O cercetare despre valorile profesorilor din România, lansată în octombrie 2018, a creat o dezbatere publică aprinsă despre cât de puțin democratici sunt profesorii, despre cum își doresc lideri (a se citi „dictatori”) care nu țin cont de Parlament și cât de intoleranți sunt față de minorități și grupuri vulnerabile.
Raportul „Educație pentru democrație în școlile din România”, publicat de Fundația Friedrich Ebert (FES) și realizat de patru cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai, este însă mult mai complex decât a fost reflectat în aceste discuții publice și oferă și recomandări și soluții pentru problemele identificate. Pentru a înțelege mai bine mentalitatea pe care o aduc în sala de clasă profesorii, dar și ce spune ea despre locul lor în lume, am selectat 10 dintre cele mai interesante descoperiri și corelații din studiul care a intervievat 1.427 de profesori din 140 de școli din toate zonele geografice și mediile sociale din România.
Cercetarea a pornit de la două premise complementare, ambele susținute de studii recente: (1) că educația școlară contează pentru formarea unei culturi politice propice democrației și (2) că atitudinile și valorile profesorilor față de societate și sistemul politic, precum și față de profesie, au un rol substanțial în educarea elevilor pentru democrație. Așa că trebuie să știm cum se raportează profesorii români la valorile democratice pentru a vedea ce impact are educația asupra democrației. Mai ales în contextul alunecării spre valori nedemocratice (așa-zisa „democrație iliberală”) în mai multe state UE, tendință de care nu e străină nici România.
1. Dorința de a fi conduși de un lider autoritar
Profesorii au înregistrat valori mari la întrebarea „Cât de bine credeți că ar fi pentru România să aibă un conducător puternic, care nu își bate capul cu Parlamentul și cu alegerile?”: în total, 45% dintre ei cred că ar fi „foarte bine” și „bine”. Pe de altă parte, un procent mai mare, aproape 62, cred că țării i-ar fi bine și foarte bine cu un guvern tehnocrat. Raportul arată că discuțiile avute în grupuri mai mici, în care profesorii și-au putut nuanța alegerile, au relevat că profesorii au obiecții majore față de cum funcționează statul momentan pentru că e o distanță prea mare între clasa conducătoare și oamenii obișnuiți și că „nu există mecanisme de verificare și penalizare a politicienilor care încalcă reguli și nu își îndeplinesc promisiunile”.
Votul pentru un lider puternic este în aceeași măsură un vot împotriva unui parlament care nu simt că îi reprezintă. Răspunsurile la întrebările despre încrederea în autorități întăresc această explicație: doar 8% au încredere în partidele politice, doar 15% în Parlament și doar 19% în Guvern.
2. (Ne)încredere și (in)toleranță
Pentru că o viață civică sănătoasă e condiționată de încrederea în cei din jur și de toleranța socială, profesorii au fost rugați să evalueze câtă încredere au în oameni și pe cine nu și-ar dori drept vecini. Rezultatele par pesimiste: familia și prietenii apropiați primesc foarte multă și multă încredere, vecinii de cartier, străinii (oamenii de altă naționalitate sau religie) și oamenii întâlniți pentru prima dată primesc puțină. Comparativ însă cu un studiu similar al valorilor întregii populații (World Values Survey 2012), profesorii se situează mai bine la oamenii nou-întâlniți: 15,4% oferă multă și foarte multă încredere, față de 7,4 din populația generală.
O situație similară se vede și la întrebarea „Pe cine nu ați dori ca vecin?”: 42,5% nu vor vecini romi, 38,3% nu vor vecini homosexuali. Comparativ însă cu un alt studiu recent, European Values Survey 2017 (anul în care au fost făcute și interviurile cercetării), valorile acestea sunt mai scăzute decât la populația cu studii superioare din România (cărora le sunt asimilați profesorii), din care 44% refuză vecini din aceste categorii, și mult mai scăzute decât la populația generală, unde valorile se ridică la 48% (romi) și 53% (LGBT).
Dr. Claudiu D. Tufiș, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, spunea imediat după lansarea studiului că „profesorii vin din populație, nu de pe Marte. Ei reflectă, într-o măsură mai mare sau mai mică, valorile populației”. Mai mult, argumenta el, „prin comparație cu întreaga populație sau cu populația cu studii superioare, profesorii sunt unul din puținii factori care ajută încet-încet la democratizarea populației României”.
3. Buna cetățenie și capacitatea profesorilor de a o preda
Cum se raportează profesorii români la tematicile subsumate bunei cetățenii și la capacitatea lor de a le discuta la orele de dirigenție sau cele obișnuite de predare? Cei mai mulți, foarte bine: 87,2% cred că pot discuta cu elevii despre rezolvarea conflictelor, 86,7%, despre gândirea critică și autonomă, 86,5%, despre drepturi și responsabilități cetățenești și 85,8%, despre mediu. La vot și alegeri (67,9%) și la migrație (52,1%) nu sunt la fel de mulți la fel de siguri pe ei. Discuțiile mai nuanțate, în grupuri mai mici, arată însă că profesorii consideră că școala poate contribui la gândirea civică a elevilor doar construind pe o fundație oferită de familie. Tot ei spun că programa prea încărcată nu le dă ocazia să vorbească despre aceste valori prea des. Scopul lor principal e „predarea materiei”.
4. Segregarea etnică în școli
Unul din opt profesori crede că elevii romi ar trebui să învețe în clase separate, chiar dacă școala are arondată o populație mixtă etnic, și raționalizează această idee discriminatorie (și ilegală) cu diferite argumente: fie că elevii romi au cerințe educaționale speciale, fie că prezența lor ar afecta procesul educațional al elevilor ne-romi, fie că s-ar supăra părinții copiilor ne-romi. Discuțiile în grupuri mai mici au indicat însă că aceste credințe ar putea fi mai degrabă pretexte pentru a masca slaba capacitate a acestor profesori de a gestiona elevi care vin din medii vulnerabile, care au nevoie de mai multă atenție și sprijin. Iar coroborarea răspunsurilor de la această categorie cu alte părți ale studiului a arătat că intoleranța acestor profesori este deseori asociată cu faptul că lucrează în școli dificile (cu fonduri și dotări puține, mulți elevi vulnerabili, rezultate slabe la evaluări, management slab). Cercetătorii spun că e posibil ca prin îmbunătățirea condițiilor din școli (lucru care depinde de management mai mult decât e profesori) să poată fi schimbată această valoare.
O mare surpriză a fost corelația dintre opțiunea pentru segregarea elevilor romi și apartenența etnică a profesorilor: 51,4% dintre profesorii de etnie maghiară au optat pentru segregare. Motivul este însă diferit de cele de mai sus: profesorii maghiari au argumentat că în clasele mixte se pierd identitatea etnică și limba maternă. E plauzibil, spun cercetătorii, ca profesorii maghiari să fi aplicat aceleași criteriu, de protejare a identității etnice, și comunității rome, și să o fi considerat la fel de benefică.
Probabilitatea ca un profesor să fie pro-segregare crește cu cât are vechime în muncă mai mare, dar este de două ori mai mică la cei cu funcții de conducere. Cei care au doar studii preuniversitare sunt mai predispuși la segregare (38%) față de cei cu licență (16%) și față de cei cu studii post-universitare (9%).
Cea mai interesantă corelație este însă cea de venit. Studiul a împărțit profesorii în patru categorii de venit: insuficient, strictul necesar, decent și fără restricții. Cei de la mijloc, adică cei care își permit doar strictul necesar și cei care își mai permit și lucruri mai scumpe uneori, sunt cei mai favorabili claselor mixte. Cei mai săraci și cei mai bogați sunt mai degrabă pro-segregare.
5. Egalitatea de șanse în școală
Discuțiile de profunzime cu participanții la studiu au arătat, spun autorii, „atât o înțelegere limitată a fenomenului [egalității de șanse în educație], cât și o înțelegere elaborată”. Peste 70% dintre profesori cred că școala oferă șanse egale și diferențele în rezultate vin doar din înzestrările native. Acești profesori, care provin mai ales din orașe dezvoltate, cred că a da șanse egale înseamnă a transmite aceleași informații copiilor. Alții iau însă în considerare startul inegal (familie săracă, fără educație, rural, cerințe educaționale speciale). Modul de înțelegere a egalității de șanse afectează modul în care se desfășoară educația în școala respectivă. Cei mai educați, din acest punct de vedere, sunt profesorii din ruralul și urbanul sărac, care vor clase mixte și educație adaptată nevoilor copilului. La polul opus sunt profesorii din urbanul dezvoltat, care nu au avut de fapt prea mult contact cu copii din familii sărace și care preferă segregarea pentru că operează cu prejudecăți pe care nu au avut ocazia să le conteste.
Per total, studiul arată că o parte semnificativă dintre profesori nu este pregătită pentru a lucra cu copiii vulnerabili și că sistemul de educație, din această cauză, amplifică dificultățile copiilor săraci.
6. Mareșalul Ion Antonescu și rolul lui în istorie
Aproape două treimi din profesorii intervievați s-au abținut de la a evalua impactul pe care l-a avut mareșalul Ion Antonescu, aliatul lui Adolf Hitler și responsabilul de cel mai mare număr de ucideri ale evreilor din afara Germaniei hitleriste, asupra societății. 21,3% au considerat că a făcut foarte bine sau în general bine. Cele mai multe calificative pozitive au venit de la profesorii mai în vârstă, de la cei de religie și de limba română. Cele mai puține de la cei de arte și de științe sociale.
Procentul mare al celor care s-au abținut indică, spune raportul, fie că rolul său nu este suficient cunoscut, fie că nu au vrut să dea un răspuns despre care cred că nu e acceptabil social.
Măsura în care cetățenii își amintesc trecutul și, în special, modul în care evenimentele și personalitățile istorice sunt invocate în spațiul public actual contează pentru calitatea democrației, spun cercetătorii. Dacă o societate adoptă perspective deschise și critice asupra trecutului, memoria colectivă este o resursă pentru democrație. Dar dacă, precum arată studiul, cei mai mulți nu știu sau nu vor să vorbească despre acest trecut, societatea ratează ocazia de a evolua și de a-și consolida valorile democratice.
7. Cum văd profesorii sistemul de educație
În timp ce România are printre cele mai modeste rezultate la testele internaționale PISA și una dintre cele mai mari rate de părăsire timpurie a școlii din UE, evaluarea sistemului de educație de profesorii intervievați este surprinzător de pozitivă: 40% cred că e bun și foarte bun iar 50% dintre ei cred că sistemul românesc e superior celor vestice. Această discrepanță, spun cercetătorii, indică mai degrabă că profesorii folosesc alte criterii de evaluare a sistemului decât cele obiective, ale testelor internaționale. Unii consideră că sistemul românesc este mai bun pentru că materia este mai dificilă decât cea din Vest și că nu este o idee bună să încercăm să copiem modele externe. Cei care apreciază atât de bine sistemul de educație sunt și cei care cred că el este echitabil în mare și foarte mare măsură.
O altă valoare cu susținere largă este aceea că 61% cred că sistemul de educație din comunism era superior celui actual. Credința aceasta se găsește însă mai des la profesorii de la oraș (69%) față de cei din rural (58%).
Când au ales care sunt cele mai mari probleme ale școlilor în care profesează, cadrele didactice au menționat, în mare măsură (35-38%), rezultatele slabe ale elevilor, dotarea precară a laboratoarelor, lipsa fondurilor și numărul mare de copii din familii sărace. Când defalcăm cele mai frecvente două opțiuni pe regiuni, ele creionează un portret al realității socio-economice a României: în Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, regiuni istoric mai sărace, numărul mare de copii din familii dezavantajate este însoțit fie de lipsa fondurilor, fie de rezultatele slabe la învățătură; în Banat, Ardeal și București-Ilfov, problema cea mai comună este dotarea precară a laboratoarelor, alături de lipsa fondurilor și rezultatele slabe. Doar în regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu) nu se plâng mulți nici de rezultatele slabe la învățătură, nici de numărul de copii din familii sărace. Regiuni diferite, probleme diferite.
8. Valorile personale și identitatea profesională
Valorile sunt un fel de scopuri de viață care conturează modul în care oamenii trăiesc, spune studiul și propune patru categorii de valori personale: „(1) deschiderea sau disponibilitatea pentru schimbare; (2) orientarea spre conservare; (3) orientarea spre transcenderea sinelui; (4) orientarea spre optimizare personală”. Valorile profesorilor cuprinși în studiu sunt centrate mai mult spre transcenderea sinelui (universalism, bunăvoință) și conservare (conformare, securitate, tradiție) și mai puțin spre schimbare (hedonism, provocare, auto-direcționare) și optimizare personală (putere, reușită personală). Adică încearcă să-i ajute și să-i înțeleagă pe alții și urmează atent normele sociale și respectă obiceiurile și tradițiile. Aceste valori sunt congruente cu profesia pe care și-au ales-o, care este în esență dedicată sprijinirii altora, dar și cu specificul cultural românesc, care are un grad ridicat de respectare a normelor sociale.
Din perspectiva convingerilor despre rolul profesorului, grupul se împarte cam la jumătate (ușor avantaj la primii) între cei care au o abordare constructivistă/progresistă (centrată pe elev) și cei care au o abordare behavioristă/tradițională (centrată pe profesor sau materie).
Valorile profesorilor sunt și un indicator pentru câtă vreme vor rămâne în sistem: cei cu valori centrate pe deschiderea spre schimbare e mai probabil să nu se regăsească într-un sistem rigid și formal și să părăsească mai repede profesia.
9. Rural vs. urban
Studiul arată măsura în care sistemul de educație este inechitabil, în special când compari școlile din rural cu cele din urban. Școlile de la sate tind să aibă proporții mai ridicate de profesori tineri și de profesori la finalul carierei. De asemenea, tind să aibă în medie profesori mai puțin calificați decât cei din urban; de aceea, salariile profesorilor din rural sunt mai mici decât cele din urban. Mai mult, diferența de calificare este mult mai accentuată în favoarea celor din urban la profesorii de materii esențiale – matematică și limba română, care sunt disciplinele testate la Evaluarea Națională și de care depinde admiterea la liceu – și la informatică și limbi străine, materii care oferă avantaje pe piața muncii. Iar această inegalitate din sistemul de educație, spun autorii, contribuie la creșterea inegalităților economice și de reprezentare politică.
