Pe holurile cu pereții faianțați galben-lămâie ale Colegiului UCECOM „Spiru Haret” din București e liniște. Elevii concurează în ediția a patra a Competiției Naționale WorldSkills România. Adică olimpiada pe meserii.
O educatoare din Fetești se filmează când lovește un copil în timpul activităților de la grădiniță și din greșeală trimite videoul pe grupul de Whatsapp al părinților. Se face o anchetă, educatoarea își cere pensionarea și iese din sistem. Într-un interviu pentru Școala 9, psihologul Ligia Moise explică mecanismele prin care un profesor ajunge să fie violent și subliniază faptul că nu doar victimele au nevoie de terapie, ci și agresorii. „Dacă noi nu ne ocupăm de agresori la modul corect, nu facem decât să cărăm apă cu ciurul și apoi să ne mirăm de câte victime avem”.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?