Colegiul Silvic din Câmpulung Moldovenesc a accesat fonduri europene de peste 700 de mii de euro. Directoarea Alina Cuciurean: „Așa trebuie să fie în fiecare școală”

Colegiul Silvic din Câmpulung Moldovenesc a accesat fonduri europene de peste 700 de mii de euro. Directoarea Alina Cuciurean: „Așa trebuie să fie în fiecare școală”

Stagii de practică pentru elevi în țară și străinătate și burse săptămânale, cursuri pentru profesori și un proiect de educație ecologică. Toate aceste programe cu fonduri europene de 700 de mii de euro sunt în desfășurare la Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc. Liceul are laboratoare moderne și un simulator de vânătoare care l-au transformat într-unul dintre cele mai râvnite din zonă. La cârmă este directoarea Alina Cuciurean care fără să fi făcut cursuri de antreprenoriat, a învățat că nu poți aștepta mereu „să primești de sus”.

22.01.2021

de Andreea Archip

„Când am fost în Austria și am văzut că directorul dă high five cu elevii am zis, am zis: «ăsta e nebun!» Dar am înțeles că asta e calea. Când ai ridicat tonul la un elev, tu nu știi ce are acasă. L-ai complexat, l-ai pierdut ca om, i-ai distrus viitorul”, spune Alina Cuciurean.

Este sâmbătă dimineața și ea e la liceu. Merge adesea la sfârșit de săptămână să mai lucreze și de multe ori vin și colegi de-ai ei. Îmi face un tur al școlii prin poze. Cancelarie, holuri, săli de clasă, laboratoare. „Doamne, cât e de urât fără ei...”, oftează profesoara. O școală care în fiecare zi înghițea foșneala a 1200 de elevi și a 80 de profesori a rămas de luni bune mută. În cancelaria „în stil bucovinean cu șemineu”, cum o descrie directoarea, în fiecare zi la ora 7 dimineața profesorii se adunau la ceai și la împărtășit idei.

Suntem efectiv ancorați în tot ce se întâmplă în școală. Vrem ceva, muncim și avem”. Are și un exemplu: „Când am fost în Suedia la o ședință pregătitoare a unui campionat, am văzut în școala de acolo un simulator de vânătoare. Și am văzut cât de mult le place colegilor mei cu care am fost. Și am zis: dar totuși, copiii noștri nu merită un simulator?

În trei luni a reușit să strângă 10.000 de euro și să cumpere simulatorul de vânătoare.

„Noi n-am așteptat să ne dea cineva de sus, am muncit, am bătut pe la uși. Echipa este grozavă! Mi se pare de cel mai mult bun simț ca tu ca manager să descui școala dimineața și s-o încui seara. Dacă tu vii la zece și ții oamenii la ușă la audiență, nu mai faci nimic...”

elevi in simulatorul de vanatoare

„Eu trebuie să ascult de ei, că e școala lor”

Alina Cuciurean are 48 de ani și de 25 este profesoară de silvicultură. De cinci ani este directorul Colegiului Silvic, iar anul trecut a primit de la Asociația pentru Valori în Educație premiul Directorul anului pentru antreprenoriat.

A ajuns la catedră dintr-o greșeală: așteptând să se organizeze concursuri la ocoalele silvice din județ, a zis să fie profesoară o perioadă. De când a intrat în liceu a înțeles că ăsta e locul ei. „Am primit de la directorul de atunci dirigenție la o clasă postliceală, unde eu eram de vârsta cea mai mică. Vă dați seama cam cum mă purtam cu ei. Dar ne-am împrietenit atât de repede și mi-au fost sprijin și m-au încurajat”, își amintește profesoara.

Dintotdeauna elevii i-au dat energia să continue, colegii profesori au susținut-o. De când conduce școala a impus ca regulă pentru colegii ei să nu i se adreseze niciodată cu „doamna directoare”. Pentru sine a impus regula „fără șefisme”: „Eu trebuie să ascult de ei, că e școala lor, e școala elevilor și a colegilor mei.”

În ultimii cinci ani a crescut corpul profesoral cu aproape 20% și toți au vrut să predea la Colegiul Silvic din Câmpulung Moldovenesc pentru renumele școlii și al managerului ei. „Avem două colege care din motiv de apropiere de domiciliu și-au luat transfer în orașul lor și apoi s-au întors aici, au spus că preferă naveta de 60 de kilometri.”

Își iau răsplata tot de la elevi. „Eu îmi găsesc scrisorele pe sub ușă, dulciuri, mă îmbrățișează. Așa trebuie să fie în fiecare școală.”

Profesorii lucrează diferențiat cu elevii. „Eu să mă duc în fața tablei să demonstrez cât sunt eu de deșteaptă?”

Alina Cuciurean s-a apropiat de elevii ei mai ales în special în timpul pregătirii pentru concursul Young people în European Forest la care au participat. „Am mâncat împreună, am lucrat altfel decât la clasă și am văzut cât de relaxați sunt. Am văzut că nu se feresc să îmi pună întrebări, să îmi răspundă la întrebări, că nu văd o mare tragedie dacă eu nu știu o noțiune din ecologie și mă învață ei. Și când am venit noi cu un loc patru în Europa, ni s-a părut magie!”

Așa a înțeles că dacă vrea o școală a prieteniei, trebuie să schimbe modul de predare. În 2021, școala nu mai poate fi ca „pe vremuri”. „Eu n-am văzut cancelaria sau biroul directorului în liceu, ni se părea partea aia de neatins și dacă ajungem acolo era grav. Păi, copiii noștri vin la cancelarie în permanență, ne sună, n-au nicio reticență. Vin și bat în ușă, vrem aia, cum facem acolo? Copiii ăștia ne dau din covrigul lor în pauza mare”.

În multe clase catedra este în mijlocul clasei, printre elevi. Și predarea se face diferențiat cu ajutorul catalogului electronic Adservio pe care l-au implementat în urmă cu patru ani. Fiecare elev primește teme în funcție de ce are de remediat.

„Mai vin unii elevi la clasa a noua care nu știu să scrie sau să citească corect și am lucrat pe grupe valorice fără să știe fiecare în ce grupă e. Aici nu e severitate. Ei trebuie să vină cu plăcere.”

Modelul după care profesorul dictează de la tablă nu mai este eficient. „Eu să mă duc în fața tablei să demonstrez cât sunt eu de deșteaptă? La final avem caietele pline și în minte mai nimic. Pe mine mă interesează ca dintr-o oră de curs profesorul să se implice astfel încât copilul să nu fie cu mâinile obosite de la scris, ci să fie cu foarte multă informație acumulată.”

clasa goala

Prezentă de 100% la orele online. „Să nu fim profesorii aceia cu arma în mână - catalogul”

În plină pandemie, nu a avut deloc probleme cu prezența elevilor la cursurile online. Pentru elevii de la țară care nu aveau semnal acasă a vorbit cu primarii din localitate care le-au asigurat un colț la primărie, unde veneau zilnic ca să participe la ore. Pentru cei care n-au avut calculatoare, au dat pe custodie calculatoarele din cabinetul de infomatică. Acum au în desfășurare un alt proiect prin care vor primi 60 de calculatoare noi. „Un laptop de-al meu e la un copilaș care lucrează la primărie”, spune directoarea. Alina Cuciurean crede că elevii ei s-au adaptat la perioada asta fiindcă mulți vin de la țară și știu ce înseamnă greul, lucrează mult în gospodărie, au situații dificile acasă.

De aceea profesorii au căutat să le fie alături, i-au tratat mereu cu respect, i-au încurajat să comunice, să nu simtă că există o barieră între omul de la catedră și ei.

Motanii noștri, așa le spun, trebuie să simtă că suntem o familie. Să nu fim profesorii aceia cu arma în mână - catalogul și ei mici în fața noastră. Fiecare copil are problemele lui acasă, sunt copii care au ambii părinți în străinătate, sunt copii bătuți, fără bani, care nu au nici ce încălța.

Ca să-i sprijine pe elevii cu probleme, în cadrul proiectului de practică a prevăzut și burse de 600 de lei pentru ei. „În plus, apare pe nepusă masă o surpriză, un sponsor, mai intuim noi ce-și doresc și tocmai am găsit pe acasă exact ce își doresc ei. Facem în așa fel încât să nu se simtă altfel. Niciodată nu le-am oferit ceva în prezența celorlalți sau să fie pe niște liste că primesc donații.”

În plus, iau foarte în serios integrarea pe piața muncii după terminarea școlii. De altfel, cei mai mulți bani din proiectele pe care le-au câștigat vor merge către practica elevilor și integrarea lor pe piața muncii. O parte vor merge să facă practică în Italia, Cipru, Portugalia, Cehia și Spania.

Elevi in practica

Proiectele câștigate de Colegiul Silvic „Bucovina”:

  •  Stagiile de practică - calea de tranzitie spre angajare, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, 538.000 euro
  • Proiectul KA 101 „Strategii inovative pentru un mediu de învățare european” pentru formarea a 21 de cadre didactice - 46.900 euro
  • Proiectul KA1 VET pentru Învăţământ Profesional şi Tehnic, „CES – Calitate în Economie și Silvicultură” – 119.000 euro
  • Proiectul KA 229 „La planète est notre préoccupation actuelle” - 23.700 de euro
1/4

Holurile Colegiului „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc își așteaptă din nou elevii

1/4

Holurile Colegiului „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc își așteaptă din nou elevii

2/4

Cancelaria Colegiului „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc

2/4

Cancelaria Colegiului „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc

3/4

Profesorii lucrând la noi proiecte

3/4

Profesorii lucrând la noi proiecte

4/4

Copiii, mândrindu-se cu diplomele obținute

4/4

Copiii, mândrindu-se cu diplomele obținute

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

directoare campulung moldovenesc, colegiul silva, alina cuciurean, directorii anului

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile