În fiecare vară, în jur de 40 de mii de profesori susțin examenul de titularizare, sperând să obțină un post stabil. Anul acesta, 47% dintre ei au obținut notă de trecere. Adică aproape 20 de mii de profesori ar fi trebuit să aibă posibilitatea să-și aleagă un post de titular într-o școală din țară. Dar chiar așa se întâmplă?
Laura Borbe, profesoară de discipline socio-umane și membră a comunității Merito, a rezumat câteva dintre nemulțumirile legate de acest examen azi:
- Candidatul care nu ocupă postul în urma primului examen este obligat să-l repete până când obține postul. Așa că se ajunge la situația în care un candidat care ia notă mare poate rămâne fără post, în anul în care concurează, în timp ce alt candidat, cu o notă mai mică, în anul următor, poate ocupa postul care s-a vacantat. Există profesori care au dat acest examen și de 6-7 ori;
- Lipsa de transparență și predictibilitate a posturilor titularizabile, iar timpul necesar pentru pregătire este mult mai mare decât cel dintre afișarea posturilor vacante și examen.
- Mulți experți susțin că rezultatele bune la examen reflectă capacitatea de a învăța pentru concurs, dar nu certifică în mod necesar competențe autentice de predare.
- Susținerea lecției deschise e programată spre final de an școlar, perioadă deja încărcată cu multe alte sarcini pentru profesori și în care elevii sunt deja obosiți pentru aceste lecții care se țin cu profesori candidați pe care nu i-au cunoscut.
În luna mai, ministrul Educației, Daniel David, a prezentat Raportul QX, care a vizat, printre altele, și reforma titularizării. În timp ce acesta a propus introducerea unui examen național de licențiere didactică și evaluare periodică la cinci ani, comunitatea Merito a venit cu o alternativă inspirată din modelul german: rezidențiatul didactic.
Propunerea ministerului prevede o evaluare sumativă din cinci în cinci ani care „include feedbackul de la director, de la colegi și de la beneficiari. În cazul în care se constată faptul ca standardele minimale nu sunt atinse, într-un interval de 2 ani profesorul intră în programe de training, de dezvoltare profesională și/sau în programe remediale. Dacă după cei 2 ani nu atinge standardele minimale, atunci trece de pe poziția de angajat pe perioadă nedeterminată pe cea de angajat pe perioadă determinată.”
Școala9: Cum a fost pentru dumneavoastră examenul de titularizare?
Laura Borbe: Am dat acest examen (fără probă practică, atunci) în 1995 și am obținut o notă care să-mi permită titularizarea, dar nu au mai fost posturi. În 1996, am repetat examenul, am obținut cea mai mare notă din concurs și am luat singurul post titularizabil din Cluj-Napoca.
La primul examen, am răspuns ca un absolvent de Filosofie. În al doilea an, citind manualul de clasa a XII-a, am realizat (nu m-a informat nimeni) că în abordarea subiectului trebuie să navighez în funcție de filosofii și temele menționate în manual, că atât admiterea la Facultatea de Filosofie, cât și concursul de titularizare îmi solicitau același nivel, pentru partea de specialitate. Acum s-au mai schimbat un pic subiectele, dar tot consider că ceea ce se verifică nu prea ne arată ceea ce am vrea să vedem - competențe.
- Ce modele din alte țări ar putea fi adaptate în România pentru a îmbunătăți procesul de selecție și integrare a profesorilor în sistemul de învățământ?
- Modele precum cel german, britanic sau francez pot fi adaptate. Modelul german (unele landuri) ne-a inspirat major, se bazează pe un rezidențiat de 18-24 de luni, care evaluează competențele practice prin mentorat și examinează standardizat atât intrarea în rezidențiat, cât și certificarea de după rezidențiat. Modelul britanic (Early Career Framework) oferă un program de doi ani de formare și mentorat pentru debutanți, iar cel francez are un sistem de concursuri bazat pe abilități profesionale și pedagogice.
De asemenea, din afara sistemului de educație, avem modelul de rezidențiat din medicină și de stagiatură din domeniul juridic.
Modelul Republicii Moldova
- Ministrul propune examen național de licențiere didactică + evaluare periodică la cinci ani. Care sunt avantajele și dezavantajele acestei propuneri, în opinia dumneavoastră?
- Legat de licențiere, propunerea ministerului are în comun cu propunerea noastră faptul că acest examen s-ar desfășura la finalul stagiaturii și ar conferi persoanei certificare în domeniul educației.
Propunerea noastră se deosebește de cea a ministerului prin faptul că nota finală este media dintre nota examenului și nota pe portofoliul de la rezidențiat, unde se evaluează competențele practice și noi propunem ca această medie să fie definitivă, adică să poată fi utilizată pentru a accede la un post de suplinit sau titularizabil, atunci când el apare, fără a mai fi nevoie de un alt examen.
Legat de evaluarea periodică la cinci ani, e posibil ca modelul să facă trimitere la cel din Republica Moldova. De aceea am făcut aici o comparație între cele două variante de evaluare.
Deci, în primii 10 ani, evaluarea se petrece cu o frecvență mai mare de cinci ani, în România. Propunerea Ministerului, de a evalua la cinci ani, nu știu dacă îi vizează și pe profesorii care au obținut gradul 1. În Republica Moldova profesorii cu grad superior nu mai sunt evaluați național. Propunerea ridică semne de întrebare relativ la resursa umană (inspectori, membri ARACIP, profesori universitari) și la cea financiară și nu știm (nu e fundamentată propunerea) în ce măsură acest tip de evaluare ar putea fi realizat adecvat pentru un număr atât de mare de oameni raportat la cei care ar putea evalua și care ar fi impactul asupra calității muncii prestate.
Posturile vacante pe o platformă publică
- Ce schimbări propune comunitatea Merito?
- Propunerea implică trei schimbări importante:
- Transformarea actualului concurs de titularizare în examen de admitere la rezidențiat (propunere modificată față de varianta inițială propusă de noi, ca urmare a observațiilor pertinente formulate de profesori din mediul universitar și care precizează faptul că mediile de absolvire la nivel de licență sau master sunt foarte apropiate și nu ar permite o diferențiere; mai precis, foarte mulți absolvenți cu medii egale).
- Transformarea actualului examen de definitivat în examen de certificare în domeniul educației. Nota obținută prin evaluare continuă, formativă din perioada rezidențiatului și nota obținută de candidat la examenul de definitivat generează media care certifică competențele în domeniu și care, definitivă fiind, va permite posesorului să își depună cererea de ocupare pe posturile vacante spre titularizare sau pentru suplinire.
- Transparentizarea informațiilor legate de posturi vacante pentru titularizare/suplinire și a informațiilor legate de candidați pe o platformă care să integreze platforma de salarizare și să fie corelată și cu planul de școlarizare al fiecărei școli.
Un model similar există și în unele landuri germane. La finalul studiilor universitare, absolvenții susțin un examen de stat. Aici se verifică atât cunoștințele de specialitate (materia/materiile tale), cât și pedagogia și didactica. Pe baza notelor obținute, persoana are acces la un stagiu practic plătit, între 18 și 24 de luni. Rezidentul predă sub îndrumare, este evaluat și participă la seminare de formare continuă.
După încheierea stagiului, se poate înscrie la al doilea examen de stat. Acesta este decisiv: odată promovat, persoana este considerată calificată pentru a fi titular în Germania, și, în momentul în care apare un post titularizabil, este titularizat cel cu nota cea mai mare.
- Cum ar arăta concret rezidențiatul didactic de doi ani?
- În principiu, stagiarul ar avea normă de predare redusă față de ceilalți profesori, în așa fel încât să poată participa la orele mentorului sau ale altor profesori din școală, de la care poate învăța diverse abordări, strategii etc. Pe lângă norma de predare, el ar avea obligația de a participa la ore de asistență, de a elabora planificările, proiecte de unități de învățare, planurile lecțiilor, materialele suport pentru ore și pentru evaluare, diferite teme de microcercetare; ar avea obligația de a participa la diferite cursuri pentru dezvoltarea unor abilități etc. (cam aceleași cerințe sunt și acum pentru profesorii debutanți, până la definitivat). Profesorul mentor, directorul, inspectorii sau profesorii metodiști vor participa la lecții susținute de acesta în vederea evaluării formative.
Pe întreaga perioadă de stagiatură, profesorul își va construi un portofoliu ce va conține rezultatele tuturor acestor evaluări și portofoliul va fi, la final de stagiatură, evaluat sumativ pentru acordarea unei note finale.
- Cum ar fi aleși mentorii în acest stagiu și cum s-ar asigura calitatea mentoratului în zonele rurale sau dezavantajate?
- Profesorii mentori ar trebui să fie profesori cu experiență la catedră, certificați profesional ca mentori pentru disciplina sau disciplinele predate. În prezent, în țară, există un număr mare de profesori care întrunesc ambele condiții. Există publicată o listă a profesorilor mentori, ea nu este una completă, există numeroși profesori care au rol de mentori pentru colegii debutanți din școală și nu apar în lista respectivă, după cum există profesori care întrunesc condițiile de grad didactic și experiență, dar care nu au acreditare de mentor și, mai ales pentru zonele defavorizate sau rurale, ar fi o necesitate extinderea listei. Alte posibile soluții (toate sau numai unele):
- Rețea de școli-mentor (asemănătoare cu „Ausbildungsschule” din Germania): anumite școli ar fi acreditate ca „centre de mentorat”, cu profesori formați special, degrevați parțial de norme pentru a putea sprijini debutanții; debutanții din zonă ar face ore în școala unde sunt angajați, dar mentoratul principal l-ar primi din centrul desemnat.
- Implicarea Caselor Corpurilor Didactice: CCD-urile ar putea fi hub-uri regionale de coordonare: să organizeze programul, să monitorizeze calitatea, să asigure cursuri de formare pentru mentori. Astfel, ar căpăta un rol activ și practic, conform obiectivului lor principal.
- Implicarea liceelor pedagogice: acestea pot deveni „școli-laborator” pentru mentorat, unde debutanții observă ore-model și exersează cu ghidaj; ar continua tradiția de practică pedagogică, dar extinsă și pentru profesorii aflați la început de carieră, nu doar pentru liceeni.
- zona rurală, debutanții angajați într-o școală mică ar putea avea mentor la distanță dintr-o școală-centru; întâlniri hibride (online + vizite periodice); posibilitatea ca un mentor să deservească mai mulți debutanți din mai multe școli satelit.
Zeci de ore de inspecție în loc de una
- Cum răspundeți criticilor care se tem că acest sistem ar putea genera subiectivitate - de exemplu, evaluări părtinitoare din partea mentorilor sau a școlii?
- Îngrijorarea aceasta este absolut legitimă în contextul nostru național, dar nota pe care ar obține-o stagiarul pe portofoliul de stagiatură ar însuma câteva zeci de ore de inspecție (nu una, ca acum), ar implica în evaluare nu doar profesorul mentor, ci și directori, inspectori (ceea ce se întâmplă și acum la preinspecțiile pentru definitivat, pe care nu le punem sub semnul întrebării).
În plus, examenul național de definitivat ar rămâne componenta standardizată, cu bareme și corectare centralizată, iar portofoliul ar aduce dimensiunea practică, contextuală. Pentru a limita subiectivitatea, se poate lucra asupra componenței portofoliului și a componenței comisiei de evaluare; se pot folosi grile clare de evaluare, cu indicatori observaționali și exemple concrete; se poate propune un mecanism de contestație, prin care rezidentul să poată cere reevaluare externă.
Aș mai sublinia că propunerea nu afectează profesorii titulari. Titularizarea nu se va pierde. Profesorii deja titulari rămân titulari. Schimbarea se aplică doar pentru noile generații de profesori.
De asemenea, platforma digitală este pentru recrutarea noilor cadre și pentru mobilitatea digitalizată (transfer, detașare), nu un instrument prin care directorii pot da afară profesorii titulari.
- Care sunt cele mai mari obstacole pe care le anticipați în implementarea acestui model de reformă?
- Primul obstacol este cel financiar. Degrevarea de ore a stagiarului și a profesorilor mentori, în contextul actual, pare a fi o utopie. Din acest motiv, am chiar rețineri în a formula aceste propuneri, pentru că, de multe ori, dintr-o propunere bună, cu intervenția bisturiului contabil, ne alegem în sistem cu o modificare nepotrivită.
Al doilea obstacol este legat de resursa umană calificată și distribuirea ei teritorială: nu toate școlile au profesori pregătiți și dispuși să devină mentori; în rural deficitul este și mai mare; fără formare și motivație pentru mentori, stagiul poate deveni doar birocratic.
Al treilea obstacol este legată de părtiniri, relații personale, diferențe între școli; dacă nu există standarde clare și mecanisme de verificare externă, încrederea în sistem se poate eroda. În același timp, în multe școli, mentoratul este perceput acum ca fiind o corvoadă în plus, el nu este plătit (deși se lucrează pe un alt cod COR - Clasificarea Ocupațiilor din România), profesorii nu mai sunt degrevați de ore și asta poate conduce la un mentorat de formă.
Nu în ultimul rând, rezistența la schimbare.
Toți ne temem de dispariția titularizării în sistem, de faptul că am ajunge să ne căutăm un job în fiecare an sau ar trebui să acceptăm orice abuz din partea managementului pentru a ne păstra sau obține postul.
Și teama asta nu este lipsită de temei, de aceea, prima reacție la propunerea noastră a fost una pe măsura fricii. Și o înțelegem, pentru că și noi suntem profesori, dar ceea ce propunem este, și mă repet aici:
- transformarea actualului concurs de titularizare în examen de admitere la rezidențiat;
- transformarea actualului examen de definitivat în examen de certificare în domeniul educației, iar nota obținută e definitivă;
- transparentizarea informațiilor legate de posturi vacante pentru titularizare/suplinire și a informațiilor legate de candidați pe o platformă care să integreze platforma de salarizare și să fie corelată și cu planurile de școlarizare a fiecărei școli, pentru a da informații veridice în timp real oricărui candidat și pentru a elimina orice posibilitate de a ascunde orele.
De ce titularizarea vine înaintea definitivării?
- Profesorii care sunt deja în sistem ar putea fi afectați în vreun fel de noul model propus?
- Profesorii titulari care ar primi rolul de mentor, fără degrevare de ore sau salarizare corespunzătoare, ar putea fie să refuze munca, fie să o facă superficial. Deci, pentru a elimina aceste efecte, degrevarea sau bonificații la salarizare ar putea rezolva problema.
Proaspăt absolvenți de facultate/master ar intra în noul program de recrutare și selecție. Ei ar putea percepe programul ca o barieră suplimentară, chiar dacă numărul examenelor rămâne același (actualmente un examen de titularizare, un examen de definitivat).
Pentru mulți, poate ar conta siguranța postului pe o perioadă de doi ani; iar examenul de definitivat (plus portofoliul) ar deveni o notă care să-ți permită angajarea atunci când apare un post (în mod transparent, pe platformă), fără repetarea examenului.
Structura actuală a parcursului profesional în învățământ ridică o întrebare esențială: de ce titularizarea vine înaintea definitivării? Astăzi, un absolvent de facultate poate deveni titular încă de la primul examen, urmând să susțină definitivatul abia după doi ani. În practică, acest lucru înseamnă că stabilitatea pe post este obținută înainte de a fi confirmată printr-un examen de maturitate profesională. Consecințele se văd rapid: unii dintre cei care obțin titularizarea realizează, după scurt timp, că meseria nu li se potrivește și renunță. Această fluctuație are un impact direct asupra școlilor, elevilor și comunităților, pentru că destabilizează colectivele didactice și reduce șansele de a construi echipe stabile și motivate. Perioada de stagiatură le dă candidaților timp să decidă și să se pregătească atât teoretic, cât mai ales practic pentru această meserie.
Profesorii care nu sunt titulari și nu au obținut încă definitivarea sunt prinși între cele două modele. Pentru ei, recunoașterea experienței la clasă și a evaluărilor la care au fost supuși ar putea fi o soluție.
Profesorii care nu sunt titulari, dar au obținut definitivatul sau grade didactice, aici decizia este de recunoaștere a notei la examenul de definitivat, plus a notelor obținute la inspecții, ca notă pentru titularizare, ar putea fi soluția (nu perfectă, dar totuși corectă).
