În privința istoriei, proiectele noilor planuri-cadru au oferit motive de îngrijorare din partea apărătorilor culturii și identității naționale. Deodată, la profilul real și la filierele vocațională și tehnologică, au dispărut din trunchiul comun obligatoriu orele de istorie din clasele a XI-a și a XII-a, rămânând disciplinele devenite obligatorii prin lege „Istoria evreilor. Holocaustul” (clasa a XI-a, 1 oră pe săptămână) și „Istoria comunismului din România” (clasa a XII-a, 1 oră pe săptămână).
Mult zgomot pentru nimic
Pentru unii, cele două discipline speciale fixate prin lege în anii 2021-2023 au fost un element de noutate, creându-se falsa impresie că „ministerul vrea să înlocuiască istoria românilor cu istoria evreilor” și alte asemenea reclamații pe placul extremei drepte. Chiar istoricul-vedetă Adrian Cioroianu, înscris la o dezbatere televizată cu ministrul Daniel David, făcea cunoscut faptul că „eu acum am aflat că e o lege” care punea cele două materii speciale în trunchiul comun obligatoriu.
De fapt, în elaborarea proiectelor, ministerul Educației a respectat legea 198/2023 (a învățământului preuniversitar) și nu s-a atins de aceste două discipline universal obligatorii, lăsând totuși o notă care spune: „De analizat în timpul dezbaterilor dacă rămân discipline sau unități de învățare predefinite”.
La câteva zile de la afișarea proiectelor în vederea consultării publice, Academia Română a publicat o poziție a președintelui instituției, istoricul Ioan Aurel Pop. Textul e o diatribă la adresa celor care ar fi urmărit „scopuri malefice, care servesc cauze străine de interesele poporului român” și care ar fi „pedepsit drastic” educația prin istorie, devenită „povară de nesuportat pentru progresiști și neomarxiști”. Nimic nou pentru cei care cunosc obsesiile domnului Pop.
Într-un interviu acordat publicației „Jurnalul” (editat de Antena 3 S.A.), Ioan Aurel Pop dădea apă la moară aceleiași manipulări alarmiste care împânzise social media:
(Reporter) Încă o mirare, de fapt o uluială: Vom avea ca materie în școli Istoria Holocaustului, dar nu vom mai avea Istoria României/Istoria românilor?
(IAP) Am primit propuneri să introducem în școală și „istoria armenilor și a Holocaustului armean”, și „istoria maghiarilor pentru români” și „istoria Bizanțului” sau „chiromanția”.
Confruntat cu acuza „scoaterii istoriei românilor din clasa a XII-a”, ministrul Daniel David a explicat că intenția e ca istoria românilor să fie studiată în clasele a IX-a și/sau a X-a, în toate liceele, urmând ca în a XI-a și a XII-a să primeze curriculumul de specialitate. Pentru a fi totul mai clar și în asentimentul unor lideri de opinie precum Ioan Aurel Pop, dumnealui a îmbrățișat rapid sugestia ca numele disciplinei să se schimbe din „Istorie” în „Istoria românilor”. Iar pe 13 februarie, în urma discuțiilor cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie, ministerul a comunicat faptul că „Istoria românilor/României va deveni disciplină distinctă în trunchiul comun” și, mai mult, că numele acestei discipline „va fi definitivat de Academia Română”.
Pe 10 februarie, ministrul declarase deja la Europa FM că în privința istoriei „problema este închisă”, urmând să se concentreze pe programe, conținuturi, modalități de predare. Petiția lansată de 9 decani ai facultăților de profil, împreună cu președintele Academiei Române, a cântărit cel mai mult, Daniel David referindu-se la ea în mod repetat și favorabil.
Deocamdată se configurează două versiuni asemănătoare cu privire la cantitatea de istorie în licee. Prima, cea propusă de minister, restrânge numărul orelor de istorie din trunchiul comun și mută Istoria românilor la începutul liceului (clasele IX-X), lăsând, în virtutea descentralizării, un număr mai mare de ore în curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (în continuare: CDEOȘ). În consecință, fiecare școală ar putea introduce un număr suplimentar de ore de istorie în clasele XI-XII, dacă se va dori acest lucru.
A doua versiune, cerută în memoriul decanilor, accentuează obligativitatea studierii istoriei în cuantum de 1-2 ore săptămânale în toți anii de studiu, și întinde Istoria românilor pe 2 ani (clasele XI-XII).
Tendința ca „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului din România” să fie incluse ca unități în curricula de istorie e întâlnită în ambele cazuri. În ce măsură procesul legislativ va permite această integrare rapid, rămâne de văzut…
Descentralizare vs. centralizare. De ce ar fi nevoie de obligativitatea istoriei?
Deosebirea notabilă între cele două versiuni de mai sus e tensiunea între descentralizare (Daniel David) și centralizare (Ioan Aurel Pop și establishment-ul învățământului istoric). În vreme ce ministrul se arată optimist cu privire la creșterea eficienței învățământului prin descentralizare și flexibilizare, conservatorii istoriei școlare și-au arătat reticența față de suplimentarea istoriei prin ore opționale la decizia elevilor și școlilor. Opinia lor e că nu istoria va fi aleasă, ci alte discipline (completez eu: mai cool sau mai urgente în orizontul Bacalaureatului).
„Și noi putem avea 3-5 ore de istorie [ca în alte țări europene], prin curriculumul descentralizat.” - Daniel David la Digi24, 5 februarie
Consiliul Național al Elevilor și Uniunea Elevilor Reprezentanți susțin descentralizarea și diversificarea materiilor opționale, cu condiția ca alegerea să fie în mod real în puterea elevilor. Istoria nu se numără însă printre primele opțiuni, cel puțin nu în forma existentă. Consiliul Național al Elevilor, de exemplu, cere includerea unor materii relevante pentru viață, precum educația pentru sănătate, educație pentru media, educația civică și gândirea critică, dar și susținerea transversală a disciplinelor legate de cultura națională, în condițiile regândirii modelelor și programelor.
Iar o elevă silitoare i-a scris ministrului că „educația de calitate nu ar trebui să fie condiționată de interesul elevului de a opta pentru un anumit opțional, din simplul motiv că, în general, un copil va căuta mai degrabă să obțină notele cele mai mari cu un minimum de efort, din păcate, mai degrabă decât să se îngrijoreze cu privire la vastitatea culturii sale generale. Cu atât mai mult cu cât istoria, geografia, biologia, chimia sunt materii unde studiul constant este absolut necesar, fiți sigur că elevii vor evita să aleagă aceste materii ca opționale”.
Establishment-ul învățământului istoric nici nu vrea să audă despre CDEOȘ, fiind destul de transparent cu privire la incapacitatea istoriei de a-i atrage pe elevi. Ioan Aurel Pop vorbește despre „posibilitatea puțin probabilă ca școala să poată repara vag această nedreptate” (a scoaterii anumitor ore de istorie din trunchiul comun). Memoriul decanilor respinge Istoria prin CDEOȘ din cauza faptului că ar „conduce la situația în care profesorul de Istorie se află în imposibilitatea de a prevedea numărul de ani și de ore alocate pentru disciplina predată”, ceea ce ar dăuna elevilor(?).
Din altă direcție, cea a științelor sociale, Alina Mungiu-Pippidi e de părere că „A da școlii o decizie mai mare asupra programei e o idee bună în principiu (...), dar nicăieri în democrații asta nu se face pe seama istoriei și a materiilor care dau identitate națională, că la 18 ani tinerii votează iar țara poate să aibă nevoie din nou de serviciu militar obligatoriu”.
Pe scurt, ideea care planează asupra întregii dezbateri este că istoria ar fi prea importantă pentru a fi lăsată la cheremul elevilor. Până să ajungem la o dezbatere filozofică de tipul „până în ce punct au copiii dreptul și libertatea să decidă pentru viitorul lor?”, e nevoie să luăm în considerare și temerile legate de faptul că CDEOȘ va putea fi influențat de tot felul de factori administrativi, birocratici, logistici, discreționari, care nu vor avantaja locul Istoriei printre opționale.
Problema deja pornește din proiectele de planuri-cadru, care impun un număr de 2-3 ore pentru disciplinele care sprijină specializarea sau profilul, din cele 5-8 săptămânale. La profilul real, unde istoria (diferită de cele două cursuri speciale) e inexistentă în trunchiul comun al claselor XI-XII, vor mai putea fi introduse 3-5 discipline opționale din afara profilului. Credeți că istoria va fi luată în considerare de directori, profesori, părinți și elevi, în majoritatea liceelor din România, în condițiile în care lista de opționale posibile cuprinde zeci de discipline pe bună dreptate mai atractive?
Așadar, cu toate că descentralizarea e o idee frumoasă și pe placul elevilor, anecdotele de până acum ne-ar îndreptăți să credem că CDEOȘ nu va servi educației istorice. Totuși, s-ar putea să fie prea devreme pentru o concluzie, din moment ce se prefigurează un CDEOȘ cum nu s-a mai pomenit până acum în învățământul public românesc (generos, flexibil, deschis către societate) și care ar putea conduce la multe rezultate surprinzătoare.
Dacă avem (mai multe) ore de istorie, ce facem cu ele?
Cum s-a ajuns ca istoria să fie complicată, plictisitoare, neatractivă pentru majoritatea elevilor din România? Răspunsul e cumva pe buzele tuturor: din cauza modului în care sunt elaborate și structurate conținuturile, din cauza predării defectuoase, din cauza nepotrivirilor între competențele proiectate și practicile de la clasă etc.
Dezbaterea privind numărul de ore de istorie pornește de la aceste realități. Ministrul Daniel David constată în mai multe rânduri că, deși școala a avut multe ore obligatorii de română, științe și istorie, analfabetismul funcțional, agramatismul, lacunele în gândirea critică, ideile extremiste și pseudo-științifice sunt în creștere.
„Nu numărul de ore este problema, ci modelul de învățare. Dați-mi modele care funcționează și ajustăm orele în consecință.” - Daniel David, în cadrul dezbaterii publice organizate la București, 11 februarie
Până la îmbunătățirea lor calitativă, restrângerea anumitor discipline ineficiente care „încarcă” programul elevilor s-ar impune de la sine. Tot Daniel David deschide un subiect tabu: nu se abordează serios disciplinele care țin de cultura națională în anii premergători Bacului, când elevii încep să se „specializeze” în vederea admiterii la o anumită facultate. În acest fel motivează mutarea (și extinderea) Istoriei românilor în clasele IX-X, când elevii nu sunt preocupați strict de „ce se dă la examene”.
Însă academicianul Ioan Aurel Pop și decanii facultăților de istorie pledează pentru conservarea structurii clasice - istorie universală, apoi istorie națională. Istoria românilor la început de liceu (după ce a fost studiată în clasa a VIII-a) ar fi după ei redundantă și vitregită de cunoașterea avansată a contextului istoric mai larg.
Deferența ministrului Daniel David față de „specialiștii Academiei Române” mă face să cred că modelul cerut în „memoriul decanilor” se va impune (lucru de altfel întărit în urma întâlnirii cu aceștia pe 13 februarie). Așadar, Istorie universală în clasele IX-X și Istoria românilor în clasele XI-XII, în trunchiul comun obligatoriu, la toate liceele.
Cum va rămâne cu neglijarea materiilor care nu sunt la Bacalaureat? Ei, aici s-ar putea discuta îndelung despre reforma întregului eșafodaj, dar să nu o luăm înaintea ministerului… În condițiile date, ce s-ar putea face pentru ca studiul istoriei în liceu să funcționeze mai bine în viitor?
În primul rând, ar trebui reconsiderate conținuturile și modul de predare, așa cum a promis ministrul Daniel David și cum speră și Ioan Aurel Pop (dar dintr-o perspectivă tradiționalistă, „ca pe vremuri”). O abordare care va pune în valoare raționamentele, relațiile cauză-efect, evoluțiile / involuțiile / revoluțiile ar putea stimula gândirea și curiozitatea, care la rândul lor vor antrena memorarea. O abordare tradițională, un fel de „file din cartea neamului”, cu înserierea unor date și fapte, cu tot talentul narativ al unor autori sau profesori, ar fi prea expozitivă și ar lăsa elevul în postura pasivă mai mult timp decât e nevoie (urmând ca apoi să i se ceară memorarea mecanică).
Pe scurt, elevii trebuie implicați, angajați, stimulați, responsabilizați în studiul istoriei. În loc de litanii e nevoie de discuții și de căutări. Dar această schimbare presupune competențe și eforturi susținute ale profesorilor de istorie. Și astfel ajungem la calitatea profesională a învățământului istoric. „Măriți salariile și o să aveți cei mai buni studenți profesori” spune Adrian Cioroianu. Argumentul este parțial valid: profesionalizarea ar presupune și o anumită etică profesională, însă simțul datoriei și al responsabilității nu se pot deprinde în facultatea de istorie sau la cursurile de pedagogie, atâta timp cât acolo informația tehnică primează. E nevoie de o cultură a datoriei și a lucrului bine făcut (poate și de definirea lui), de a cărei lipsă suferă și învățământul universitar, formator de cadre didactice, în ansamblul său.
Indiferent de cât ar crește salariile, dacă mediul în care profesorii, oricât de bine pregătiți, își desfășoară activitatea va fi unul împregnat de corupție, impostură, clientelism, sărăcie materială și sufletească, comoditate, arbitrar și reguli absurde, cei care vor continua să își facă treaba cu profesionalism nu vor reuși să formeze masa critică.
Simțul responsabilității e cu atât mai important cu cât istoria e plină de subiecte cu încărcătură etică. Care ar fi prestația unor profesori tobă de carte, dar sociopați, amorali sau cinici, în comparație cu prestația unor profesori empatici, responsabili, care au dileme, față de teme precum războiul, sclavia, exploatarea, discriminarea, genocidul, represiunea, autoritarismul și toate -ismele?
După ce avem predare stimulativă și profesori mai capabili, poate ar fi timpul să apropiem mai mult materiile între ele. Dacă există mari îngrijorări în legătură cu declinul culturii naționale, de ce să nu integrăm literatura română, geografia României, istoria României, de ce nu și religia, într-un curs de Cultură română cu 4 ore pe săptămână? Și, ca să existe cât mai multă suplețe, putem să ne lepădăm de comentariatul după șablon în favoarea lecturilor critice, de taxonomiile geografice în favoarea excursiilor și citirii hărților, de elementele de ritual religios în favoarea moralei umanitare, de bifarea tuturor epocilor din „epopeea națională” în favoarea acelor subiecte care sunt mai relevante pentru prezent și viitor.
În definitiv, ne întoarcem la dilema inițială: este numărul de ore important pentru calitatea învățământului istoric din România? Dacă se face istorie bine, într-un mediu școlar nedăunător, competențele civice și analitice ale tinerilor vor fi consolidate. Dacă se face istorie prost, într-un mediu școlar viciat, competențele civice și analitice ale tinerilor s-ar putea să fie compromise.
Rămâne să vedem în ce direcție se va duce angajamentul luat de minister împreună cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie pentru „îmbunătățirea” și „regândirea” modelului actual de predare a istoriei în liceu: una modernizatoare? sau alta restauratoare, „ca pe vremuri”, conformă cu punctul de vedere al lui Ioan Aurel Pop?
„S-au făcut și manuale alternative de istorie, unele mai năstrușnice decât altele. Nu mai zice nimeni că istoria este unică și unitară, dar pentru elevi trebuie stabilit un manual-standard, cam cum se face la română cu limba literară. Însă la istorie a biruit relativismul și s-a erodat încrederea în adevărul istoric (relativ și parțial cum este el).” - Ioan Aurel Pop, 1 februarie
Dar să nu uităm că toată această discuție se poartă pe un teren incert. Cu toate că majoritatea sunt(em) foarte siguri de relația cauză-efect dintre cunoștințele istorice, identitatea națională și acțiunea politică, nimeni nu poate indica o cercetare serioasă de sociologie care să arate impactul istoriei din școală asupra comportamentului civic, social sau cultural al românilor.
„Liniștindu-ne” cu preconcepția că istoria poate modela viitoarele generații în sprijinul democrației, patriotismului faptelor, libertăților și drepturilor omului, rămâne să mai sperăm că adulții de mâine vor demonta cu succes toate pseudo-istoriile, falsele narațiuni și dislocările logice ce le vor ieși în calea trasată de inteligența artificială. Dacă istoria poate funcționa ca un întăritor al „imunității” cetățenilor într-o democrație, ea nu îi va putea feri în mod categoric de toate „bolile” din lume. Expunerea repetată la „virusuri” precum nivelul de trai scăzut, corupția politică, impunitatea ierarhică, propaganda augmentată digital, evenimentele dramatice și schimbările sociale îi va putea copleși până și pe cei mai „sănătoși” dintre pământeni.
