Copii de 6 ani trec, în câteva săptămâni, prin două interviuri de admitere la pregătitoare cu predare în germană, la școli diferite. Ajung în situația asta cei care pică admiterea la Colegiul Goethe din București și se luptă apoi pentru locurile rămase la celelalte două școli de stat din oraș, unde se mai predă germana ca limbă maternă. Aceste clase sunt pentru etnici, însă au ușile deschise și pentru copiii din familii vorbitoare de germană. Părinții celor respinși au trimis la inspectorat cerere de suplimentare a numărului de locuri. Școala 9 i-a întrebat pe câțiva dintre ei de ce își doresc atât de mult ca juniorii lor să învețe germană și de ce la Colegiul Goethe.
Școala Gimnazială nr. 89 „Nicolae Labiș” i-a așteptat pe elevi luni, 11 septembrie, în prima zi de școală, cu pereții sparți, în praf, zgomot de polizor și ciocane. Unul dintre corpurile de clădire a intrat în renovare, astfel că elevii au fost înghesuiți, pentru câteva ore, cât să-și primească manualele, în câteva săli de clasă, și au intrat pe rând, în trei ture. Așa va funcționa, de altfel, școala cel puțin o perioadă: în trei schimburi, cu ore de 35 de minute. Părinții și elevii sunt revoltați: „E stresant, mai ales la clasa a VIII-a. O să ne bazăm pe meditații”, spun ei. În trei schimburi se învață în alte zece școli bucureștene.
O familie din Zalău vrea să meargă pe urmele unchiului mort în Al Doilea Război Mondial, în „marea încercuire de la Stalingrad”. Considerată una dintre cele mai sângeroase bătălii, armata română, în alianță cu Germania nazistă, a pierdut atunci zeci de mii de soldați. Înainte de tragedie, Vasile Har, un tânăr, de doar 24 de ani, fusese trimis să repună pe picioare o școală distrusă din satul Chisla-Salieva. Atunci localitatea se afla în Bucovina proaspăt alipită României, astăzi este în Ucraina. Scrisorile tânărului soldat absolvent al școlii de institutori sunt o pagină de istorie a unei comunități care încerca în vremuri grele să reinstaureze unclimat de normalitate și să-și readucă la școală copiii.