
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

În fața unei secții de poliție dintr-un oraș mic. 2024. Amalia, în vârstă de 18 ani, se uită confuză la mama ei, dar nu primește niciun răspuns. Minute de tăcere curg între cele două, mamă și fiică, până când Amalia întreabă: „Ce căutăm aici? Stai, tu vorbeai serios?”. Mama ei o privește pentru prima dată de când au plecat de acasă și îi răspunde, clar și răspicat: „Da. Îți luăm ordin de restricție împotriva lui Radu.”
Profesoara de informatică Steluța Pralea de la Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei spune că a înțeles de acum 14 ani că școlile viitorului trebuie să fie digitale. A dotat toate clasele cu calculatoare și proiectoare și i-a trimis pe profesori la cursuri avansate. Pe atunci doar doi din zece români aveau internet acasă, iar profesorii liceului pregăteau materialele didactice pe CD-uri. Astăzi, toată școala din comuna prahoveană are internet și este informatizată. Majoritatea elevilor rămân în localitate să facă liceul. De ani de zile, abandonul școlar este zero.
În plin război, acum o sută de ani, se înființau 40 de școli la țară. Se discuta intens, ca și cum, despre programa școlară și pregătirea elevilor pentru viață. Cei înscriși la școală învățau inclusiv „studiul tablourilor”, făceau mult sport și erau pregătiți într-ale gospodăriei. Iar extrașcolar, aveau cursuri pe care azi le-am numi de „public speaking” și scriere creativă. Antonia Pup aduce în atenție, ca studiu de caz, școala din Vulcani de la care am putea învăța când vorbim de înființarea școlilor-pilot de astăzi. Astăzi, al treilea episod al seriei „Școala veche”.