Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.
Coronițe, școli bune, școli rele, olimpiade și podiumuri - acestea sunt câteva dintre subiectele care au epuizat universul discursiv privind viitorul (și prezentul) politicilor educaționale de la noi, în aceste zile toride. Elevii, studenții și profesorii au intrat în vacanță, la fel și Ministerul Educației, se pare, fiindcă întârzie cu succes implementarea unor reforme prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. Patru jaloane avea de îndeplinit Ministerul din componenta dedicată „României Educate”: primele trei vizau învățământul preuniversitar și nu au fost îndeplinite. A intrat în linie dreaptă doar angajamentul care viza universitățile.
Când a devenit profesoară, Camelia Constantea se aștepta să prindă un post într-o școală în oraș. A ajuns la sat, unde nu a găsit „școala bună” la care visa, ci un catalog care se tot împuțina. „Eram total ruptă de realitate”, spune profesoara. După mai bine de 20 de ani de predat în satul Viișoara, azi în fotoliul de director, Camelia nu s-ar mai duce la o școală de la oraș. Am discutat cu cea care în 2024 a câștigat premiul Profesorul Anului din mediul rural la categoria „Prevenirea abandonului școlar”, pentru a vedea ce soluții a identificat ca să-i aducă pe copii în bănci.
Am făcut un istoric al momentelor importante prin care a trecut învățământul profesional și tehnic în România după 1989, pentru a înțelege mai bine punctul în care ne aflăm acum.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
