Am considerat întotdeauna că școala este acea instituție care trebuie să fie înaintea vremurilor, că profesorii sunt primii care descoperă noutățile și tendințele din domeniul lor ca să poată crea competențe adevărate pentru copiii din fața lor. M-au mirat mereu studiile care spuneau că profesorii sunt categoria cea mai rezistentă la învățare, și nu doar prin țara noastră – să nu perpetuăm mitul unicității noastre absolute.
Poveștile. Poveștile le plac în egală măsură celor mici și celor mari. Vindecă, educă, motivează. Ce e, în fond, altceva, întreaga istorie, întreaga lume, în existența ei diacronică, decât o narațiune? Nimic nu există în afara unei narațiuni, iar poveștile, în formele pe care le-a consacrat teoria literară, fie ca povestiri, basme, parabole sau legende, fie în altele, corelative, sunt narațiuni paideutice, ne învață cum să trăim, cum să alegem binele de rău, pe ce să punem preț și de ce să ne ferim.
Gabriela Horincar s-a întors acasă, în România, după aproape două decenii în vestul Europei. Sunt opt luni de când învățătoarea a revenit, iar adaptarea la sistemul nostru de învățământ nu este tocmai ușoară, mai ales că lucrează într-o comunitate de romi dezavantajată. Doar șase elevi din clasa pe care a preluat-o știu să scrie și să citească, deși sunt într-a treia și a patra. Inspirată de modelele educaționale din țările în care a locuit, crede că poate face o schimbare în comunitatea din Prislop, Sibiu.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
