În urmă cu cinci ani, Luiza Apostu a pornit într-o călătorie pe la școli care folosesc metode alternative de învățare din Olanda, Belgia, Spania și Mexic. S-a întors în țară și a înființat Rubik, un afterschool care nu are profesori, ci ghizi de învățare, în care elevii își pot alege activitățile și pot intra nepoftiți în camera profesorilor - numită sugestiv „necancelarie”.
Cele 279 de eleve nigeriene răpite săptămâna trecută de așa-numiții „bandiți“ au fost eliberate, o treime dintre părinții din SUA vor școală online și după pandemie, iar una din cinci școli din Marea Britanie a înființat o bancă de alimente pentru a sprijini copiii din familiile sărace.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
