
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

Ca facilitator educațional în județul Bacău, Alina Mirt, a trecut pragul multor școli de la țară. Lipsurile educației românești sunt trase după fiecare examene naționale, odată cu linia de demarcație trasă sub media 5. Există însă o nevoie și mai mare în școlile din toată țara: de toalete decente, cu hârtie igienică și săpun. Alina Mirt propune, în pragul organizării unei noi sesiuni de concursuri pentru directori, un ochi vigilent, la evaluarea celor care mai vor un mandat, și la cum arată băile din școala pe care au manageriat-o.
Pentru că sunt studentă la Departamentul de Pregătire a Personalului didactic, în paralel cu studiile de licență, trebuie să fac practică în școli. Am ajuns în fostul meu liceu unde în urmă cu doar trei ani protestam pentru drepturile elevilor, ca reprezentant al lor. Am fost cât pe ce să-mi pierd cumpătul la întrebarea unui elev, mi-am înțeles propriile limite și am avut zile epuizante. Am văzut munca profesioniștilor care nu se vaită de orar și nici măcar de salarii, așa cum se crede. Și m-am bucurat să am mentorul potrivit.
România are din 2015 o strategie pentru digitalizare. Una care a expirat anul trecut, fără niciun rezultat. Nu avem bibliotecă virtuală, nici catalog școlar electronic, nici tehnologii avansate de educație, cum frumos era scris în document. Se mai intenționa și digitalizarea și arhivarea conținutului, nimic nici în acest sens. În timp ce suntem în coada topului european la competențe digitale, ne punem singuri coronița de premianți la scris strategii pentru pus la sertar.