
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

Sunt învățătoare la clasa a II-a, într-o școală din Gârcini, Brașov. Localitate cu una dintre cele mai compacte comunități cu origini rome din Europa. Clasa a doua am început-o cu alfabetul. Doar în 11 dintre familiile elevilor mei există telefon mobil. Chiar și pentru cei care au, este inutil uneori, fiindcă nu există semnal peste tot. Jumătate dintre părinți sunt analfabeți și nu au cum să își ajute copiii la învățarea lecțiilor, online sau offline, iar mulți alții nu se descurcă să-i sprijine nici la exerciții din abecedar.
Ziua Micii Uniri coincide cu Ziua Internațională a Educației. Antonia Pup, coordonator advocacy la Societatea Academică din România, a găsit o similitudine esențială între cele două evenimente și anume: dacă vrei să faci o reformă, ai nevoie de o voință politică unită. Într-un dialog cu Daniela Vișoianu, președinta federației Coaliția pentru Educație și fostă consilieră în mandatul Monicăi Anisie, cele două discută despre programul „România educată”, despre cum ar trebui să arate planurile cadru și cum va ieși școala din pandemie. „Țara are istorie, adică timp nelimitat iar noi avem un timp limitat la dispoziție”, crede Daniela Vișoianu despre urgența de a lua măsuri acum.
Poveștile. Poveștile le plac în egală măsură celor mici și celor mari. Vindecă, educă, motivează. Ce e, în fond, altceva, întreaga istorie, întreaga lume, în existența ei diacronică, decât o narațiune? Nimic nu există în afara unei narațiuni, iar poveștile, în formele pe care le-a consacrat teoria literară, fie ca povestiri, basme, parabole sau legende, fie în altele, corelative, sunt narațiuni paideutice, ne învață cum să trăim, cum să alegem binele de rău, pe ce să punem preț și de ce să ne ferim.