Rodica Surcel are 63 de ani și predă unei clase de simultan în singura școală gimnazială rămasă în comuna Lița, județul Teleorman. Învățământul simultan are loc în momentul în care numărul elevilor este foarte mic, iar profesorul sau învățătorul este nevoit să fuzioneze două sau mai multe clase și să le predea în același timp. Rodica predă la clasele I și a III-a unui total de 19 elevi din cei 54 care învață în toată școala.
În 2011, anul când s-a făcut cel mai recent recensământ, în Lița erau 2.687 de locuitori, spre deosebire de 2002, când în sat locuiau 3.251 de persoane. Majoritatea au plecat să lucreze în străinătate ori s-au mutat în Turnu Măgurele, orașul aflat la 5 kilometri distanță.
De vreo doi-trei ani au început simultanele la noi. Obișnuiau să fie mulți copiii în sat, dar nu mai are cine să aibă grijă de ei, pentru că părinții pleacă în străinătate. Mai sunt câțiva copilași, pentru că majoritatea părinților nu i-au luat cu ei, până la a IV-a îi mai lasă cu bunicii, dar apoi, din clasa a V-a de obicei vin și îi iau.
Seria de acum e prima serie de simultan pe care o am. I-am luat de la pregătitoare, când a fost o clasă întreagă, iar când au trecut în clasa I au plecat foarte mulți. Când se fac mai mari, părinții îi iau cu ei și chiar și aici e moda să te duci în oraș. Faptul că suntem aproape de oraș îi determină să facă asta. Mi-a spus cineva din sat vara asta că nu ar trebui să existe simultan în școală. Și i-am zis „Domnule, voi creați simultanul. Știu că vă este greu la simultan, dar vreau să vă spun că simultanul e creat de faptul că voi vă luați copiii. Că noi suntem tot ăia care am fost.”
Când ai două clase simultane, orele nu trebuie să coincidă. N-ai voie să faci cu ambele clase matematică, n-ai voie să faci în același timp cu ambele clase, să zicem, comunicare, că acum numai de la clasa a III-a începe limba română. Clasa I și a II sunt clase în care pregătești de fapt limba română. Ei fac comunicare. Se pune accent foarte mare pe comunicare fiindcă noi avem foarte mulți copii care citesc impecabil, dar se numesc analfabeți funcționali, pentru că au citit și gata. Dacă-i întrebi despre ce am citit, lucrurile o iau razna.
Avem opt ore de comunicare și o oră specială de literatură. Eu fac altfel. Eu am avut un hobby pentru citit și îi pun la fiecare sfârșit de săptămână să facă o fișă de lectură. Ca să fiu sigură că au parcurs ce au avut de citit, am niște întrebări standard care să cuprindă autorul, volumul din care face parte, în afară de titlu, evident, câteva cuvinte despre conținut, deci nu foarte greu, și câteva lucruri despre personaje. Cu care dintre personaje și-ar dori să semene, de ce, motivat, de ce nu și-ar dori să semene cu Pinocchio, de exemplu. „Fiindcă este hazliu să te joci, să sari pe capul păpușilor.” „Da, dar eu vreau să fiu ca greierașul Jiminy”, îmi spune unul dintre ei. „De ce?” „Fiindcă greierașul era inteligent și sfătos și a spus că un copil cuminte ascultă întotdeauna de părinți, ori Pinocchio a vândut abecedarul și s-a dus la circ.” „Dar Pinocchio nu era un copil rău și obraznic”, le spun eu, „era un copil pur și simplu needucat. Asta înseamnă că atunci când vorbește doamna, tu trebuie să fii foarte atent, fiindcă eu mâine nu mai sunt lângă tine, dar tu închizi un pic ochii sau poate pui mânuța și spui eu știu ce trebuie să fac acum, că doamna în situația asta mi-a spus că trebuie să fac așa.”
O oră la simultan se desfășoară altfel decât una în care predai unei clase întregi. De exemplu, fac muncă independentă cu o clasă, au matematică, să zicem. Le scriu la tablă «clasa a III-a, exercițiile 2 și 5 de la pagina 24». Atunci deschid și eu cartea cu ei și citesc cu ei enunțul, iar în momentul în care ei se apucă să rezolve, le verific tema celorlalți. Le verific și semnez mereu tema, pentru că mâine trebuie să știu ce nu știe fiecare.
Acum s-au mai obișnuit. La început era greu, că ascultau și cei din cealaltă clasă. Își intră în ritm până la urmă. Copiii au o putere de adaptare formidabilă. Mai greu e pentru mine.
E foarte greu, pentru că nu poți să predai mai departe. De obicei se face prima dată predarea, dar eu încep invers. Întotdeauna verific din lecția pe care am predat-o, ceea ce-mi permite să le dau de muncă unora în timp ce le predau celorlalți. Și când îi verific pe unii înțeleg ce am de făcut și ce au înțeles ei.
Avem probleme în primul rând cu numărul de elevi, care este în scădere. Avem clase de la 19 până la 25 de copii. Pentru grădiniță numărul minim de elevi este 10 și pentru clasele I-IV este 12. Eu am în clasa mea 19 elevi de clasele I și de a III-a. Așa se face simultanul. Se face cu clasele I-III și II-IV. Pregătitoare de obicei se face singură, dar dacă chiar nu există posibilitate, îi băgăm cu clasa I. Se pot băga și trei-patru clase într-una singură dacă nu există numărul minim de copiii. Eu sper să mai fie copii la noi încă doi ani măcar, fiindcă este foarte greu să ai dublu-simultan. Atunci încerci să faci cu clasele mai mici un obiect asemănător sau identic, dacă-ți permite planul de școlarizare și schema orară, iar cu ceilalți la fel. Pentru că dacă sunt două clase mari, dificultatea materiei nu-ți permite ca cel mic să asimileze foarte bine ce-i predai.
1/5
