18,9% dintre elevii români care abandonează școala.
S-a făcut această Lege Națională a Educației, care apoi a început să fie schimbată prin OUG-uri, arma preferată a „democrației”. Cred că această lege e asemenea unei cărți de bucate. Înainte de a se lansa o carte de bucate se fac teste și se notează greșeli, iar pe urmă se lansează rețeta, noi doar scriem legi fără să le testăm și considerăm că așa e bine.
În rândurile de mai sus am încercat să expun câteva dintre probleme sistemului care ar trebui să ne educe, să ne formeze și să ne învețe să trăim după ce ieșim din băncile școlii. Piața muncii este din ce în ce mai diversificată, oare reușim să ne integrăm cu brio dacă ne axăm doar pe ce ne învață școala?
Astăzi am ales să transmit un mesaj, cât de mic ar fi el. Respect elevii care au ales să răspundă cerințelor de pe foaia de examen, de altfel sunt conștient că pentru toate problemele enunțate de mine mai sus există și excepții: profesori care fac lucrurile altfel, elevi olimpici, elevi care aleg să nu plece capul și astăzi iau atitudine lăsând foaia goală sau plină cu nemulțumiri. Nu doresc să jignesc școala în care studiez sau profesorii care peste câteva zile îmi vor corecta lucrarea.
Tot ce îmi doresc este ca cei care conduc învățământul să înțeleagă că în educație nu există scurtături și nici compromisuri.
