Mihail Stănescu este student în ultimul an la Electronică, în cadrul Politehnicii din București. A început să participe la concursuri încă din clasele primare, iar interesul pentru competiții nu l-a părăsit nici acum, considerându-le cu totul o experiență educațională: cunoști competitori din toate țările, o nouă cultură și emoțiile competiției te modelează. La cea din Tunisia, de pildă, evaluatorii veneau incognito la standul lor. „Cineva cu un proiect mai puțin calitativ, dar care știe să își vândă povestea iese pe plus”, crede Mihail, care a povestit pentru Școala9 ce îl motivează să se implice în astfel de activități.
Educație antreprenorială, educație juridică, istoria Holocaustului, sunt doar câteva dintre disciplinele recent adăugate în programa școlară, chiar de la tribuna Parlamentului. Discipline care să țină pasul cu lumea de azi. Într-o logică dihotomistă, voci din educație minimizează importanța unor discipline precum istoria sau limbile ,,moarte” care, în miezul Revoluției industriale 4.0, par a nu mai avea vreo utilitate. De ce mai învață studenții limbi clasice, dacă oricum nu îi ajută să se integreze pe noua piață a muncii? Școala 9 a discutat cu Ioana Jinga, studentă la Limbi Clasice în Iași și o avocată a studierii lor.
În perioada interbelică, jumătate din populația României era analfabetă și 70-80% dintre români trăiau din munca pământului. Astăzi vorbim de analfabetism funcțional și digitalizare. Cu ajutorul profesorului doctor în istorie Dragoș Sdrobiș, am încercat să înțelegem cum greșelile și meritele trecutului ne pot fi lecții pentru educația viitorului. Autor al cărții ,,Limitele meritocrației într-o societate agrară. Șomaj intelectual și radicalizare politică a tineretului în România interbelică”, acesta crede că tineri de azi nu vor să mai fie „generație de sacrificiu”. De asta cer salarii mai bune, transparență și servicii publice de calitate. Un interviu din seria „Școala veche”.