„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
Am întrebat mai mulți profesori ce rămâne când își iau la revedere de la o generație.
Trei centre studențești pentru tineri LGBT s-au deschis, anul trecut, în București, Timișoara și Cluj, prin proiectul Campus Pride, inițiat de Asociația MozaiQ. Aproape 250 de studenți s-au adunat până acum la întâlnirile săptămânale, unde au vorbit despre nevoile lor în mediul academic. Își doresc, de pildă, ca prezența lor în universitate să fie recunoscută și să aibă mai mulți aliați printre profesori, cărora să le ceară sprijinul dacă sunt discriminați.
