La câteva minute de mers pe jos de Biblioteca Națională a României, pe geamurile de la parterul unui bloc de pe Bulevardul Octavian Goga din București scrie cu litere roșii de tipar Biblioteca „Emil Gârleanu”. E duminică și e trecut de ora șapte seara, dar în interior se aude un zumzet de voci. Oamenii intră în bibliotecă și așază cărți pe o masă aflată în spațiul de la intrare, unde s-a strâns deja un teanc. Simona Pop, voluntar la Biblioteca Metropolitană sub umbrela căreia se află și acest sediu, îi întâmpină și le mulțumește. Anul acesta, a vrut să-și doneze ziua de naștere bibliotecii, așa că în locul cadourilor obișnuite, a chemat oamenii la „Emil Gârleanu” și le-a cerut să aducă fiecare câte o carte din lista celor pe care biblioteca nu le are, dar de care adolescenții întreabă când vin aici, ca Cronica păsării-arc de Haruki Murakami, Povestea kendamei pierdute de Adina Rosetti sau Lolita de Vladimir Nabokov.
În ultimii ani, comunitatea formată în jurul bibliotecii publice „Emil Gârleanu” a schimbat modul în care spațiul este perceput de oamenii care-i calcă pragul pentru prima oară. Totul a plecat de la dorința bibliotecarei Ioana Irinciuc de a face lucrurile altfel.
În zilele obișnuite, Irinciuc, 42 de ani, stă aici, în spatele biroului prea înalt de recepție, de la care îi este greu să discute cu copiii care vin să-i vorbească. În camera mare din jurul ei sunt rafturi colorate, jucării, iar o jumătate din podea este acoperită de o mochetă cu modelul unui oraș. Prin geamurile mari intră lumina de afară, iar spațiul aduce mai mult cu o librărie modernă decât cu ideea clasică de bibliotecă. În partea dreaptă, dincolo de un perete despărțitor plin de cărți, se află un perete senzorial: trei panouri de lemn pe care sunt prinse accesorii pentru stimularea senzorială a copiilor. În luna martie a acestui an, Emilia Priceputu, și ea voluntar la bibliotecă, a realizat o strângere de fonduri cu ocazia zilei ei de naștere, pentru construirea acestui loc dedicat bebelușilor și copiilor mici. Comunitatea din jurul bibliotecii a reacționat, iar proiectul a fost un succes. La final, Priceputu a scris și despre Irinciuc pe blog: „Am decis să fac tot posibilul să adun în jurul ei cât mai mulți oameni dornici s-o sprijine. De ce? Pentru că societatea noastră are nevoie de modele pozitive”.
Biblioteca e împărțită în trei spații mari: primul, unde se află și recepția, e locul unde se joacă cei mai mici vizitatori. Apoi urmează un hol care desparte această încăpere de cea pentru workshopuri. Irinciuc se ridică de pe scaun și se îndreaptă spre holul care desparte cele două camere. Trece mai departe, în zona din spate, unde pășește cu atenție printre cabluri și cutii, în timp ce își cere scuze pentru dezordine. Se oprește în fața unor rafturi pe care sunt așezate păpuși vechi folosite în spectacole de teatru, iar în momentul în care începe să povestească despre bibliotecă i se luminează privirea. Aici a fost „Spațiul X”, denumit astfel de tinerii care organizau ateliere de dezvoltare personală, expoziții de fotografie sau vizionări de film. Odată cu o reorganizare a bibliotecii din această vară, de acum vor avea loc ateliere pentru restaurarea păpușilor.
Irinciuc e bibliotecară la „Emil Gârleanu” de aproximativ doi ani, perioadă în care spune că numărul oamenilor care vin aici s-a triplat. La început, biblioteca era frecventată de copii până în 10 ani și de oameni în vârstă. Așa că Irinciuc a mers în licee să afle ce i-ar putea determina pe adolescenți să vină la bibliotecă. Răspunsurile au fost din categoria „să nu fie cărți”. Așa că a ales un grup de 30 de adolescenți care să „amenajeze” camera din spate după bunul plac. I-a lăsat să facă graffitti pe pereți cu sprayuri și a adus în bibliotecă un PlayStation și un Xbox. „Ăsta a fost cârligul”, spune Irinciuc. La început s-au jucat, însă treptat au început să o întrebe și de cărți. Și aceeași metodă funcționează și când vine vorba de cei mici. Ca să se îndrăgostească de lectură, „trebuie lăsați în ritmul lor”.
La început s-au jucat, însă treptat au început să o întrebe și de cărți. Și aceeași metodă funcționează și când vine vorba de cei mici. Ca să se îndrăgostească de lectură, „trebuie lăsați în ritmul lor”.
Irinciuc e din Bacău. La 18 ani a dat admitere la Facultatea de Litere din București, examen unde „am picat cu brio”, spune acum zâmbind. Nu voia să stea un an acasă, așa că s-a înscris la Școala Postliceală de Redactori și Bibliotecari în aceeași vară și așa a ajuns să locuiască în Capitală. După doi ani, cât au durat cursurile, s-a angajat la Biblioteca Centrală Universitară, filiala de la Facultatea de Drept. A lucrat acolo timp de 14 ani, până când a vrut să schimbe domeniul, presată și de problemele financiare pe care le avea la acel moment. Și-a găsit un job de secretară la o clinică medicală de psihoterapie. A crezut că va lucra timp de un an acolo, însă a ajuns să stea patru. Faptul că nu-i plăcea ceea ce făcea a determinat-o să renunțe în cele din urmă și să revină în bibliotecă. S-a angajat pentru doi ani la Biblioteca Digitală, o secție a Bibliotecii Naționale care conține cărți și documente în format electronic. Spune despre această perioadă că a fost odihnitoare, pentru că a făcut doar muncă de birou. Nu s-a mulțumit însă cu cele opt ore de program fix și, pentru că îi plăcea să lucreze cu copiii, a ajuns la Biblioteca „Emil Gârleanu”.
Prima oară când a intrat aici, a găsit rafturi vechi de lemn, vaze cu flori uscate și un portret al scriitorului Emil Gârleanu atârnat de perete. Geamurile erau acoperite de jaluzele, așa că lumina pătrundea foarte puțin. Când au dat jos jaluzelele, oamenii din blocul unde se află biblioteca s-au mirat că au așa ceva la parter, deși instituția era deschisă de 20 de ani. Treptat, au dispărut și vazele vechi și portretul de la intrare. În locul lor sunt acum mesaje motivaționale pentru copii și rafturi albe prinse de perete. În spate a creat un spațiu pentru adolescenți, inspirat de bibliotecile din străinătate. A văzut că acolo se folosesc imprimante 3D, așa că a căutat și a achiziționat una și pentru biblioteca de aici, creând un makerspace pentru liceeni. Adică un spațiu în care tinerii să poată folosi tehnologia pentru a crea obiecte manual, cu ajutorul materialelor produse la imprimantă.
Makerspace-ul a funcționat timp de doi ani, însă a avut succes mai mult în rândul tinerilor de 25-35 de ani, așa că spațiul a fost din nou modificat în această vară și va fi folosit pentru workshopuri și ateliere. Fiind vorba de o bibliotecă publică a fost nevoie de aprobări pentru fiecare lucru aruncat și înlocuit. Investițiile mari au fost făcute din fonduri publice, însă cu donații de cărți sau mobilier au contribuit și oamenii din comunitate. Iar Irinciuc povestește că autoritățile au colaborat și au fost deschise la negocieri. A lor a fost inițiativa de a renova sediul, după ce au observat cât de mulți oameni atrag activitățile organizate aici. Iar când anumite investiții depășeau bugetul pus la dispoziție, existau discuții și se ajungea la un consens pentru înlocuirea lor. Chiar dacă biblioteca nu arată atât de bine pe cât și-ar fi dorit ea, Irinciuc e mulțumită de schimbările pe care le-a putut face. „Mi-am dat seama că se poate.”
De ziua ei de naștere, Simona Pop a strâns 88 de cărți noi pentru biblioteca „Emil Gârleanu”. Dintre ele, 27 de titluri de pe lista de lectură cu cerințele adolescenților, pe care le va discuta cu ei la un club de lectură organizat aici. De altfel, din octombrie, locul este populat de copii și părinți, iar calendarul este din nou plin de evenimente. De la „Ora de povești”, în care colaboratorii vin să le citească copiilor, la „Clubul părinților pre(a)ocupați de lectură”. În trecut, în bibliotecă a fost organizat un escape room și alte inițiative ale tinerilor sau ale comunității din jurul bibliotecii. Atunci când vorbește de schimbare, Irinciuc face imediat referire la comunitatea de copii și părinți care a fost creată în jurul bibliotecii. A început să vorbească cu aceștia și a primit ajutor de la ei, în diferite forme: fie că e vorba de jucării și cărți donate sau de reparat lucrurile care se strică. A găsit aici „o echipă” pe care se poate baza și a văzut cum oamenii pot fi încurajați să aibă inițiativă. Își dorește ca în câțiva ani lucrurile să meargă de la sine, iar comunitatea să ducă mai departe ceea ce a început, chiar dacă ea nu va mai fi aici. „Nu sunt lucrurile imposibile, dar e nevoie să începi de undeva”, spune Irinciuc.
