Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
REZOLVAT. „Suntem de multe ori chemați în școli și ne spun «veniți să discutați despre contraceptie, dar la o clasa a 11-a». Când ați avut sarcini la minore? «La clasa a 8-a.» Păi, și eu vin să discut după 3 ani?”
Cazul profesoarei din Botoșani care le-a spus elevilor ei că dacă se vaccinează „devin legumă” readuce în atenție o temă mai veche: ce au voie și ce nu au voie să spună profesorii în clasă? Am căutat în legislație și am discutat cu un expert în formarea profesorilor, un cadru didactic cu experiență și un sindicalist pentru a înțelege dacă opiniile personale ale profesorilor își pot face loc în cadrul orelor. „Au fost și cu acuzații de hărțuire sexuală care au scăpat basma curată”, spun cei care au studiat situații în care elevii s-au plâns de ceea ce le spun profesorii.