Care este decizia pe care, peste 25 de ani, ne-am fi dorit s-o luăm azi?

Puțin context

Finalul lui ianuarie a venit cu o oportunitate după care tânjeam mulți, de foarte multă vreme: șansa de a discuta onest, cu cifrele pe masă, despre cum ar putea arăta traseul de formare a absolventului în ciclul liceal. Ceea ce se dorea a fi o consultare publică largă, bazată pe înțelegerea profundă a faptului că educația a devenit „un risc de securitate națională” (Daniel David), s-a transformat foarte curând într-un teren de luptă, iar interesele și fricile mai mult sau mai puțin legitime ale unor cadre didactice au fost cosmetizate rapid în luptă „patriotică” pentru apărarea ființei naționale.

În acest iureș au început să fie atrași, rând pe rând, majoritatea stakeholderilor relevanți din educație: elevi, cadre didactice, părinți, universități, autorități locale, ONG-uri din educație, decidenți, comunități de business, ziariști. Evident, e grozav că începem să vedem și să înțelegem că educația este o misiune colectivă și că fiecare dintre noi are nu doar un rol (ce se cere mult mai bine definit), ci și responsabilități asociate. Pe de altă parte însă, devine tot mai greu să separi argumentele solide, propunerile constructive (și chiar au fost multe), de părereologia și cârcoteala devenite sport național, de vocea tot mai ridicată a unor grupuri de presiune ce resping aproape visceral ideea de descentralizare și de școală ancorată în interesul de dezvoltare personală și profesională a elevului.

Riscul major este acela de a nu ajunge nici de această dată la o decizie care să așeze real elevul în centrul întregului demers. Poate ajută să ne amintim că o primă tentativă de schimbare, foarte curajoasă de altfel, a început acum 25 de ani, cu 22.000 de profesori formați (inclusiv prin caravane regionale), dar proiectul a fost retras odată cu schimbarea ministrului, pentru că sistemul s-a împotrivit vehement. Planurile-cadru în vigoare datează din 2009, când s-a ajuns la o variantă ușor cosmetizată a ceea ce aveam deja. De-atunci s-au mai făcut două încercări, dar ambele au picat testul public. Dacă ținem cont și de faptul că media pentru un ministru al educației în funcție este de aproximativ 9 luni, că fiecare schimbare de ministru a însemnat pași înainte și înapoi și că, în general, toți s-au ferit să ia o decizie deloc populară în rândul cadrelor didactice, poate înțelegem și de ce avem rezultatele pe care cu toții le știm când vine vorba despre nivel funcțional de citit-scris, literație numerică și digitală, abilități socio-emoționale și civice ale elevilor de liceu.
Pentru a fi siguri că nu rezolvăm false probleme și că înțelegem cu adevărat dimensiunea strategică și sistemică a proiectului supus atenției noastre, ajută să clarificăm câteva aspecte-cheie care pot facilita navigarea prin acest construct complex, dezvoltat în cele 208 pagini, care chiar merită citite integral, cu creionul în mână, dacă ne dorim să vedem întregul și să exprimăm un punct de vedere valid.

Ce este de fapt un plan-cadru pentru învățământul liceal?

Deși de aproape 3 săptămâni vorbim doar de ore pentru o anumită disciplină și de norme didactice, poate e util să știm că un plan-cadru este un document strategic ce definește felul în care ne propunem ca țară să organizăm experiența de învățare a elevilor, astfel încât să ne asigurăm că absolventul de liceu are competențele și atributele prioritare pe care ni le-am asumat deja printr-un alt document curricular inovator, aprobat în noiembrie 2023 – Profilul de formare al absolventului. Mai mult, pentru a susține atingerea noii noastre viziuni asupra felului în care ne dorim să fie antrenați și echipați elevii pentru a putea gestiona cu succes o lume din ce în ce mai complicată, în noiembrie 2024 am aprobat, în urma unei consultări publice, și Profilului și standardelor profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, pe etape de carieră și pe niveluri de învățământ, document reglator pe baza căruia va fi regândită și formarea inițială și continuă a cadrelor didactice și, desigur, și managementul performanței.

Planul-cadru supus analizei noastre definește trasee educaționale pentru 3 filiere (teoretică, vocațională și tehnologică), 10 profiluri și 36 de specializări/calificări profesionale. De asemenea, e de reținut că ia în calcul și noua viziune asupra învățământului tehnologic, prin absorbția învățământului profesional în cadrul celui liceal tehnologic, cu posibilitatea de finalizare a parcursului educațional, fie după 3 ani de studiu, corespunzând nivelului de calificare 3 CNC (Cadrul Național al Calificărilor, n.r.), fie după 4 ani de studiu, nivel de calificare 4 CNC. În acest sens, proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal tehnologic au fost realizate cu implicarea reprezentanților mediului economic și s-a avut în vedere inclusiv generalizarea învățământului dual la întreg parcursul liceal tehnologic, ca formă de organizare a procesului educațional, într-un parteneriat valoros dintre unitățile de învățământ liceal tehnologic și operatorii economici.

Pentru a corela cât mai bine educația formală preuniversitară cu piața muncii și cu educația universitară, ministerul propune 3 componente de arhitectură curriculară, cu ponderi diferite în dezvoltarea elevului: 

• trunchi comun (TC) - baza pentru a asigura cultura generală și alfabetizarea funcțională, obligatorie pentru toți elevii, cu pondere 50%; 
• curriculum de specialitate (CS) - suport semiflexibil pentru cultură de specialitate, în funcție de intențiile de carieră reflectate în filiera și profilul ales, dar și cu posibilitatea de a aprofunda și extinde cunoștințe generale din TC, cu pondere de 35%; 
• curriculum la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), cu pondere de 15% - suport flexibil pentru nevoi și interese personale de învățare, decis prin consultare cu elevii, părinții/reprezentanții legali ai acestora și pe baza resurselor disponibile, care poate cuprinde discipline fundamentale pentru dezvoltarea psihocaracterială și etapa de vârstă la care se află elevii (Autocunoaștere și autoreglare personală, Stil de viață sănătos, Elemente de educație antreprenorială), discipline recomandate prin oferta națională (se vor include obligatoriu în oferta națională și Educația financiară și Educația juridică). 

Pentru filiera tehnologică se propune un curriculum elaborat de unitatea de învățământ, în parteneriat cu operatorii economici/autoritățile administrației publice locale, pentru adaptarea formării profesionale a elevilor la nevoile locale ale pieței muncii și care se implementează pe durata stagiilor de pregătire practică;

Pentru a se evita supraîncărcarea elevilor a fost standardizată structura anului școlar: același număr de săptămâni asociate intervalelor de cursuri, indiferent de filieră – 36; număr mai mic de săptămâni pentru clasa a XII-a – 34; menținerea organizării anului școlar pe 5 intervale de cursuri; menținerea, în structura anului școlar, a programelor naționale, cu alocarea câte unei săptămâni pentru fiecare (Săptămâna verde, respectiv Școala altfel).

Ce ne sperie cel mai mult la noile planuri-cadru?

Cine studiază cu adevărat propunerea va constata ușor că nu putem vorbi nici de incompetență, nici de necunoaștere a realității de la firul ierbii, nici de lipsă de atenție la normele didactice (s-au făcut simulări la nivel de sistem, iar pentru cazurile locale foarte specifice există multă disponibilitate de a identifica soluții punctuale, care să nu deturneze parcursul de învățare gândit pentru elevi). Găsim ușor cifre relevante, comparații cu alte sisteme, trimiteri clare la articole de lege care impun constrângeri ce au trebuit luate în calcul.

Atunci ce ne sperie și ne învrăjbește?

Schimbarea de paradigmă pare a fi trecut aproape neobservată când a fost vorba despre Profilul absolventului și Profilul cadrului didactic, dar a devenit foarte vizibilă acum, pentru că planurile-cadru pot constitui și un instrument de politică educațională cu implicații imediate asupra normelor didactice.
Vorbim despre o schimbare de paradigmă care face un pas foarte important în așezarea elevului în centrul întregii arhitecturi de sistem și care deschide drumul descentralizării, atacând direct 3 probleme sistemice majore: 

• incapacitatea sistemului de a asigura fundația cognitivă, procedurală, socio-emoțională și civică pentru fiecare dintre absolvenții săi (scris-citit, literație numerică și digitală, conștiință civică și cetățenie activă), 
• eșecul în a corela pregătirea liceală cu piața muncii și/sau cu accesul spre o pregătire universitară,
• lipsa de responsabilitate pe rezultat pe întreaga verticală educațională.

Ni se cere acum să gândim strategic. Ni se cere să valorificăm opțiuni și să răspundem specificului local. Ni se cere să avem încredere unii în alții și să ne asumăm responsabilități. Ni se cere să acceptăm o schimbare de care știm că avem absolută nevoie, dar care vine cu incertitudine în viețile profesionale ale unora dintre noi, inclusiv ale unor oameni cu mulți ani de muncă valoroasă în spate.

Cu siguranță, dacă ești elev, părinte, potențial angajator, vezi repede plusvaloarea și ți-ai dori, desigur, și ceva mai curajos decât atât. Ca elev, vei fi mulțumit de faptul că ai șansa unor trasee de formare clare, cu elemente de specializare care să te ajute pentru o viitoare carieră, că ai un orar zilnic aerisit, care îți permite pregătirea intensivă pentru bacalaureat și/sau pentru admiterea la facultate (mai ales în clasele terminale), dar care îți oferă și acces la discipline/teme noi, de interes pentru dezvoltarea ta fizică, emoțională și cognitivă (de exemplu robotică, IA, debate, artă dramatică sau nutriție). 

Dacă ești la o filieră vocațională sau tehnologică, vei fi încântat că ai un timp mai generos pentru practică relevantă în profesia dorită. Șansa de a contribui la o decizie care privește viața ta și de a scăpa de orele nesfârșite de meditații pentru bac probabil că vor fi de interes pentru tine. Ți-ai putea dori mai multă descentralizare, ponderi diferite pe TC, CS și CDEOȘ, includerea în CDEOȘ a unor discipline inovative, ținute chiar de experți în domeniu, și asta este clar o temă ce merită adusă în discuție în aceste consultări publice.

Cu totul altfel stă situația pentru un director sau pentru un cadru didactic. Pentru a răspunde acestei schimbări de paradigmă e necesară o schimbare profundă a modului de a gândi și de a opera. Dacă orele tale nu sunt securizate/impuse prin trunchiul comun înseamnă că vei fi pus în situația de a dezvolta ceva nou, racordat la piața muncii, la specificul comunității tale și la nevoile elevilor tăi. 

N-am nicio îndoială că mulți colegi profesori sau directori au văzut deja oportunitățile: șansa de a aprofunda, consolida și extinde anumite cunoștințe și abilități ale elevilor prin curriculum–ul de specialitate și prin CDEOȘ, pentru a asigura astfel o foarte bună pregătire pentru bacalaureat și pentru admiterea la facultate; posibilitatea, greu de imaginat acum, de a lucra cu grupuri mai mici, modular sau interdisciplinar; un cadru bun pentru a integra ceea ce făceam adesea prin proiectele extracurriculare neplătite în schema orară a elevilor printr-o disciplină opțională de interes pentru tine și pentru elevi.

Am auzit deja colegi directori vorbind despre felul în care ar putea crește atractivitatea școlii lor printr-o ofertă educațională corelată cu viitorul, prin deschiderea școlii spre colaborări punctuale cu experți care au succes demonstrat într-o anumită profesie. Unii vor în școlile lor mai mult sport, alții mai multă artă/creativitate, alții mai multă explorare științifică.

Poate că în acest context ajută să punem ministerului și întrebări legate de felul în care va asigura pârghiile necesare ca astfel de schimbări să fie cu adevărat posibile. Nu doar cunoscutele formări în masă cu transfer minim în practica didactică, ci acces facil la dublă și triplă specializare, la conversie de bună calitate, la resurse de învățare corelate cu discipline noi. Evident, o provocare la fel de mare va fi cea legată de felul în care vor fi gândite noile programe școlare și noile manuale. Dar toate astea țin de o nouă etapă de reformă curriculară.

Ceea ce ni se propune nu e deloc ușor.

Este firesc să avem întrebări.

Este firesc să ne fie teamă.

Este firesc să ne dorim mai multă predictibilitate și mult mai mult sprijin în acest efort de a ne reinventa ca specialiști.

Un întreg istoric de reforme începute și neterminate, de schimbări arbitrare și de birocratizare aberantă, de responsabilități care prea des nu au nimic de-a face cu cariera didactică, ne ține captivi pe mulți dintre noi în paradigma statutului dat de o disciplină, de numărul garantat de ore, de „pe vremea mea”.

În această zbatere dureroasă și uneori foarte vocală ajută să ne amintim câteva adevăruri simple, demonstrate de multă vreme: toate disciplinele sunt la fel de importante în dezvoltarea integrală a unui copil; nu numărul de ore asigură dezvoltarea competenței, ci felul în care este generată și gestionată învățarea; tentativele de „a repara” sistemul prin măsuri care „să păstreze pacea socială” ne-au adus unde suntem acum, prin rezultatele prezente școala clar nu mai servește rolul său social și devine un risc pentru siguranța națională.

Este clar că suntem într-un impas și că nu putem ieși din el decât împreună.

Chiar nu e vremea de război și în educație. E destul în jurul nostru.

Ar putea fi însă vremea pentru construcție. Pentru ceva ce de peste 10 ani ne e frică să facem.

Dacă vom eșua și de această dată, nu va fi pentru că proiectul supus dezbaterii e prost, ci pentru că nu avem încă puterea de a strânge rândurile în jurul copiilor noștri.

Ca sprijin, am putea lua cu noi o întrebare simplă: Care este decizia pe care, peste 25 de ani, ne-am fi dorit s-o luăm azi?