Cristina, 17 ani, și-a convins recent o prietenă să meargă la psiholog. „Am văzut că a fost destul de deprimată în ultimul timp”, spune adolescenta de clasa a XI-a. Fata a acceptat că are nevoie de ajutor ca să își rezolve problemele și a programat prima ședință la un specialist.
Parte din Boardul Copiilor UNICEF de la începutul anului, Cristina locuiește într-o comună din județul Mureș, însă învață la un colegiu din Târgu Mureș. În acest consiliua cunoscut copii și adolescenți din toată țara care își exprimă opiniile public, cu scopul ca ele să ajungă la decidenții politici. Cristina și-a dorit să participe alături de ceilalți 24 de membri la promovarea drepturilor copiilor.
„Deși sănătatea mintală a ajuns să fie puțin mai discutată în ultimul timp, e în continuare stigmatizată”, spune eleva despre una dintre problemele pe care le-au avut cei de vârsta ei în pandemie din pricina tensiunilor și a schimbărilor de acasă și de la școală.
„Printre prietenii mei s-a resimțit foarte tare această pandemie, această singurătate. Deși puteam vorbi din spatele unui ecran, ne lipsea mult conversația față în față”, își amintește Cristina. „S-au observat semne ușoare de depresie, însă cred că suntem pe drumul cel bun, acum, că mergem fizic la școală”.
I s-a părut chinuitoare școala online, pentru că s-a modificat atât relația cu colegii, cât și cea cu profesorii. De pildă, ea și ceilalți din clasă aveau mai mult curaj să pună întrebări din bănci decât să deschidă microfonul.
Abia în clasa a IX-a, când a ajuns la liceu la oraș, a aflat că instituția are consilier școlar și că îi poate cere sprijinul în caz că trece prin dificultăți emoționale. Până acum n-a fost cazul. În comuna ei, unde a terminat a VIII-a, n-a auzit ca școala gimnazială să aibă atunci un astfel de consilier.
Sinuciderea e a doua cauză de deces printre adolescenții români
Înainte de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, UNICEF a lansat un raport în care arată că unul din șapte copii și adolescenți, între 10 și 19 ani, are o tulburare mintală diagnosticată. Iar 46.000 de adolescenți din lume își iau viața anual; în cazul acestei categorii de vârstă, sinuciderea e principala cauză de deces în rândul adolescenților în statele cu venituri medii, iar în cele cu venituri mari ridicate, a doua. Țara noastră e undeva la mijloc, precizează Oana Motea, specialistă în sănătate a UNICEF România.
În Europa, prevalența tulburărilor mintale la cei între 10 și 19 ani este 16.3%, ceea ce înseamnă că 9 milioane de minori au o astfel de afecțiune, aproximează Oana Motea. „Din estimări, la nivelul României, ne uităm la 11,2%”, spune aceasta.
Oana Motea de la UNICEF România
Datele din 2019 ale organizației semnalează că anxietatea și depresia au reprezentat 55% dintre problemele psiho-emoționale ale adolescenților din Europa și că doar o treime dintre ei a primit servicii de îngrijire primară. Nu există încă studii comparative care să explice prin cifre cât de mare este impactul pandemiei asupra sănătății lor mintale, dar se discută aproape în întreaga lume despre cât de dificile sunt schimbările din această perioadă pentru ei. De aceea, adolescenții au hotărât să își împărtășească mai des experiențele.
„Am primit mesaje de la elevi care spuneau că sunt speriați și supărați”
Katharina, de asemenea în clasa a XI-a, din Alba Iulia, și vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor (CNE), a observat că, de cele mai multe ori, inițiativele de-a discuta despre sănătatea mintală în școli pornesc de la elevi. „Încercăm (n.r. – CNE) să identificăm nevoile elevilor, iar dacă profesorii nu intervin, intervenim noi”, spune eleva. „Cei mai mulți elevi nu sunt informați că au acces la un consilier”, continuă ea.
Una dintre campaniile din pandemie ale organizației s-a axat chiar pe consiliere, și anume i-a îndrumat pe elevi să poarte discuții cu consilierii școlari. Din nevoia de-a vorbi cu un specialist, unii dintre prietenii ei au căutat un psiholog și dincolo de porțile școlii și a aflat de la aceștia că le-a fost de ajutor.
În ce privește semnele depresiei la adolescenți, Katharina ține minte că i-au dat de gândit anumite comportamente ale unor colegi „mai distanți față de ceilalți”. Dacă încerca să discute separat cu ei, mărturiseau că se simțeau obosiți sau că se gândeau la problemele personale.
„Apreciez mai mult când mă văd fizic cu persoanele dragi și când am parte de o îmbrățișare”, povestește Katharina despre ce i-a lipsit ei în izolare și în școala online.
Robert, colegul ei din CNE, secretar executiv pentru organizare internă, a început să se intereseze de sănătatea psiho-emoțională a celor de vârsta lui în pandemie. „Până atunci nu știam exact ce înseamnă. Mi-am dat seama de consecințe după trei luni de stat între patru pereți”, spune adolescentul din Ploiești. „Am ieșit la magazin în starea de urgență, știam că trebuie să dau declarația dacă mă oprește poliția, dar nu mă așteptam să vină un militar la mine. M-am simțit puțin înfricoșat, am fost nesigur”, își amintește el.
Aceste trăiri ale copiilor și ale adolescenților, crede el, au legătură și cu faptul că măsurile sunt prezentate mai degrabă la știri, nu și într-un mod mai prietenos pe rețelele de socializare, unde petrec timp cei de vârsta lui sau mai mici. „Am primit mesaje de la elevi care spuneau că sunt speriați și supărați că nu știu ce să facă în situația asta”, precizează Robert. „Când mergi la școală, trebuie să ai mare grijă să porți mască, să nu duci acasă COVID. E multă presiune pe ei. I-am îndrumat să ia legătura cu un consilier școlar acolo unde există”.
Copiii au căutat serviciile de sănătate mintală din comunitatea lor
Raportul publicat recent de UNICEF nu prezintă o ierarhie a țărilor pregătite acum să răspundă la nevoile copiilor din perspectiva sănătății mintale, însă mai multe dintre ele respectă anumite principii, spune Oana Motea, specialistă în sănătate. Acestea sunt: investițiile în asigurarea sănătății mintale a copiilor nu numai la nivel medical, ci și în educație; programe parentale care să promoveze îngrijirea responsabilă și conștientizarea abuzurilor, îmbunătățirea cercetărilor în domeniu și reducerea stigmatizării.
„În România, datele sunt mult sub ceea ce este necesar pentru evaluarea adecvată a nevoilor și dezvoltarea unor servicii publice (n.r. – de sănătate mintală) eficiente”, explică Oana Motea. „Pandemia a creat îngrijorări serioase și a subliniat fragilitatea sistemului din România, precum și din alte țări”.
România nu se numără printre cele 21 de țări asupra cărora s-a desfășurat cercetarea explicată în raport în mare parte din pricina lipsei datelor. Dar experții în sănătate au aflat că factorii precum excluderea socială și violența influențează fundamental starea psiho-emoțională a tuturor copiilor. Iar în pandemie modificarea rutinei zilnice, izolarea și temerile privind veniturile și sănătatea familiei au fost principalele obstacole pe care au fost nevoiți să le depășească.
Și copiii din Boardul UNICEF au povestit experiențe asemănătoare la diverse întâlniri organizaționale, chiar și-au dorit o serie de sesiuni cu un specialist în psihiatrie pediatrică, ca să fie mai bine echipați pentru perioada următoare. Copiii au discutat și despre tipuri de servicii din comunitatea lor, s-au documentat dacă există și cum se face o programare.
„Cred că e nevoie de o consolidare a rețelelor comunitare: consilieri educaționali, grupuri de tineret, asistenți medicali comunitari și asistenți sociali”, mai spune Oana Motea. „Iar școlile să recunoască că rolul lor trebuie să depășească temele și examenele și să sprijine dezvoltarea abilităților sociale și emoționale”.
Fotografie principală: UNCIEF Filipov
