
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

Am considerat întotdeauna că școala este acea instituție care trebuie să fie înaintea vremurilor, că profesorii sunt primii care descoperă noutățile și tendințele din domeniul lor ca să poată crea competențe adevărate pentru copiii din fața lor. M-au mirat mereu studiile care spuneau că profesorii sunt categoria cea mai rezistentă la învățare, și nu doar prin țara noastră – să nu perpetuăm mitul unicității noastre absolute.
Un politician texan a întocmit o listă cu cărți care ar trebui să dispară din bibliotecile școlare fiindcă le produc elevilor „disconfort”. Cele 850 de cărți abordează în marea majoritate teme precum identitatea de gen și antirasismul. Printre ele sunt și cărți premiate. Ironia face ca unul dintre titluri să fie chiar „Anul în care au fost arse cărțile”, de Nancy Garden, care spune povestea unui profesor care încearcă să scoată din școală toate cărțile despre educație sexuală.
Limbajul semnelor nu este doar un instrument pentru persoanele cu deficiențe de auz. Este o metodă prin care toți copiii își pot dezvolta abilitățile de comunicare, explică primul învățător italian care a început să predea limbajul semnelor, el însuși o persoană cu deficiențe de auz.