O lectură de 9 minute.
REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții în educație și a doua temă abordată, după cea a abandonului școlar, este dezvoltarea literației.
În 2013, țara noastră se clasa pe ultimele locuri la rezultatele PISA - locul 50 din 65 de țări la „citire/lectură”, scria Hotnews atunci. Nu se folosea încă termenul de „literație”, ceva mai cunoscut astăzi. În același an, un grup de profesori înființau Asociația Română de Literație (ARL) ca să promoveze și să susțină „exemplele de bună practică, modelele de excelenţă şi eficienţă didactică în educaţie, urmărind cu prioritate creşterea calităţii procesului de predare-învăţare.”
Printre ei era și profesoara de matematică Liliana Romaniuc, președinta asociației.
Invitată la REZOLVAT, primul proiect de jurnalism de soluții în educație, profesoara a spus că a învățat foarte multe din studiile cercetătorului John Hattie, autorul cărții „Învățarea vizibilă”.
Astăzi crede că raportarea în educație la modele de dinainte de '89 e inutilă. E nevoie să adaptăm metodele folosite în școli pentru predare și învățare la realitățile actuale.
Ne-a vorbit despre motivele pentru care s-a pierdut scopului școlii, a oferit strategii și recomandări pentru profesorii care vor să încurajeze învățarea la clasă și, în final, ne-a oferit soluții pentru îmbunătățirea literației.
O „agresiune care vine din partea pseudo-specialiștilor”
Școala9: Ce anume din jurul nostru credeți că ne-a făcut să uităm care este scopul școlii?
Liliana Romaniuc: Această agresiune care vine din partea pseudo-specialiștilor. Este și o presiune din partea părinților. Este și o chestiune care ține de sistem. Eu sunt om de sistem și trebuie să recunosc, sistemul de educație din România s-a schimbat foarte puțin din punct de vedere al organizării, al modului în care funcționează. Noi încă avem o școală care funcționează aproape la fel cum funcționa când am terminat eu școala. Sigur, am adus niște table inteligente, am mai adus câte un laptop, dar nu despre asta este vorba. Uitați-vă, la nivel universitar, de exemplu. Din câte știu eu, de anul acesta există un program de pregătire a profesorilor de nivel universitar, în care apare un curs de neuroștiințe. Nu ar trebui să putem intra în clasă dacă nu știm cum învață creierul, dacă nu știm elementele acestea de psihologie.
Nu ne-am uitat și nu ne uităm suficient de mult către ceea ce ne spun studiile și cercetările. Am colegi care îmi spun, dar ce, înainte de '89 ne uitam? Nu, poate că nu ne uitam, dar era o altă lume.
Comparația cu ce era înainte de '89 nu ne ajută la nimic. Pentru că trăim într-o cu totul altă lume. Ce a fost bun pentru noi, nu înseamnă neapărat că va fi bun și pentru copiii aceștia.
Ce fac bine astăzi nu înseamnă că mâine va funcționa la fel de bine. Asta spune și John Hattie. El a identificat, într-o cercetare longitudinală de peste 30 de ani, peste 300 de factori care influențează învățarea. Acum ar trebui să mă uit la factorii care influențează cel mai mult învățarea.
„Nu este suficient să îi spui copilului pune mâna pe carte și citește”
- Cum încurajăm învățarea reală în școli?
- O să vă spun ceva ce poate părea foarte simplu, dar e foarte consistent. Și consistența vine din studii și din cercetări. Noi recunoaștem asta, copiii nu mai citesc. Bun, dar asta e o constatare pe care o auzim de ani și ani. Dar ce facem ca să citească? Nu este suficient să îi spui copilului „pune mâna pe carte și citește”. Nici măcar nu este suficient să-i dai o listă de lecturi. Hai să facem altceva: să citim în clasă cu ei. Dar cititul nu înseamnă numai limba română. Dacă eu am geografie și știu că elevii nu citesc acasă lecția, de ce nu citesc lecția în clasă cu ei?
E incredibil de valoroasă această strategie de a citi și noi implementăm o metodă validată și de studiile lui John Hattie care se numește predarea reciprocă. De altfel, toate studiile ne arată că noi ca persoane învățăm cel mai bine atunci când explicăm cuiva.
Un prim pas este să faci niște predicții despre ce e vorba în lecție. Și câteva ore la rând faci lucrul ăsta cu ei, pentru că este esențial ca elevii să înțeleagă. Dacă tu nu înțelegi ceva, nici nu poți învăța, nici nu poți reține, nici nu poți aplica. Al doilea lucru este să citești textul și să adresezi întrebări. Al treilea pas este acela de clarificare. Citesc textul și mai atent și încerc să găsesc răspunsuri, să-mi clarific conceptele pentru care nu am răspunsuri. Și în sfârșit, ultimul pas este rezumarea. Să scoți ideile principale.
Iarăși, colegii îmi vor spune și îmi spun că nu avem timp și doi, dacă o să vină un inspector?
Ce crezi despre învățare? Ce crezi despre copil? Ce crezi despre școală? Ce cred părinții? Cum gândesc liderii? Profesorii, în loc să se concentreze pe ce au de făcut în clasă, au de completat mii, sute, zeci, poate mii de hârtii cu bursele sociale, mai ales în mediul rural. Eu iau timpul profesorului de la învățare și de la predare și de la pregătire și îl duc în altă parte. Nu spun că nu trebuie făcute. Nu putem aștepta altceva în același context, păstrând lucrurile așa cum sunt ele.
Și al doilea lucru este cel legat de faptul că vin inspectorii, dar eu am în clasă copii care nu știu tabla înmulțirii. Ce fac: parcurg programa aceea ca să bifez sau mă opresc acolo unde sunt copiii și apoi îi ajut să progreseze în învățare? Asta ține de modul în care noi gândim.
Patru întrebări pe care să și le pună profesorii
- Ce le-ați spune profesorilor care vor să facă o schimbare pe bune la ei în școală?
- Primul lucru pe care l-aș spune este că nu există soluții de tip panaceu (n.r. leac despre care se credea că vindecă orice boală). Nu cred că există. Al doilea lucru pe care l-aș spune este acela de a-și căuta un partener de învățare, dacă nu are acces la o comunitate de învățare, un grup de profesori. Al treilea lucru cred că este reflexia. După ce am predat lecția, mă gândesc la ce am făcut eu. De ce doi copii au înțeles și trei nu au înțeles? De ce s-au foit? Ce-am spus bine? Ce poate n-am spus bine? Ce-aș face altfel? Și, dacă sunt mai curajoși, să-și stabilească niște întrebări la care să răspundă și să-și pună note. Eu practic lucrurile acestea și am rămas de multe ori corigentă, după câte o formare cu profesorii sau cursuri cu studenții mei. Și am învățat să-mi pun patru întrebări:
- Ceea ce am spus a fost fundamentat științific sau sunt doar opinii?
- Ceea ce am spus se poate aplica la clasă sau e doar teorie?
- Am fost suficient de prezentă?
- Ce voi face data viitoare altfel?
- Din experiența pe care ați avut-o la Asociația Română de Literație, care credeți că ar fi câteva dintre soluțiile eficiente pentru literație?
- Accentul pus pe lectură și pe citit la absolut toate disciplinele. Al doilea lucru ține de evaluarea inițială a copiilor. Din punctul acesta de vedere, cred că Ministerul trebuie să-și asume evaluările inițiale. E nevoie de o evaluare inițială foarte serioasă și obiectivă, urmată de intervenții care să urmărească progresul copiilor. Un al treilea lucru ține de o schimbare de paradigmă. Eu ca profesor să am curajul să măsor impactul, să evaluez impactul a ceea ce eu am făcut.
