Din capitolul despre părinți
„În cadrul unei evaluări de cinci ani a cinci dintre școlile cu cel mai scăzut nivel socio-economic din Noua Zeelandă, am constatat consecințe pozitive majore atunci când am predat părinților limbajul școlar, adică părinții au învățat limbajul despre natura învățării în clasele de astăzi, au învățat cum să-și ajute copiii să participe și să se implice în învățare și au învățat cum să vorbească cu profesorii și cu personalul școlar.”
Capitolul are ample referiri la impactul asupra învățării a mediului parental, structurii familiale sau implicării părinților. Aici, Hattie afirma că „există efecte negative atunci când implicarea părinților se rezumă la o abordare de supraveghere; efecte pozitive scăzute în ceea ce privește implicarea părinților în intervenția timpurie în programe legate de școală și efecte mult mai mari când aspirațiile și așteptările părinților sunt mari.”
Din capitolul Școala și societatea
„Ceea ce contează cel mai mult este un început bun de școlarizare și calitatea conducerii școlii.”
Influențele școlare care contează cel mai mult se referă la „ceea ce se întâmplă în cadrul unei școli, mai degrabă decât la structuri, orare sau tipuri de școli. Ceea ce contează este mai puțin legat de diferențele dintre școli și mai mult de cele din interiorul acestora.”
Ceva care confirmă cele găsite de multe alte studii de-a lungul anilor este despre remunerarea profesorilor pe diverse criterii de performanță: „Constatăm că agregarea rezultatelor din diferite studii, din diferite contexte culturale, economice și politice sugerează că remunerarea stimulativă, așa cum susțin susținătorii remunerării pe merit, oferă o strategie promițătoare pentru a îmbunătăți rezultatele la testele elevilor.”
Dar mărimea efectului a fost de doar 0,05. Da, semnificativ din punct de vedere statistic, diferit de zero, dar atât de mic încât nu merită să ne facem griji.”
Cum arată liderii școlilor
Ceea ce contează sunt „liderii care au un scop moral și cunoștințe despre impactul dorit în întreaga școală; care au așteptări ridicate și promovează obiective provocatoare pentru toți; care oferă procese și structuri de sprijin pentru a face această muncă; care sunt competenți în conducerea colectivă pentru a maximiza acest impact; și care știu cum să implementeze, să evalueze și să îmbunătățească eficient intervențiile în întreaga școală și în cadrul claselor.”
Și „Nu este vorba de carismă și farmec, ci de competența de a identifica în mod fiabil preocupările, de a aborda problemele dificile, de a genera încredere și de a dezvolta un colectiv pentru toți în școli pentru a se asigura că fiecare copil câștigă mai mult de un an de creștere pentru un an de contribuție (și de a face acest obiectiv concret).”
Despre importanța coeziunii de la clasă
Un factor cheie în dezvoltarea unui climat pozitiv în clasă este coeziunea clasei, „sentimentul că toți (profesori și elevi) lucrează pentru a obține câștiguri în materie de învățare. Coeziunea clasei include orientarea spre obiective, relațiile interpersonale pozitive și sprijinul social.”
Care este rolul profesorului în învățare
„Climatul clasei trebuie să fie văzut de elevi ca fiind echitabil, condus de un profesor care, în opinia lor, le poate îmbunătăți învățarea, are așteptări mari de la succesul fiecărui elev, își arată abilitățile, lucrează rapid pentru a suprima problemele perturbatoare, are un scop clar și dă dovadă de abilități excelente de ascultare.”
Se subliniază credibilitatea profesorului ca fiind unul dintre cei mai influenți factori asupra învățarii (nu că nu știam, dar acum e confirmat, din nou, de zeci de studii), efectul este de 1,09. De reamintit că o influență cu efect de peste 0,40 este bună iar peste 0,60 este considerată excelentă pentru învățare. Tot la cele foarte importante intră și claritatea profesorului, așteptările sale și… microteaching.
„Cea mai cea” rămâne „eficacitatea colectivă a profesorilor” (efect de 1.34). Iar acest lucru este definit încrederea membrilor unui grup în capacitățile comune de a organiza și de a executa acțiunile necesare pentru a produce anumite niveluri de realizare a scopurilor propuse.
Curriculum și „efectul Matei”
La subcapitolul de Citire, Hattie afirmă că „Oricare ar fi cele mai bune metode, dacă elevii nu își dezvoltă suficient de mult simțul cititului până la mijlocul școlii primare, ei sunt împiedicați să învețe în alte programe școlare”, facând apoi referire directă la ceea ce este cunoscut în literatura de specialitate ca fiind efectul Matei (the Matthew effect). Acesta se referă la ideea că elevii care citesc bine citesc mai mult, ceea ce îi face să devină cititori și mai buni. În schimb, cei ce citesc mai slab se feresc să citească, ceea ce are un impact negativ asupra creșterii capacității lor de lectură. Acest lucru face ca decalajul dintre cititorii buni și cei slabi să se mărească.
Mai mult „dacă până la vârsta de 8 ani, elevii nu dobândesc suficiente conținuturi, competențe și idei relaționale pentru a interpreta noile informații primite, atunci decalajele dintre ei vor crește semnificativ.”
Termenul de „Efectul Matei” a fost introdus în literatura despre educție de H.J. Walberg și S.L. Tsai în 1983 în articolul „Matthew effects in education” din American Educational Research Journal, 20, 359–373, iar K.E. Stanovich (1986) a fost cel care l-a folosit pentru a descrie modul în care, la citire, elevii care încep bine tind să continue să facă acest lucru, în timp ce cei care nu încep bine au puține șanse să recupereze.
Nu numai că nu recuperează, dar, potrivit lui Stanovich, va exista un decalaj tot mai mare între cei care încep mai greu și cei care încep mai repede, pe măsură ce își continuă activitatea școlară. Termenul de „efectul Matei” a fost inspirat de citatul biblic „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.” (Matei, XXV:29)
Se mai menționează importanța vocabularului și a programelor de percepție vizuală a literelor sau a cuvintelor.
Hattie aduce ceva interesant în discuție și anume felul în care copiii învață să scrie de mână. Scrisul de mână este foarte important dar nu contează cum învață să scrie de mână: „predarea scrisului de mână prin intermediul tehnologiei (0,85 efect) a dus la îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește lizibilitatea”.
La Științe se precizează că dacă elevii „lucrează la clasă într-un mediu în care pot conecta în mod activ instruirea cu interesele și cunoștințele lor actuale și au ocazia de a experimenta cercetarea științifică în colaborare sub îndrumarea unui profesor eficient”, atunci rezultatele bune „vor fi accelerate.“
În subcapitolul dedicat Matematicii Hattie afirmă, printre altele, că „o temă semnificativă din cele 70 de meta-analize privind matematica este aceea că metodele de predare explicite sunt din nou dominante în ceea ce privește cele mai eficiente intervenții.”
Alte câteva constatări și recomandări:
- Planificarea, cartografierea conceptelor și criteriile de succes se numără printre strategiile cu cea mai mare influență pozitivă. Aici Hattie recomandă două tipuri de criterii pentru măsurarea succesului: unul închis, de suprafață (fapte, conținuturi, a ști că) și unul deschis/mai profund (relații, transferuri, a ști cum/cu).
- Utilizarea metodelor de planificare inversă, pornind de la criteriile de succes, realizând o diagnoză corectă a performanțelor actuale ale elevilor și apoi creând lecții în timp ce se iau în considerare aspectele „a ști că” și „a ști cum/cu” ale învățării, în timp ce se aliniază calitățile de evaluare și feedback, sunt foarte probabile să conducă la cea mai mare eficacitate și eficiență în predare și învățare.
- „Dezvoltarea unei capacități de gândire critică la istorie nu te face mai bun la gândirea critică în matematică. Cu toate asemănările aparente, gândirea critică la istorie și matematică sunt diferite și se dezvoltă în moduri diferite. Transferul este un rezultat major al învățării și este mai probabil să aibă loc dacă elevii sunt învățați cum să detecteze asemănările și diferențele dintre o situație veche și o situație nouă înainte de a încerca să-și transfere învățarea în noua situație.”
- „Arta de a preda constă în a ști care sunt nivelurile de provocare pe care fiecare elev este pregătit să le accepte, în a reduce inegalitățile din clasă prin utilizarea colegilor elevi ca parte a predării și în a avea abilitățile de gândire evaluativă pentru a lua decizii cu privire la metodele optime de predare și de a ști când este cel mai bine să le implementezi.”
