Ioana Mogoș este studentă bursieră în anul al doilea la universitatea privată IDC Herzliya, în districtul Tel Aviv, unde se pregătește pentru o carieră în diplomație. Învață să aplice toată teoria de la cursuri în scenarii reale de viață, toți profesorii ei sunt și practicieni în domeniile lor, are servicii de consiliere psihologică și financiară în facultate. S-a familiarizat repede cu mentalitatea „chutzpah” a evreilor, „un fel de tupeu inteligent. Nu accepți ușor un refuz, lupți pentru ceea ce vrei”, după cum îl explică românca. Cum Israel este țara cu cea mai mare rată a vaccinării, Ioana speră ca în câteva luni să se întoarcă și fizic la cursuri.
Profesoara de 24 de ani Bianca Darabă predă limba franceză prin intermediul benzilor desenate sau prin teatru, unde elevii fac schimb de roluri. Iar jocurile bazate pe emoții și convorbirile online cu vorbitori nativi i-a făcut pe elevi să aibă mai mare încredere în a vorbi limba. Bianca e profesoară de doar un an, dar creativitatea sa i-a adus titlul de Profesoară Merito, premiu acordat pentru profesorii dedicați din toată țara.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.