Într-un interviu pentru Școala 9, jurnalista Emilia Șercan, totodată lector la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, vorbește despre cum a ajuns România să promoveze o cultură a plagiatului, de unde izvorăște ea și de ce se perpetuează. Pornind de la cazul ministrului Cercetării Florin Roman, care și-a plagiat lucrarea de disertație, jurnalista atrage atenția asupra faptului că responsabilitatea corectitudinii unei teze nu cade doar pe umerii autorului, ci și pe ai profesorului coordonator.
Când era elevă, Anca Mezei se simțea respinsă de învățătoarea sa. A ajuns educatoare și pentru asta, să îndrepte prin alți copii răul ce i s-a făcut ei. „Ce, și tu dai bacul? Nu cred că vei reuși” i s-a spus în clasa a XII-a. A reușit însă să depășească toate aceste lovituri și în acest an a primit distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Predă limba romani și dansurile tradiționale rome, susține cursuri pentru părinții din comunitate, strânge donații ca elevii ei să se simtă apreciați și integrați.
„Aceasta este doar o soluție temporară”, este opinia unui director de școală din Arad, referindu-se la proiectele finanțate generos pentru abandonul școlar. Are elevi din familiile marilor oameni de afaceri din agricultură, dar și elevi de la orfelinat. „Când vin la școală, primul lucru pe care îl fac este să mă uit la mâinile lor”, mai spun profesorul care prin proiecte europene caută să-i țină în bănci pe elevii care îi eroizează pe tinerii care pleacă la muncă în străinătate. Ce funcționează de fapt, din experiența ultimilor ani?