Un număr din ce în ce mai mare de conturi pe rețeaua de socializare chinezească Tik Tok aparțin unor utilizatori în vârstă de 60 de ani și peste, cu milioane de urmăritori, potrivit unui studiu citat de The Guardian.
Utilizând platforma pentru a-și exprima energia și vitalitatea, aceștia rescriu așteptările privind modul în care ar trebui să se comporte persoanele în vârstă, atât pe rețelele de socializare, cât și în afara lor, scrie ziarul britanic.
„Utilizatorii în vârstă de pe TikTok au devenit creatori de conținut de succes într-un fenomen contracultural puternic, în care persoanele în vârstă contestă de fapt stereotipurile bătrâneții prin îmbrățișarea sau chiar celebrarea statutului lor de persoane în vârstă”, a declarat dr. Reuben Ng, autorul lucrării „Not Too Old for TikTok: How Older Adults are Reframing Ageing”, și profesor asistent la Universitatea Yale.
„Stereotipurile legate de vârstă predomină în rândul tinerilor”
Interesant este, crede autorul, că majoritatea persoanelor în vârstă de pe TikTok sunt femei care „rezistă cu înverșunare stereotipurilor comune ale femeilor în vârstă ca fiind pasive, blânde și vulnerabile, alegând în schimb să se prezinte ca fiind viguroase sau chiar îndrăznețe”.
În plus, faptul că utilizatorii mai în vârstă reușesc să ajungă la milioane de utilizatori, prin conținutul lor, arată că aceștia au șansa și potențialul de a combate stereotipurile negative legate de vârstă.
„Există dovezi considerabile că stereotipurile legate de vârstă predomină în rândul tinerilor pe rețelele de socializare”, a subliniat doctorul Ng.
Aceste prejudecăți au atins un maxim istoric în timpul pandemiei de COVID-19, adaugă el, când a fost forțată digitalizarea multor domenii de activitate.
„Implicarea adulților de peste 60 de ani în social media este vitală pentru a ne asigura că astfel de idei legate de îmbătrânire sunt combătute”, a mai spus autorul, a cărui lucrare va fi publicată în revista „Gerontologist”.
Cercetătorul a analizat 1.382 de videoclipuri postate de utilizatorii TikTok care aveau vârsta de 60 de ani sau mai mult și care aveau între 100.000 și 5,3 milioane de urmăritori.
În total, videoclipurile lor, în care se discută în mod explicit probleme legate de vârstă, au fost vizualizate de peste 3,5 miliarde de ori.
Astfel, specialistul a constatat că 71% dintre aceste videoclipuri - inclusiv cele ale unor conturi care au între 2 și 5.3 milioane de urmăritori - au fost folosite în mod explicit pentru a sfida stereotipurile legate de vârstă.
Multe dintre conturile de succes de pe TikTok aparțin, de exemplu, unor femei în vârstă care nu se sfiesc să se filmeze pe stradă în ținute elegante, îndrăznețe, cu abdomenul la vedere, arătând că și ele au stil.
1 din 5 astfel de videoclipuri analizate a scos în evidență vulnerabilitățile legate de vârstă, iar 1 din 10 a denunțat discriminările legate de vârstă, atât în rândul persoanelor mai tinere, cât și în rândul celor de-o seamă cu ei, 60+ ani.
Provocări pe TikTok, de la 80 plus
În alte videoclipuri, adulții în vârstă își arată superioritatea față de cei mai tineri, într-o manieră amuzantă: „Poate că am 86 de ani, dar încă pot să beau mai mult decât voi”, spune un utilizator. „Poate că am 86 de ani, dar încă pot face twerk (stil de dans) mai bine decât voi”, spune un altul.
De asemenea, potrivit unei analize făcute de Pew Research Centre, în ultimii zece ani, tot mai mulți adulți în vârstă aleg să-și petreacă timpul pe Internet. În 2000, 14% dintre persoanele cu vârste de peste 65 de ani erau utilizatori de Internet; în 2019, procentul era de cinci ori mai mare.
Doar jumătate dintre adulți dețineau smartphone-uri în 2014, în timp ce, în prezent, 81% dintre cei cu vârste cuprinse între 60 și 69 de ani au astăzi telefoane inteligente.
„Trebuie să vedem portretizări mult mai diverse în mediul online dacă vrem să schimbăm cu adevărat atitudinile și să ne debarasăm de percepțiile negative despre înaintarea în vârstă. Social media este platforma perfectă pentru a face acest lucru și pentru a denunța, în general, age-ismul (prejudecăți legate de vârstă)”, spune și Emma Twyning, directorul de comunicare al organizației Centre for Ageing Better.
Și persoanele în vârstă pot fi influenceri, spune Stuart Lewis, directorul executiv al organizației Rest Less. Iar TikTok este platformă ideală pentru ca ei să se facă auziți și văzuți. „Creatorii de conținut sunt încurajați să fie originali, îndrăzneți și sinceri, dacă vor ca TikTok să devină un spațiu potrivit pentru a combate stereotipurile”, a spus el.
„Trebuie găsit un echilibru, totuși, în ceea ce privește combaterea stereotipurilor legate de îmbătrânire, acceptând în același timp că este normal să ne dorim lucruri diferite de cele ale tinerilor, pe măsură ce îmbătrânim, și acceptând faptul că interesele și abilitățile noastre se pot schimba”, a subliniat prof. Fiona Gillison, de la Healthy Later Living Network, Universitatea din Bath, Regatul Unit.
Utilizatorii mai în vârstă care își arată energia și vitalitatea
Un bărbat în vârstă de 88 de ani din Staffordshire este cel mai înstărit „granfluencer” (nr. cuvânt compus din „grandpa” - bunic - și „influencer”) de pe TikTok. Videoclipurile sale îi aduc, în medie, 134.000 de lire sterline anual, potrivit The Guardian. Bunicul Joe (n.r. Grandad Joe 1933 pe TikTok) are 5,4 milioane de urmăritori și 156,7 milioane de like-uri la videoclipurile sale.
Bunica Droniak
O femeie în vârstă de 92 de ani, bunica Droniak, are la fel de mult succes pe TikTok, unde este urmărită de peste 4 milioane de utilizatori. În unul din videoclipurile sale, femeia explică cum își dorește să fie înmormântată, când va fi cazul. „Să plângeți, dar nu prea mult. Să nu o invitați pe Bertha. După înmormântare, mergeți să vă îmbătați”, explică femeia, spre amuzamentul celor care o urmăresc pe rețeaua de socializare.
Bunica Ann
O altă bătrânică de pe TikTok, cu numele de utilizator grandmaann2, își atrage urmăritorii pe rețeaua de socializare cu sloganul „Sunt bătrână, dă-mi follow înainte să mor”. Două milioane de oameni nu i-au putut rezista, iar până în prezent, femeia a reușit să acumuleze 63,5 milioane de like-uri pentru filmulețele ei amuzante.
Bunica Dolores
Dolores Paolino, o bunicuță în vârstă de 89 de ani, are, în prezent, un milion de urmăritori pe TikTok. În unul dintre filmulețele publicate, femeia apare îmbrăcată într-o rochie de tip Marilyn Monroe, în timp ce-i transmite vedetei americane Kim Kardashian că arată mai bine decât ea. În alte videoclipuri, bunicuța se filmează dansând.