REZOLVAT. Întâi și întâi, vreau să adresez metaforicul elefant din cameră: România este penultima țară din Uniunea Europeană când vine vorba de investiții în educație (și cea mai slab educată țară din UE). Profesorul merită salariu mai bun, elevii merită școli mai dotate. Poate într-o zi, începând cu o presiune pe liderii politici și încheind cu un plan bine gândit și acțiuni concrete, nu vom mai fi la coadă. Dar până atunci… articolul acesta își propune să vorbească despre ce este în controlul nostru.
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
REZOLVAT. „Suntem de multe ori chemați în școli și ne spun «veniți să discutați despre contraceptie, dar la o clasa a 11-a». Când ați avut sarcini la minore? «La clasa a 8-a.» Păi, și eu vin să discut după 3 ani?”