Care sunt țările din Europa care țin școlile deschise în valul doi al pandemiei de coronavirus

Care sunt țările din Europa care țin școlile deschise în valul doi al pandemiei de coronavirus

Toate școlile din România trec de astăzi la cursuri online. Măsura din România este în contradicție cu recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății care arată că școlile ar trebui să rămână deschise. Unele dintre țările din Europa au ținut cont de aceste recomandări și lasă școlile deschide, măcar parțial, dar înăspresc condițiile de siguranță pentru elevi.

09.11.2020

de Andreea Ofițeru. Foto: Shutterstock și Dumitru Angelescu

Cele mai multe au decis ca elevii din clasele mici să meargă toate la școală, pentru aceștia cursurile online neavând aceeași eficiență. În Marea Britanie, profesorii sunt cei care vor ca școlile să se închidă, nemulțumiți de măsurile de siguranță din școli.

Decizia de închidere a școlilor în România nu a fost luată din cauza numărului mare de infectări în școli, care este de sub 1% în rândul profesorilor și al elevilor, a declarat recent ministrul Educației, Monica Anisie. Motivul principal a fost să protejeze spitalele care din cauza numărului mare de îmbolnăviri nu vor mai face față. „Uitați-vă la spitalele din România. Trebuie să fim solidari și cu medicii pentru că ei trec acum printr-o perioadă foarte grea”, a adăugat ministrul Educației.

Marea Britanie și mișcarea ##PutSchoolsInTheLockdown

Prima țară care a anunțat stare de urgență din cauza numărului mare de infectări a fost Anglia, care a intrat în carantină de joia trecută. Guvernul de la Londra a luat însă decizia ca școlile să rămână deschise. Motivația oficialilor britanici a fost că școlile și predarea nu au „risc ridicat” de infectare, iar beneficiile pentru elevi sunt mult mai mari decât dacă ar sta acasă.

Totuși, ghidului pentru siguranța în școli i s-au adăugat mai multe măsuri. Printre acestea, purtarea obligatorie a măștii pentru elevi, începând de la clasa a șaptea, în zonele comune ale școlilor și acolo unde nu poate fi păstrată distanța fizică. Dacă până acum masca era recomandată, ghidul modificat arată că masca nu mai este doar o recomandare în școli.

Spre deosebire de România unde închiderea școlilor a creat nemulțumire, în Anglia ținerea școlilor deschise i-a determinat pe profesori că ceară închiderea lor și predarea să se facă online. Există chiar și o mișcare în mediile virtuale - #PutSchoolsInTheLockdown - prin care sute de mii de britanici cer închiderea școlilor.

Uniunea Națională pentru Educație, cel mai mare sindicat din Marea Britanie, cu aproape jumătate de milion de membri, a făcut mai multe cereri pentru închiderea școlilor, argumentând că școlile sunt „un motor pentru transmiterea virusului”. Sindicaliștii au spus că pot veni la școală numai elevii aflați în situații vulnerabile și cei ai căror părinți muncesc în linia întâi în lupta cu coronavirus. Cererile lor au rămas fără răspuns.

Caiete si tablete

Franţa: Liceenii fac 50% din ore față în față

Și Franța menține școlile deschise, pentru că după cum a declarat ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, numărul cazurilor de contaminare cu coronavirus în rândurile elevilor și profesorilor rămâne „sub control”.

„Vineri, numărul elevilor testați pozitiv este de 3.528, iar cel al personalului didactic - 1.167. Este o cifră ținută sub control”, a spus ministrul care a apreciat că în școli numărul infectărilor este mult mai mic decât în restul populației, scrie France Presse.

Jean-Michel Blanquer a spus că vrea să evite închiderea totală a liceelor, motiv pentru care a introdus un nou protocol sanitar prin care organizarea permite mai mult studiul online, dar totuși elevii să vină la școală pentru 50% din orele lor.

Măsura ținerii școlilor deschide a primit critici și în Franța, unde Hervé Morin, președintele regiunii Normandia, care se confruntă cu un al doilea val de COVID „mai rău” decât primul, a spus că cifrele înaintate de ministrul Educației nu se susțin. Hervé Morin crede că cifra reală este de cel puțin două ori mai mare, sau în cel mai bun caz este mai aproape de media națională de 10%, potrivit lefigaro.fr.

La rata actuală de 50.000 de contaminări pe zi, sau 350.000 pe săptămână, funcționarul ales consideră că este imposibil ca atât de puțini tineri să fie afectați, la o populație de 7 milioane de studenți care sunt expuși circulației virusului.

Italia: Școlile sunt închise doar în zonele roșii

Săptămâna trecută, cinci regiuni din Italia au intrat în carantină. Lombardia, Piemonte, Tirolul de Sud, Valle d'Aosta și Calabria sunt închise până pe 3 decembrie, iar aici școala va fi la distanță 100% pentru licee. Însă școlile elementare și gimnaziale și serviciile de îngrijire a copiilor vor fi deschise, dar cu folosirea obligatorie a măștilor de către toată lumea, cu excepția copiilor sub 6 ani. Până acum, elevii își puteau da jos masca în timpul orelor, dacă nu se apropiau unii de alții.

Măsura închiderii liceelor în zonele afectate i-a nemulțumit pe părinți care au trimis un apel către premierul Giuseppe Conte să nu închidă școlile. În online, tot mai mulți oameni folosesc hashtagul #scuolaesalute (școala este sănătate), pentru a-i determina pe guvernanți să nu închidă școlile, potrivit La Repubblica.

Antonello Giannelli, președintele unei asociații a directorilor școlari, a avertizat că suspendarea lecțiilor față în față nu va fi fără consecințe. „Trebuie să fim conștienți de prețul social pe care îl vom plăti cu toții și de prețul individual pe care îl vor plăti elevii. Va fi mare și, din păcate, vom realiza acest lucru în următorii câțiva ani”, a spus Giannelli, citat de La Repubblica.

Slovacia: elevii din primar merg la școală

Slovacia se află într-o carantină de nivel mediu, când toată populația se testează de coronavirus, folosind teste antigenice. În acest timp, preșcolarii și elevii din clasele primare continuă să meargă la școală, la fel cum fac și cei de la școlile speciale. Elevii de la clasa V-a până la liceu participă la cursuri online în perioada 26 octombrie - 27 noiembrie. Dacă situația se îmbunătățește toți elevii se vor întoarce la școală pe 30 noiembrie, potrivit spectator.sme.sk.

Citește și: Andreea Dahlquist, profesoară de română în Suedia: „Aici am înțeles că nu există elev prost. Există elevi care au nevoie de mai mult timp”

Bulgaria: se închide o școală dacă 20% dintre elevi au simptome

La finalul lunii octombrie, Bulgaria a închis liceele și universitățile pentru cel puțin două săptămâni. Ministerul Educației de la Sofia monitorizează situația îmolnăvirilor și a școlilor închise din această cauză.

Potrivit datelor citate de novinite.com, 15 școli sunt în întregime online, majoritatea fiind în Sofia, iar restul sunt în Targovishte, Shumen, Ruse. La bulgari, regula este că dacă 20% dintre elevii au simptome similare COVID-19 sau de gripă, atunci întreaga școală se va închide.

Grecia: sunt închise doar liceele și universitățile

Grecia a decis, spre nemulţumirea profesorilor, Grecia a decis să închidă liceele şi colegiile începând de luni, 9 noiembrie, ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional pentru cel puţin trei săptămâni.

Numai grădiniţele şi şcolile primare vor rămâne deschise în Grecia. Preşedintele Uniunii Profesorilor de gimnaziu, Theodoros Tsouchlos, a declarat pentru AFP că închiderea școlilor îi va afecta pe elevii care și așa au pierdut în carantina din primăvară.

„Am alertat Ministerul Educaţiei să se pregătească pentru această situaţie. Am cerut clase mai mici de 15 elevi, mai mulţi profesori şi personal pentru curăţenie în şcolile gimnaziale, pentru a evita închiderea acestora”, a declarat Theodoros Tsouchlos, citat de AFP.

Polonia: școli închise pentru două săptămâni

Guvernul polonez a introdus din octombrie restricții la nivel național într-un efort de a încetini răspândirea coronavirusului, în condițiile în care Polonia a înregistrat zilnic multe cazuri noi de coronavirus. Într-o primă etapă au trecut online liceele și universitățile, iar ulterior au trecut la cursuri online și copiii cu vârsta de 4-8 ani din școala primară. În plus, cei cu vârsta de până la 16 ani nu au voie să iasă afară între orele 8 și 16 fără a fi supravegheați de un adult.

„Trebuie să oprim creșterea numărului de infecții, iar restricțiile pe care le introducem vor avea efect în 10-14 zile. Dacă nu există o aplatizare și o încetinire a ratei de creștere a infecțiilor, este posibil să fie nevoie să introducem măsuri drastice suplimentare, cum ar fi închiderea frontierelor, limitarea mișcării sau blocarea mai profundă”, a avertizat premierul Mateusz Morawiecki. 

Citește și: Alfabetul nu se învață online. Nu într-o comunitate fără semnal la telefon

Andreea Ofițeru

reporter

Jurnalist specializat pe educație. A început să lucreze în redacția România libera în anii 2000. A fost apoi în redacțiile de la Adevărul, DIGI 24, HotNews.ro, unde a acoperit în principal subiectele legate de învățământul din România.

CUVINTE-CHEIE

scoli deschise, europa, scoala online

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile