Bacul nu mai e ce-a fost

Anul acesta, examenul de Bacalaureat se dă parțial, pentru prima oară, înainte de absolvirea liceului. Între 12 și 22 februarie 2018, elevii de clasa a XII-a, chiar și cei care au corijențe pe primul semestru, susțin trei examene în care li se măsoară, în calificative, competențele la comunicare orală în limba română, comunicare într-o limbă străină și pe cele digitale. Cei care studiază în limba maternă (maghiară, germană, turcă etc) mai au un examen în plus, de comunicare orală în limba maternă.

Acest lucru e posibil pentru că examenele orale de absolvire, începând cu 2011, nu mai măsoară neapărat cunoștințele acumulate în școală – cel puțin nu prin reproducerea lor nediscriminatorie – cât modul practic în care le poți folosi în viață. Este o tendință de aliniere a examenelor esențiale la standardele europene și la testele internaționale de competențe.

La proba „Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală”, care are loc pe 12 și 13 februarie, elevii primesc un text la prima vedere, de cele mai multe ori nonliterar (publicistică, memorialistică, texte juridice etc.) pe care trebuie să-l citească cu voce tare. Apoi trebuie să răspundă la trei întrebări legate de text (recunoașterea tipului de text, a emițătorului și receptorului, încadrarea lui într-un stil funcțional, extragerea unor idei și argumente etc.) iar la final să construiască o argumentație orală pe o temă de cele mai multe ori legată de subiectul textului (de exemplu, importanța familiei în dezvoltarea adolescentului). Comisia de evaluare – formată din profesorul de la clasă al elevului și un al doilea cadru didactic, de obicei din același liceu – nu acordă note, ci unul dintre calificativele „Utilizator mediu”, „Utilizator avansat” sau „Utilizator experimentat”. Indiferent calificativul obținut, toți elevii care se prezintă la probele orale pot susține probele scrise ale Bacalaureatului, programate între 25 și 28 iunie 2018. Singurele situații în care un elev „pică” probele orale sunt neprezentarea sau fraudarea.

Școala9 a discutat cu cinci profesori de Limba și literatura română pentru a afla cum văd aceștia proba de competențe lingvistice și cum își pregătesc elevii pentru susținerea ei.

Adriana Maier, Colegiul Tehnic Petru Maior din București

Unele dintre textele de la Bacalaureat sunt dificile pentru nivelul mediu de înțelegere. Recunoaștem și noi profesorii între noi că, dacă nu am ști autorul și nu am fi citit mai mult la viața noastră, la unele întrebări ne-ar fi greu să răspundem.

Eu insist pe textele non-literare în clasa a IX-a. Într-a XII-a, înainte cu vreo lună de proba propriu-zisă, le explic din nou tipurile de texte, stilurile funcționale și apoi le dau o notă pe ilustrarea acestora cu anumite fragmente alese de ei. Le mai aduc și variantele de subiecte de la Competențe lingvistice date în anii anterior, lucrăm pe ele. Eu trebuie să fac lucrul ăsta și pentru că am de-a face cu elevi de nivel mediu. Ei nu se pregătesc în particular, majoritatea vin cu niște cunoștințe minimale.

La mine în școală sunt și copiii care, în clasa a IX-a, nu pot să citească fluent un text la prima vedere. Noi muncim foarte mult cu ei, îi chemăm la pregătiri suplimentare, ne zbatem împreună cu ei. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să creștem rata de promovare la Bacalaureat în ultimii ani.

Copiii sunt complet demotivați. Sunt foarte puțini cei care luptă pentru „Experimentat”, cei mai mulți se mulțumesc cu un „Avansat”. Ei vin la examen ca și când ar veni la o întâlnire ceva mai protocolară cu profesorul, numic altceva. Dacă primeau notă, îi ajuta să obțină media de trecere la Bacalaureat – minim 6 – mult mai ușor și atunci probabil că și-ar fi dat mai mult interesul.

Daniela Plăiașu, Colegiul Național „Unirea” din Focșani

Lucrez pe partea de comunicare la clasă, unde organizăm dezbateri pe anumite teme, discursuri cronometrate, jocuri de rol între elevi, anumite exerciții care să-i pregătească pentru cerințele examenului. Asta în afara discuțiilor libere.

Eu la clasă fac o simulare exact ca la proba orală, în care elevii intră în clasă, se prezintă, au acel timp de pregătire înainte să răspundă la întrebări, iar apoi rezolvă acel model de subiecte, pentru a se familiariza cu proba și a învăța să se descurce cu emoțiile de la examen.

Dar este o probă inutilă, pentru că nu este recunoscută nicăieri, deși teoretic testează niște abilități de comunicare. Este o risipă financiară, emoțională și de timp. Plus că este foarte obositor pentru profesor.

Daniel Tache, Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște

Proba vizează înainte de toate elemente ale situației de comunicare. Candidatul trebuie să poată să identifice intenții ale emițătorului sau ale receptorului; trebuie să poată să identifice stilul funcțional în care e redactat un text la prima vedere și să înțeleagă mesajul acestui text. Și trebuie să facă dovada că poate să construiască o argumentare pe o temă dată, care de obicei este în legătură cu textul la prima vedere. Nu este deloc complicat. În general, sunt conținuturi și competențe asupra cărora noi insistăm în clasele a IX-a și a X-a și revenim la ele în ciclul superior.

Este o orientare a disciplinei „Limba și literatura română” către, să spunem așa, dobândirea unor cunoștințe și competențe care țin de pragmatica comunicării. Încercăm să ne învățăm elevii să construiască, să redacteze texte care să le fie apoi utile în viață. Asta nu înseamnă că neglijăm cealaltă componentă importantă a disciplinei, respectiv literatura, și anume cultivarea unor valori și aptitudini, cultivarea plăcerii de a citi. Dar putem spune că în ultima vreme a căpătat o importanță tot mai mare această parte de comunicare.

Procesul de procesul de predare-învățare și evaluare este mai provocator. Eu nu am fost niciodată la clasă adeptul celebrelor eseuri care ar fi trebuit cunoscute pe de rost. Am încercat întotdeauna să-mi ajut elevii să-și construiască propriile eseuri, tocmai din această perspectivă: m-am gândit că trebuie să-i învăț ceva care să-i ajute ulterior în viață. Actul de predare nu trebuie să aibă această unică finalitate, promovarea examenului de Bacalaureat. Prin examen evaluăm dobândirea unor competențe. Însă finalitatea actului de educație e cu totul alta.

Viorica Mihăescu, Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă” din București

În vacanță [5-11 februarie] am făcut pregătire cu elevii vreo două zile, mai ales că sunt și dirigintă la a XII-a. Cu intrat în sală, cu bună ziua, cu buletinul în mână, cu intră șase din prima serie și iese unul, apoi intră altul. Le-am făcut eu niște modele de subiecte. Au tras, s-au dus în bancă. Au știut și n-au știut. Dar m-a surprins că aveau emoții. M-am bucurat că și-au dat seama că nu trebuie să ia în râs examenul ăsta.

Am încercat să-mi predau materia care trebuia predată și-n semestrul al II-lea în semestrul I, ca să nu rămân cu ea în aer. Nu am reușit cu toată. Semestrul al II-lea este făcut praf din start. Dăm Competențele acum, apoi îi mai ții o lună la școală pe cei de-a XII-a și îi chemi la simulare pe 19 martie. Îi bulversezi de tot. Exercițiul [simulării] este chiar bun, nu trebuie să renunțăm la el, pentru că își are rostul: cei de-a XII-a își dau seama cât știu, cei de-a XI-a se pun pe învățat. Dar sunt prea aproape una de cealaltă.

Eu fac la clasă discuții pe texte la prima vedere. Având în vedere ce se cere la examenul de Bacalaureat, nu asta trebuie să facem, să-i pregătim? Tot timpul fac cu ei lecții de citire și de înțelegere a textului. Am biblioteca plină în clasă, deschid la întâmplare cartea sau îi pun pe ei să deschidă, așa lucrăm. Ca să nu se sperie niciodată de un text pe care-l văd prima dată.

Am un elev într-a XII-a și – deși în fiecare an îl pun să vorbească liber –, se înroșește și acum, își gâtuie vocea. Unii nu pot controla emoția, alții o depășesc. Deși mi s-ar părea normal ca testarea să fie în fața unui evaluator pe care elevul nu-l cunoaște, celor emotivi le dă un plus de încredere faptul că în fața lor e profesorul pe care-l știu. Gândindu-mă la examenele anterioare, la un moment dat îi vezi că sunt ca niște pui în fața tăierii și caută un punct de sprijin și se uită în ochii tăi și atunci trebuie să-i încurajezi. Nu știu cum e mai bine, dar sunt, până la urmă, niște copii și ei.

Ada Vedeș, Liceul Teoretic „Mihai Sadoveanu” din București

Ce s-a schimbat din 2011 până acum nu e legat de materia propriu-zisă, ci de structura subiectelor și de ceea ce, teoretic, ar trebui să se evalueze. Însă, ținând cont de faptul că există trei calificative – „Mediu”, „Avansat” și „Experimentat” – nu există o miză în ceea ce privește aceste competențe lingvistice. Fiind o formalitate, la clasă se tratează ca atare.

Fiecărui lucru i se acordă importanța care i se cuvine. Pentru că nu are relevanță tot ce înseamnă propriu-zis acest examen, nu i se acordă importanță de către sistem. Și atunci, profesorii, elevii și toți cei implicați nu pun foarte mare accent pe pregătire.

Am avut înscriși elevi de la un liceu particular care nu știau să vorbească limba română, iar eu nu am putut decât să le trec cel mai mic calificativ, adică „Mediu”. Înainte de 2011, în momentul în care am avut elevi care știau să vorbească limba română, dar nu puteau să răspundă la niște întrebări minimale legate de înțelegerea textului respectiv, am pus nota 5. Avea o altă miză examenul respectiv. Pe nimeni nu interesează acum calificativul de la cele trei tipuri de competențe. Și atunci, atâta timp cât este plasat în zona derizoriului, de ce s-ar aștepta cineva să i se dea o mai mare relevanță?

În momentul în care eu îmi evaluez proprii elevi, nu mai pot fi la fel de obiectiv în actul evaluării. De regulă, evaluarea asta a competențelor înseamnă un lung șir de calificative „Experimentat”, în contextul în care toți se plâng că elevii nu știu și nu reacționează așa cum ar vrea. Însă cum pot eu să fiu tot evaluator al activității mele, fiind direct implicat? Ceea ce îi învățăm noi cu adevărat pe elevi – cu riscul de a exagera – e cum să se fofileze, cum să facă slalom printre situațiile care ar trebui să le aducă un plus în viață.

Am o satisfacție în momentul în care mă pregătesc pentru un examen, mă confrunt cu un evaluator și reușesc să îndeplinesc cerințele. Însă în momentul în care totul este dus în zona de a mima un examen și de a ne preface că învățăm elevii anumite lucruri, că îi evaluăm, că le dăm diplome, nu i-am învățat decât să fie într-adevăr funcționali în societatea românească. I-am învățat cum să treacă de o situație fără să depună niciun fel de efort, inversul a ceea ce ar trebui să fie în mod normal.