Uf, am scăpat, am dat și Bacalaureatul ăsta!
Repetăm celebra replică a doamnei Caliopi Georgescu în fiecare an. Răsuflăm ușurați – elevi, părinți, profesori – pe tonuri diferite. Unii oftează. Că așa e la Bac, ca în tenis. Avantajul nu e al tuturor.
Alexandra Muscalu, profesoară de engleză în două localități din Ilfov, s-a încăpățânat să le arate copiilor cât de folositoare poate fi o limbă străină. După un an la catedră a realizat, cu ajutorul colegilor, o sală de lectură modernă care a dus și la scăderea abandonului școlar. Asta pe lângă vizitele acasă și întâlnirile regulate cu părinții. „E nevoie de a schimba școala într-un mediu prietenos, un mediu în care să nu existe teama de exprimare”, crede tânăra profesoară.
12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?