
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

Cristina Andreescu a predat informatică și la trei licee diferite deodată, la zi și la seral, și își învață elevii să se depășească în fiecare zi.
În fiecare vineri din ianuarie, ilustratoarea Alina Marinescu ne spune o poveste vizuală despre ce înseamnă să fii profesor în România și care poate fi influența ta asupra elevilor cărora le predai. Aceasta este a treia și ultima poveste ilustrată de ea.
Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”