Cercetează și nu crede

Cercetează și nu crede

Dezvoltă-ți gândirea critică, caută-ți singur informațiile, pune întrebări. Sunt câteva dintre reflexele pe care încearcă să le dezvolte în jur Nicoleta Fotiade, fondatoarea Asociației Mediawise Society.

12.09.2018

de Nicoleta Rădăcină, ilustrații de Iulia Ignat

Într-o clasă de seminar de la etajul I al Facultății de Psihologie și Științele Educației se dezbate intens despre gândire critică. „Nimeni nu deține adevărul absolut”, le spune Nicoleta Fotiade, promotoare a educației media încă din 2004 și președintă Mediawise Society, studenților din anul III care urmează cursul „Educație, comunicare și media”. Deci să nu ia „pe nemestecatelea” orice informație, ci să exerseze chestionarea. Băncile sunt de fapt niște mese enorme care invită la activități de grup, iar pe pereți atârnă planșe despre psihologia copilului, colaborare și înțelegerea nevoilor lui de către pedagog, care par picturi naive în contextul discuției din clasă.

Când profesoara spune că educația media presupune în primul rând gândire critică și autonomă, se încing un pic spiritele în prima bancă de la ușă. Un băiat brunet cu fes e enervat de sintagma „gândire critică”. O aude peste tot și nu mai înseamnă nimic pentru el. Consideră că „gândire critică înseamnă să treci bine prin școală și să știi să te raportezi la niște valori”. O colegă îl contracarează la secundă: „Și ție ți se pare că școala te ajută la treaba asta?”

Acum 14 ani, un proiect al Agenției de Monitorizare a Presei la care a lucrat și Nicoleta Fotiade a reușit să introducă educația media ca disciplină opțională în programa de liceu. Sub numele de „Competență în mass-media”, opționalul a primit manual și ghid pentru profesori, iar 120 de cadre didactice au fost formate pentru a susține acest curs.

Între timp, peisajul media s-a modificat dramatic, iar oamenii sunt afectați prin simplul fapt că se află pe internet. Nu dau importanță secțiunii de Termene și condiții, nu știu la ce sunt expuși online, împărtășesc prea multe informații personale pe canalele de socializare și nu mai reușesc să distingă actualitatea știrilor de manipulare. Alfabetizarea media a ajuns o necesitate, dar educația media tot nu se bucură de popularitate.

În prezent, Fotiade nu mai știe mare lucru despre opționalul „Competență în mass-media” – dacă se mai predă, în câte școli și cum.  Nu a reușit să obțină decât o centralizare pe jumătate de la inspectorii responsabili. Mai primește uneori mailuri de la profesori care o întreabă de manual sau ghid și îi cer resurse – asta îi arată că încă se mai mișcă lucrurile în unele școli. Deși ideea ei era să editeze în continuare manualul, fără statistica de la Minister nu știe pentru cine l-ar edita și, mai ales, pentru câți. „Copilul e pe internet tot timpul, înainte de clasa I, nu ai cum să-i interzici ceva cu care el e obișnuit dintotdeauna”, spune ea, „poți doar să-l înveți cum să gestioneze ce vede pe internet și cum își poate pune întrebări.”

Disciplinele opționale au oricum tot felul de probleme. Nu există loc pentru ele sau orele sunt folosite pentru suplimentarea normei profesorilor. În mod normal, școala ar trebui să pună la avizier opționalele oferite, cadrele didactice ar trebui să aleagă ce opțional predau, să-l trimită la inspectorul județean, direcțiunea să fie de acord și apoi să fie propus elevilor. Dar elevii nu prea au de ales – li se propun de obicei unul-două opționale. Pentru educație media e nevoie de soluții cu impact mai mare, așa că Fotiade se concentrează acum pe programe în care accentul cade pe formarea de formatori. „În toți anii ăștia mi-am dat seama că cea mai bună soluție și cel mai realist e să formezi profi, indiferent de disciplină, să le dai competențe media și ei să adapteze curriculumul la clasă.” Viitorii formatori pot fi profesori de română, engleză sau istorie – pentru că oricine poate integra noțiuni de educație media la clasă. Cum ar fi o discuție despre importanța și credibilitatea surselor istorice, care poate genera spontan un exercițiu de educație media.

Nicoleta Fotiade are 38 ani, a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și s-a lăsat fascinantă de domeniul educației media la un program de masterat din Anglia, unde a studiat Media, Comunicare și Studii Culturale la Universitatea din Westminster. A lucrat la organizația pentru drepturile omului Active Watch România, unde a făcut cercetare și a coordonat un program de educație media centrat pe libertate de exprimare, dreptul la informare și educație civică. Suplă și mereu pe fugă, Fotiade ține un curs opțional de media la Facultatea de Pedagogie, ateliere la sediul Mediawise Society, se consultă pe Skype cu experți din Marea Britanie, lucrează la o platformă de formare în media, Mind Over Media, și caută mereu noi posibilități de promovare a domeniului. O recunoști după zâmbet și fuste largi peste genunchi, asortate la adidașii din care ies glezne subțiri, iar întrebarea pe care o folosește cel mai des la cursurile ei este „pe ce te bazezi?”.

Mediawise Society este un centru de resurse și formare a profesorilor în educație media, un proiect pe care Fotiade încearcă să-l crească de patru ani. Acolo își gândește majoritatea inițiativelor în educație media, iar ele nu sunt puține. Atelierele de educație media, spre exemplu, sunt gândite să ajungă și în orașele mari și mici, chiar și peste graniță. „Scopul nostru e să formăm un pool de formatori din toată țara, ca să ajungă să formeze și ei la rândul lor.” Un al mod de a populariza educația media a fost posibil cu ajutorul unei fundații din Franța, care i-a ajutat să țină o serie de ateliere de formare cu bibliotecari din Republica Moldova. Fotiade povestește că a format 50 de bibliotecare în doi ani, în două etape. Aproximativ 30 de persoane s-au reîntors și pentru follow up, sunt prezente pe grupul de discuție de pe Facebook, țin ateliere cu elevii la bibliotecă, dar și cursuri cu colegii lor bibliotecari. Pe grupuri sunt activi chiar și pensionarii, curioși să afle mai multe despre cum poți folosi programe ca Skype, o denumire cunoscută în rândul celor cu rude plecate în străinătate. „Nu există om care să nu fie curios despre o latură a educației media și e cu atât mai aberant că nu reușim să o punem pe hartă”, spune Fotiade.

Anul trecut a fost al doilea an în care a predat „Educație, comunicare și media” la anul III de la Facultatea de Pedagogie, un curs modular, un opțional devenit obligatoriu, pentru că nu există profesor pentru cealaltă disciplină opțională. Este un experiment gândit pentru studenții care vor ajunge – probabil – în sistemul de învățământ și vor avea șansa de a face universul școlar mai relevant pentru realitatea socio-culturală a elevilor. Deși cursul este destul de scurt pentru o exersare serioasă a instrumentelor pe care ți le dă educația media, Fotiade spune că este o disciplină de bază utilă – trece de la competențele de acces, folosire și comunicare, care se referă la a fi în stare să deschizi calculatorul sau să instalezi sistemul de operare, la competențele de creație și colaborare, care presupun responsabilități și drepturi pentru utilizatori, până la aplicarea principiilor etice.

Cursul se ține în semestrul II, iar prima întrevedere începe mereu cu o explicație despre legătura dintre conținutul cursului și potențialul parcurs al studenților în carieră. Fotiade îi invită să se gândească la propria relație cu media. Ei sunt ușor confuzi; unii cred că media se referă de fapt la tehnologie – suport media, proiector, video, platformă –, în timp ce alții cred că se referă la instituțiile de presă. Gândul la presa din România îi face să strâmbe din nas. Nemulțumirea vine din faptul că „este foarte greu să selectezi informația utilă cu adevărat, adevărată în primul rând și de care poți să ții cont, să faci o selecție și, în funcție de selecția respectivă, tu să schimbi un anumit comportament”, spune un student înalt din spatele clasei la un curs din luna februarie.

Ca să înțeleagă mai bine că fiecare relație cu media trebuie pusă în context, Fotiade folosește anecdote „de pe teren”. Cum ar fi o povestioară aflată de la bibliotecarele din Republica Moldova, care au observat, după formare, un anumit comportament: „copiii din sate sărace vin la bibliotecă să se joace pe calculator pentru că ei nu au așa ceva la ei acasă, dar nu se joacă individual, vin câte cinci și unul butonează, unul spune ce să facă, unul se uită, unul îl ajută pe ceilalți să ia decizii în joc” – un comportament total diferit de cel de pe terenul de joacă, unde copiii săraci sunt marginalizați.

Când se gândesc la propriul consum de media, studenții dau vina pe jurnaliști, dar și pe publicitari – cu interesele lor care dictează feedul de Facebook – pentru modul în care ajung să consume știri, de obicei senzaționiste sau false. Fără uneltele educației media, oamenii care nu mai știu ce să creadă și se refugiază în conspirații sunt din ce în ce mai numeroși. Un exemplu relevant vine din Statele Unite. Avi Wolfman-Arent, reporter pe educație din Philadelphia, povestește într-un podcast al National Public Radio (NPR) despre lupta pe care profesorii de științe exacte o duc cu efectul știrilor false asupra elevilor. Aceștia trec de la dezorientare direct la siguranța faptelor alternative, iar profesorii nu le pot schimba prejudecățile doar corectându-i. Spre exemplu, unele persoane au început să creadă cu tărie că Pământul este plat pentru că asta a spus baschetbalistul Kyrie Irving într-un podcast. Așa ajung elevii să-i considere conspiraționiști tocmai pe profesorii care spun că planeta este sferică. Explicațiile raționale nu sunt suficiente pentru copiii care au drept modele vedete cu mulți urmăritori online. Pentru aceste cazuri, Susan Yoon, profesoară la programul de master de Educație de la Universitatea din Pennsylvania, sugerează ca profesorii să le dea studenților mai degrabă instrumentele de a gândi ca un cercetător, capacitatea de a chestiona și a privi dincolo de suprafață, și nu simple răspunsuri. Să strângă dovezi, să verifice surse, să facă deducții logice și să ajungă singuri, pe cale științifică, la adevăr.

„Abordarea [educației media – n.r.] nu trebuie să fie pesimistă”, spune Fotiade, „pe net sunt foarte multe informații, trebuie să înțelegi de unde vin informațiile alea, cine le publică, cu ce scop, ce interese au cei care le publică, dar și legat de felul în care sunt publicate – de ce au fost scrise într-un mod anume și nu în altul. Și toate întrebările astea te ajută să înțelegi tehnicile de comunicare”, într-un mod participativ, prin dialog.

În vreme ce la proba de competențe digitale de la Bacalaureat o cerință poate fi definirea unui plotter, lui Fotiade îi este clar că oamenii care fac subiectele nu cunosc deloc realitatea în care trăiesc elevii. „Dacă tu le dai numai opere culte și cultură înaltă, normal că opun rezistență. Dar dacă le-ai vorbi despre abilitățile de creare media într-un context familiar, cum ar fi tutorialele de pe YouTube, ar fi mult mai deschiși să învețe să își dezvolte abilitățile de creație, de analiză, de înțelegere.” Președinta Mediawise crede cu tărie că orice profesor care intră în sistem trebuie să aibă competențe media și digitale avansate. Deși profesorii sunt principalii pioni ai schimbării cu sens, primul răspuns al celor de la Minister este datul ochilor peste cap, spune Fotiade. „Încă ceva pentru profesori... normal”, pentru că în marea de hărțogărie inutilă, o sarcină relevantă nu se mai deosebește în mulțime.

În încercarea de crea o formulă sustenabilă de educație media, cu un impact mai larg, Nicoleta Fotiade lucrează la un curs post-universitar pentru profesori, învățători, formatori și orice profesionist cu rol educațional în societate. La invitația Facultății de Psihologie și Științele Educației, cursul ar urma să fie realizat în parteneriat cu David Buckingham, profesor și cercetător în domeniul educației media în Londra și personalitate cunoscută în domeniu. Fotiade lucrează împreună cu el pe Skype și se entuziasmează la gândul că ar preda studenților în tandem cu el. Deși facultatea e dispusă să acrediteze cursul post-universitar și să-l găzduiască, îi lipsesc deocamdată banii ca să-l înceapă propriu-zis.

Printre planurile Mediawise levitează de foarte mult timp și o școală de vară. Scopul principal e să pregătească profesori de diferite discipline să integreze noțiuni de educație media la clasă. Astfel, în plan secundar, se va forma o comunitate de educatori media care pot da cunoștințele în valuri – constant și perseverent. Fotiade o gândește ca pe un parteneriat cu British Council și Expert Forum, organizații care pot aduce profesori de limbă engleză, educație civică și istorie. Înțelegerea e ca ei să pregătească două lecții adaptate și să le testeze la trei clase.

De exemplu, profesorul de istorie le poate cere elevilor să se împartă în grupuri de lucru și să caute informații online – de pe telefonul mobil, dacă nu sunt în sala de informatică – despre un anumit personaj sau eveniment istoric. Își pun împreună întrebări de verificare și discută dificultățile care apar în stabilirea credibilității informației. Astfel, elevii învață că trebuie să verifice din mai multe surse și că până și stilul scriiturii, structura și modul în care este construit site-ul care prezintă informațiile poate ajuta la evaluarea acestora. Așa vor înțelege dacă au de-a face cu un material trunchiat sau complet, părtinitor sau imparțial, cu toate punctele de vedere la liber și surse citate ușor de identificat. 

„Nu e o schimbare care să dea peste cap școala. Poate o să presupună un videoproiector sau telefoanele copiilor – în loc să fie interzise, le poți folosi dar pentru lecție”, spune Nicoleta Fotiade.

Când le cere studenților din anul III să definească gândirea critică, o femeie cu părul blond, puțin cărunt, încearcă o definire ușor științifică: „Înseamnă prelucrarea informației în baza unui sistem de valori, prin prisma căruia interpretezi informația, pe baza raționamentelor, faptelor și argumentelor”. Băiatul brunet cu fes nu e mulțumit: „Dar să știți că gândire critică are și bunicul meu, care a fost miner și se uită toată ziua la Antena 3 și acum are 80 și ceva de ani și e de acord cu tot ce a făcut un anumit partid politic, care în realitate a făcut numai rău...” Fotiade îl întrerupe: „Din punctul cui de vedere a făcut numai rău?” Studentul spune că, din punctul bunicului lui de vedere, a făcut numai bine, și în comunism era mai bine, iar el a încercat mereu să-i explice cât de bine a putut, fără succes. „Dar el gândește critic, el are dovezi”, își încheie pledoaria. Colega blondă de lângă el îi explică imediat că dovezile sale sunt pe baza experienței lui, iar la 80 de ani flexibilitatea psihică este prea redusă ca să se mai poată adapta la realitățile vremii. „Cu cât încerci să convingi un om că valorile lui cele mai profunde sunt greșite, cu atât o să fie mai defensiv”, încearcă Fotiade să concluzioneze. „Ideea nu e să-i arăți că el greșește, ideea e să-i arăți și o altă variantă, să chestionezi o poziție.”

Iulia Ignat

Ilustrator

Iulia Ignat este part-time ilustratoare, part-time profesoară la Colegiul de Arte „Carmen Sylva” din Ploiești. Desenează mult și visează să deseneze și mai mult. O găsiți aici.

Nicoleta Rădăcină

Reporter / Social Media Manager

Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

CUVINTE-CHEIE

educație media

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile