A renunțat la o carieră în marketing pentru a le arăta copiilor de la țară că și ei pot. „E o traumă pe care eu am avut-o”

A renunțat la o carieră în marketing pentru a le arăta copiilor de la țară că și ei pot. „E o traumă pe care eu am avut-o”

Georgiana Riglea a fost un copil care a învățat în clasele primare că ea „nu poate”. Mai târziu, la facultate, profesorii au reușit să-i pună în valoare calitățile și așa a reușit să prindă încredere. De doi ani s-a decis să renunțe la jobul confortabil, dar care nu prea îi aducea satisfacții personale și a mers să predea la sat, în medii vulnerabile. Vrea să pună în valoare calitățile copiilor și să-i ajute „să crească niște adulți sănătoși, fără frustrări”. 

22.10.2022

de Ionuț Fantaziu

În urmă cu doi ani, Georgiana Riglea renunța la o carieră în marketing și la confortului orașului Iași pentru a deveni învățătoare, prin programul Teach for Romania, la o școală din comuna Mironeasa, o zonă defavorizată. 

„După ce am aflat că am fost primită în program am spus stop la cam tot ce făceam atunci, am renunțat la viața de dinainte și la job, la marketing. Cariera nu prea mă mai mulțumea, iar ce făceam nu-mi aducea satisfacții”, povestește Georgiana, care pentru anul acesta școlar a acceptat o nouă provocare și este educator la o grădiniță din satul Cornești, comuna Horpaz, ceva mai aproape de oraș, în cadrul aceluiași program.

Georgiana a absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și, remarcată de profesori, a avut ocazia să predea la câteva seminarii. „Mi-a plăcut foarte mult. Eu am avut niște profesori excelenți la facultate. Și m-au învățat foarte multe, am scăpat de complexe, m-am dezvoltat foarte mult în acei ani. Mi-a plăcut foarte mult facultatea și masterul pe care le-am făcut. Nu mai primisesem până atunci încurajări, să observe cineva punctele bune la mine și să mi le transmită. M-am dezvoltat nu doar profesional, ci și personal”, a mai spus Georgiana, pentru Școala 9.     

Apoi, când a aflat că ar putea să predea la clasele primare și fără cursul pedagogic, s-a gândit să le ofere celor mai mici ce a primit ea în facultate, să nu aștepte până vor face 20 de ani. „M-am gândit că eu aș putea să le pun bazele sănătoase, să se poată dezvolta de micuți în cultura reușitei”, spune Georgiana Riglea. 

Părinții elevilor: „Hai, du-te, că doamna e bună!”

Când a luat decizia de a merge să predea la o școală de la țară s-a consultat și cu apropiații.  „Am analizat cu ei și am pus în balanță. Aș fi câștigat mai mulți bani din ce făceam înainte, plus că era mult timp și navetă. Însă au văzut că sunt foarte hotărâtă și m-au susținut nu doar din punct de vedere emoțional, au făcut și donații. Mama, care e o fire foarte bună, îmi tot spunea să le dai aia, să le duci aialaltă…”, își amintește Georgiana. 

Imediat după ce a ajuns la școală au început să se mobilizeze toți apropiații. Au ajutat-o să construiască o bibliotecă. Proprietarul casei în care locuiește a fost și el impresionat și donat bani și a trimis dulciuri din Anglia. Inclusiv foștii ei profesori au donat bani.

„Când ești pe drumul tău și face ceva ce crezi că e bine, parcă și Universul contribuie la toate lucrurile astea”, crede Georgiana.    

Înainte să ajungă la școala de la Mironeasa, să-i cunoască pe copiii cărora le devenea învățătoare, a crezut că va fi dificil, mai ales din punct de vedere emoțional, pentru că trăiau într-un mediu vulnerabil și n-a mai avut experiența aceasta. „M-au afectat problemele lor, însă m-am conectat foarte bine cu ei, dar și cu părinții lor. Dacă nu voiau copiii să vină, îi trimiteau părinții, «Hai, du-te, că doamna e bună!»”, spune Georgiana.   

Copiii trebuie să aibă curajul de a-și contrazice profesorii

Georgiana a ales să le predea celor mai mici și pentru a le oferi un mod de educație de care ea nu a avut parte în primii ani de școală. „Nu știu cum a fost educată învățătoarea mea să predea. Acum aș putea să spun că o înțeleg într-o oarecare măsură. Eu am fost un copil special, am avut niște probleme de sănătate care mă încadrau la categoria copiilor speciali, fără nicio șansă și așa am fost tratată. Am fost considerat un copil care nu poate și am trăit cu asta, chiar dacă după aia am putut”, își amintește Georgiana, care abordează un cu totul alt mod de predare. 

La orele ei îi încurajează pe copii să o contrazică, să aibă gândire critică și să-i pună întrebări. Uneori greșește intenționat. „Trebuie să aibă curajul să te contrazică, atunci vezi că reține ceva copilul și e o mândrie că îl ajuți să-și folosească rațiunea, să aibă curaj să-ți spună că nu ai făcut bine, iar asta îl va ajuta enorm de mult, va fi capabil să poarte o discuție în contradictoriu, să-și susțină o idee cu argumente și să creadă că poate”, crede profesoara.  

Din punctul ei de vedere, „toate pornesc de la faptul că poți” și e rolul ei să le spună asta copiilor în fiecare zi. „Îi fac pe copii să crească niște adulți sănătoși, fără frustrări. E o traumă pe care eu am avut-o, pentru că eu m-am considerat un copil care nu poate”, mai spune Georgiana.  

Ionuț Fantaziu

jurnalist

E absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași. În 12 ani de presă a lucrat în redacțiile de la Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul Zilei, Yahoo News și GreatNews. E interesat de educație, tehnologie și probleme societății.

CUVINTE-CHEIE

georgiana riglea profesori iasi teach for romania incredere in sine copii