Au elevii recunoștință față de școală? Ce au răspuns la cerința de la română la Bac: „Am scris că am, ce era să fac? Sunt câțiva profesori care merită, dar atât”

Au elevii recunoștință față de școală? Ce au răspuns la cerința de la română la Bac: „Am scris că am, ce era să fac? Sunt câțiva profesori care merită, dar atât”

Niciunul dintre absolvenții de anul acesta ai Colegiului Național „Gheorghe Șincai” cu care a discutat Școala 9 nu a fost cu adevărat sincer în textul argumentativ de la examenul de Bacalaureat, după cum au mărturisit. Candidații au avut de scris dacă sunt sau nu de acord că oamenii ar trebui să fie recunoscători față de școala pe care au urmat-o, iar copiii s-au declarat de acord. Deși altceva ar fi vrut să scrie, s-au temut că vor fi depunctați de profesori. „Am învățat că în orice discuție despre școală trebuie să fii de acord cu ei”, a spus o fostă elevă.

28.06.2023

de Cristina Radu, foto: Dumitru Angelescu

„Redactează un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumentezi dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoștință pentru școlile în care au fost formați, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul «Ion Creangă. Viața și opera», de George Călinescu, cât și la experiența culturală și personală”, a fost cerința de la punctul B, de la primul subiect de la Bac.

După publicarea subiectelor, unele voci au susținut pe rețelele sociale că puțini vor fi sinceri dacă vor să ia examenul. Alții au glumit, spunând că ministerul are simțul umorului bine dezvoltat.

Profesoara de Limba Română Cristina Marian-Ionescu a explicat pentru Libertatea că prin acest exercițiu, profesorii urmăresc felul în care copiii construiesc textul, dacă știu să-și susțină punctul de vedere și dacă argumentele sunt convingătoare. Ea a mai spus că unul dintre argumente trebuia să fie extras din textul dat, din care reieșea clar ideea recunoștinței. Pentru cel de-al doilea, pot să se raporteze la experiența lor personală, în favoarea sau în defavoarea afirmației.

Candidații la Bac spun că subiectul a fost prost ales

Școala 9 i-a întrebat pe absolvenții Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, la finalul celei de-a doua probe, a profilului, ce au scris la acest subiect.

Tinerii au văzut în primul rând o oarecare urmă de ironie în această cerință. Ironia a devenit mai amară după ce le-au fost anulate foile de examen pe motiv că un cuvânt din titlu a fost scris mai jos sau au început să rezolve cerințele pe prima pagină.

Or, au fost puși să dea Bacul desculți, pentru că încălțările aveau o inscripție pe ele.

Ioana vrea să facă plângere împotriva profesorilor din comisia de la Bac, din „Șincai”

Ioana vrea să facă plângere împotriva profesorilor din comisia de la Bac, din „Șincai”

„Subiect mai prost ales nu există. Cum să-mi manifest recunoștința după asta?”, a spus, într-o discuție cu Școala 9, Ioana, absolventă de „Șincai”, la finalul probei de marți. Ea vrea să depună o plângere împotriva profesorilor din comisia de la Bac din colegiu fiindcă a pierdut timp cu rescrierea lucrării.

„Trebuie să fii de acord cu ei”

Impresia Ioanei este una generală printre absolvenți, și anume că profesorii nu sunt interesați de ceea ce cred ei cu adevărat, ci vor să fie obedienți.

„Am învățat că în orice discuție despre școală trebuie să fii de acord cu ei. Mai ales aici, unde corectarea este subiectivă”, afirmă o altă candidată, Ecaterina. Vrea să meargă mai departe la Medicină, acesta este singurul motiv pentru care a ales profilul Științele naturii, chiar dacă a însemnat multă matematică, deși nu îi place deloc și nici nu o consideră utilă, în forma în care este predată la școală.

La eseul argumentativ a scris despre profesorii care sprijină elevii, acesta fiind unul dintre motivele pentru care în mod real este recunoscătoare când se raportează la școală. Dar acești profesori sunt puțini, mărturisește ea, și numărul lor nu-l depășește pe cel al motivelor pentru care nu s-ar mai întoarce niciodată la „Șincai”.

Maria (stânga) și Ecaterina (dreapta) au evitat să-și spună părerea reală despre recunoștință și școală, de teama de a fi depunctate

Recunoscători pentru câțiva profesori care i-au format

Tot pentru câțiva profesori pe care i-a avut la clasă este recunoscătoare și tânăra pusă de supraveghetori să stea desculță la examen. Scria pe încălțările ei: „Defining the grey area between black and white as the color Off-White” („Definim zona gri dintre negru și alb drept culoarea Off-White”, n.r.), Off-White fiind marca, iar supraveghetorii au considerat că nu sunt potriviți. 

Altfel, experiența prin care a trecut, dar și mult din anii de școală au lăsat-o cu un gust amar. 

„În primul rând, textul a fost ales foarte prost, pentru că nu prea aveai ce altceva să scrii. Am scris că am recunoștință, ce era să fac? E subiectivă corectura, poți fi depunctat. Și chiar sunt câțiva profesori pentru care merită să-mi exprim recunoștința, dar atât”, afirmă absolventa.

„Suntem priviți din start ca niște persoane rele. Profesorii nu ne dau nicio șansă dinainte să ne cunoască”, spune și colega sa, Maria.

Deși are argumente contra afirmației din cerință, i-a fost teamă să le expună în text. „Poate te depunctează dacă ești sincer”, explică ea.

„Recunoștință? Nada!”, afirmă, la rândul său, Andra. A dat Bacul la istorie, la a doua probă, și a ieșit printre primii din sală. Consideră că au fost ușoare subiectele. Ușoare i s-au părut și la Română, pentru că a învățat, dar satisfacția s-a diminuat după ce supraveghetorii i-au anulat prima foaie de examen.

„Suntem învățați să ascultăm și să facem cum vor ei (profesorii, n.r.). Nu pot spune că ne-au fost încălcate drepturile și libera exprimare, dar nici nu suntem lăsați să ne exprimăm așa cum ne-am dori noi”, spune Andra.

Teodora și Alexia spun că școala le-a format ca oameni

Teodora și Alexia, gemene, sunt de părere că cerința de la examen este genul de subiect la care trebuie să scrii ceea ce profesorul vrea să audă, adică să fii de acord cu afirmația. Pe de altă parte, ele, personal, nici nu au vreun reproș major. „Școala ne-a format ca oameni”, afirmă tinerele.

Mama unei absolvente de la „Șincai” spune că la eseul argumentativ, fata a scris ce era „oarecum normal și previzibil”. „Numai eu știu cât am plătit pe meditații”, completează, după câteva secunde, întrebată ce ar fi scris ea, personal, dacă ar fi făcut școala în contextul prezent, în locul fiicei sale.

În același timp, e de părere că până la urmă, nu toate neajunsurile pot fi imputate sistemului de învățământ, în general, pentru că ține de cum se adaptează fiecare școală în parte la neprevăzut și de oamenii care o susțin.

Cristina Radu

reporter

A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. Din 2018 învață să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre mediu și animale, și acoperă domeniul administrației publice locale. Îi place Harry Potter, are doi motani răsfățați și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

CUVINTE-CHEIE

absolvent bac, bacalaureat elevi examene

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile