
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

Cadrele didactice, părinţii şi copiii din comuna Curcani, Călăraşi, fac front comun pentru a ţine pasul cu educaţia online. Ei învață împreună că tehnologia nu e cunoaștere, tehnologia este instrumentul cunoașterii. Aşa depăşite moral şi fizic cum erau, cu WC-ul în curte, cu clase arhipline, cu program în trei schimburi, şcolile şi grădiniţele nivelau, de bine, de rău, diferenţele dintre copii. De pildă, manualele veneau târziu pentru toţi, şi de la sate, şi de la oraşe. Și tot, teoretic, erau gratuite. Pe când Internetul nu vine la fel peste tot. Învăţarea online a subliniat cu roşu inegalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la educaţie.
După ce s-a lăsat de sport, o fostă voleibalistă a ajuns în cancelarie, unde încearcă să facă orele de sport cât mai atractive, ghidată și de ceea ce a învățat în cariera de sportiv profesionist.
Sunt câteva zeci de mii de cetățeni străini care trăiesc în România, veniți la studii, muncă sau care au cerut azil politic fiindcă în țările lor nu mai puteau locui. Când discursul public creează o prăpastie între noi și ei, câteva asociații încearcă să aducă români și alte naționalități la aceeași masă, să se cunoască și să se înțeleagă, poate chiar să creeze prietenii. Școala 9 a participat la evenimentul „Living Bookshelf” („Bibliotecă vie”), organizat de Fundația Terre des Hommes, în care cetățeni din Ucraina, Siria, Mexic, Pakistan sau Rwanda au răspuns la curiozitățile românilor.