Pentru cei care au trăit acele vremuri, dicționarul care urmează va fi o rememorare a drumului pe care l-au parcurs ca elevi în perioada comunistă, de la uniforma de Șoim al Patriei la cea de membru în Uniunea Tineretului Comunist, cu decorațiile, activitățile și defilările aferente.
Dacă, la fel ca mine, te-ai născut după 1989, e probabil ca termenii pe care i-am ales în dicționar să-ți fie necunoscuți – eu n-auzisem de terom sau trese – sau să fi auzit vag de ei de la părinți. Pentru că în timp ce în ziua de azi vorbim despre asociații de elevi alese democratic, echipe de debate sau de robotică, în perioada comunistă existau organizații de elevi menite să disciplineze și să uniformizeze, iar de creativitate sau dezbatere nici nu putea fi vorba.
Dacă vrei să-ți faci o idee despre care erau obiectivele sistemului de educație în regimul comunist, e suficient să citești definiția învățământului în Legea Educației din 1978: „factor principal de cultură și civilizație, de educare a omului nou – asigură înfăptuirea politicii partidului și statului privind pregătirea cadrelor pentru toate domeniile activității economice și sociale pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, ale cunoașterii umane, formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste a tineretului, creșterea unor generații temeinic pregătite pentru muncă și viață, devotate patriei, partidului și poporului, cauzei socialismului și comunismului”.
Prin înfăptuirea obiectivelor și sarcinilor sale, învățămîntul contribuie la ridicarea continuă a nivelului de pregătire profesională, de cultură și conștiință a întregului popor, la progresul general al societății – Legea Educației din 1978
Matricola. Era o bucată de pânză, de obicei de culoare bleumarin, brodată cu numele școlii la care învățau elevii și numărul de înmatriculare al fiecăruia. Matricola era prinsă de uniformă, pe braț, și era verificată de fiecare dată când elevul intra în școală.
Șoimii Patriei. Erau prima organizație comunistă în care intrau copiii, încă de la grădiniță. A fost formată în anul 1976 și plasată sub coordonarea Organizației Pionierilor. La început, peste un milion de copii erau înscriși în Șoimii Patriei, iar în următorul deceniu numărul a crescut la un milion și jumătate, conform unor documente aparținând Arhivelor Naționale.
Voi învăța și voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului și Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pionierești. – legământul pionierului
Organizația Pionierilor. A fost creată în 1949, după modelul organizației comuniste de masă a copiilor de peste 8 ani din Uniunea Sovietică și era dedicată copiilor între 9 și 14 ani. Pionierii aceleiași clase alcătuiau un detașament. În școlile unde erau cel puțin trei detașamente de pionieri, exista și o unitate de pionieri. Detașamentul își alegea un colectiv de conducere format dintr-un președinte și între doi și patru alți pionieri „buni la învățătură, iubiți și stimați de colegi”, în timp ce unitatea alegea anual un comandament format 5-15 pionieri, președinți de detașamente și alți pionieri „destoinici”. Elevii cu rezultate bune la învățătură primeau distincții individuale, precum „Pionier de frunte” sau „Pionier fruntaș în munca patriotică”, în timp ce școlile cu cele mai active grupuri de pionieri erau recunoscute ca „Unități fruntașe”. În anii ’80, Organizația Pionierilor a ajuns la peste două milioane și jumătate de membri. Participarea la activitățile pionierilor era pregătirea pentru intrarea în UTC – Uniunea Tineretului Comunist.
Deviza pionierului era „Pentru gloria poporului și înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului - înainte!”, iar răspunsul la deviză „Tot înainte!”. Când răspundeau la deviză, pionierii trebuiau să schițeze și salutul pionieresc, cu palma înclinată în dreptul tâmplei.
Trese. Erau scurte cordoane împletite, de diferite culori, pe care pionierii le primeau alături de insigne, ca semn al realizărilor individuale. Ele se prindeau pe epoleții uniformei.
Uniunea Tineretului Comunist. Cunoscută ca Uniunea Tineretului Muncitoresc până în 1965, când Republica Populară România a devenit Republica Socialistă România, UTC a fost inspirată, la fel ca celelalte organizații de elevi și tineri, de modelul sovietic. Conform statutului, putea fi membru al organizației orice tânăr „din rândurile tineretului muncitor și studios, de la orașe și sate”, cu vârsta între 15 și 25 de ani, care recunoștea programul, statutul și deciziile Uniunii. Totuși, instrucțiunile din 1949 arătau că „vor fi recrutați din rândurile tinerilor muncitori și țărani săraci, din rândurile elementelor cele mai bune ale tinerilor țărani mijlocași, din tinerii funcționari, din rândurile elevilor și studenților cei mai apropiați din punct de vedere ideologic de proletariat”. Tinerii primiți în UTC se înscriau cu o recomandare de la un membru al Partidului Comunist Român sau de la alți doi membri ai UTC și trebuia să prezinte o autobiografie. Printre oamenii care au fost în conducerea Uniunii s-a numărul și Ion Iliescu, care a fost prim-secretar în perioada 1967-1971.
Tineretul trebuie să fie prezent în toate sectoarele de activitate, aducîndu-și contribuția activă la înfăptuirea tuturor obiectivelor stabilite de partid (Aplauze). Partidul și guvernul au convingerea deplină că tineretul patriei noastre se va dovedi la înălțimea acestor mărețe îndatoriri. (Aplauze puternice). – discursul lui Nicolae Ceaușescu la Congresul al VIII-lea al Uniunii Tineretului Comunist (23 martie 1966)
Terom. Material din lână și fibre de poliester din care erau confecționate uniformele pionierilor, conform Regulamentului privind descrierea și portul uniformei de către comandanții de pionieri și activiștii Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România, publicat în 1970. Tot ce ținea de uniformă, de la material la culoare, era aprobat de Consiliul Național al Organizației Pionierilor.
Uniforma se poartă ajustată, îngrijită, curată, călcată, nedescusută, cu nasturii reglementari și numai în modelele, culorile și din țesăturile stabilite de prezentul regulament. – Regulamentul privind descrierea și portul uniformei de către comandanții de pionieri și activiștii Organizației Pionierilor
(Examenul de) Treaptă. În momentul în care terminau clasa a opta, elevii susțineau examenul pentru treapta I, în urma căruia erau repartizați la liceu sau la școlile profesionale. La finalul clasei a zecea, când se încheia și ciclul învățământului obligatoriu, avea loc examenul pentru treapta a II-a, care făcea diferențierea pregătirii pe tipuri și profiluri de liceu.
Sursa foto: Enciclopedia practică a copiilor, București, 1982
