Ba da. Am citit, dar mai demult. Era o carte voluminoasă, cu o copertă alb cu verde pe care scria Cobzarul. O carte cu poezii de Taras Șevcenko și îmi amintesc că m-a surprins tristețea versurilor în care își cânta Ucraina asuprită. Afirmația „În viața mea n-am citit o carte scrisă de un ucrainean” nu are însă legătură cu lecturile noastre.
O mamă împinge scaunul rulant al fiicei sale de 18 ani la școală, la meditații și în escapadele la mare ale colegilor de liceu.
Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?