Într-o școală specială pentru surzi, câțiva elevi de clasa a VIII-a sunt conduși în sala supravegheată video în care se desfășoară Simularea Evaluării Naționale, proba la Limba și Literatură Română. Se așază tăcuți în bănci, își scot pe masă pixurile și buletinele și își fixează mai bine aparatele auditive.
Primesc foile de examen. Goale. Apoi subiectele. La fel de „goale”. Rezolvă în liniște câțiva itemi în timp ce profesorul cu „rol” de interpret le traduce cerințele.
După trei ore, lasă pixurile jos și predau lucrările, aproape la fel de goale ca la început. Ies din sală cu ochii în lacrimi. Atât au putut ei rezolva azi.
„Legat de simularea de ieri și de azi, unde elevii au dat foile goale, sunt revoltat că nu se ajunge la o soluție de zeci de ani. Normele metodologice de aplicare la Bac deși au fost aprobate, ușor modificate, au rămas în esență aceleași. Ora în plus nu rezolvă nimic. Nici folosirea interpreților dacă nu se umblă la esența problemei, adică la elaborarea de probe legate de materia care se predă în școlile de surzi.” - Florea Barbu, lector universitar, deficient de auz
Elevii cu CES (cerințe educaționale speciale), atât cei din școlile speciale cât și cei din învățământul integrat, pot susține examenele naționale la fel că orice absolvent, iar pentru „egalizarea de șanse“ există un document care explică pas cu pas cum se adaptează procedurile de examen în funcție de particularitățile individuale și specifice deficienței. Pentru elevii cu hipoacuzie este permisă interpretarea în limbaj mimico-gestual (LMG) a subiectelor de către un profesor asistent, dictarea subiectelor în LMG și mărirea timpului de rezolvare a subiectelor cu 1-1,5 ore.
Ca profesor de psihopedagogie specială într-o școală pentru elevi cu deficiență de auz, afirm cu toată convingerea și experiența anilor petrecuți aici că subiectele de examen, în forma de acum, sunt aproape imposibil de rezolvat de către un copil cu surditate. Limbajul mimico-gestual este o limbă distinctă, cu altă gramatică, altă structură, altă topică. În lipsa auzului, care este baza unei anumite forme de gândire, în lipsa formării limbajului ca proces psihic, elevii nu își pot dezvolta gândirea conceptuală, așadar informațiile dintr-un subiect de evaluare par adesea lipsite de sens și incoerente. Gradul de abstractizare al subiectelor, atât la disciplina Limba și Literatură Română cât și la Matematică, este unul ridicat, iar complexitatea cerințelor poate crea dificultăți chiar și unui copil tipic (auzitor). Corectarea lucrărilor secretizate și „amestecate” se face de către profesori de specialitate, care nu au de unde să știe că au în față o lucrare „specială”. Evaluând un copil sub această formă, va părea că el nu știe nimic. Realitatea este însă alta: copiii deficienți de auz au un fel diferit de a se exprima în scris, nu mai vorbesc de exprimarea orală sau în limbaj mimico-gestual.
Dacă ne raportăm la subiectele Evaluării Naționale din ultimii ani, itemi de forma „Explică modul de formare a cuvintelor subliniate din secvența: Aerul era auriu, câte un sticlete cu căpșor roșu țâșnea dintre crengi, ciripind scurt și des” sau „Prezintă, în 30-50 de cuvinte, semnificația secvenței: Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a două zi. În ziua următoare, ia merele de unde nu-s. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se puie să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomană aia!” sunt foarte greu de înțeles și de exprimat pentru un elev surd.
Prezența profesorului interpret în sala de examen este mai degrabă un sprijin moral pentru elev, de cele mai multe ori sensurile cuvintelor, figurile de stil, plasticitatea unui text fiind imposibil de tradus în limbajul semnelor. Limba română numără aproximativ 80.000 cuvinte, iar în LMG regăsim un număr de aproximativ 6.000 semne și expresii (conform dicționarului din aplicația Anialmg – dezvoltată recent în urma unui parteneriat între Asociația Națională a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual – ANIALMG și Fundația Orange).
Fiind o diferență atât de mare între numărul de cuvinte din „cele două limbi”, există dificultăți în realizarea unei interpretări funcționale a unui subiect de examen, chiar de către un profesor cu experiență într-o școală specială.
Nici disciplina Matematică nu este mai ușor de abordat, subiectele având același grad de complexitate. De multe ori, hipoacuzicii au nevoie de un algoritm de rezolvare a unei probleme sau a unui exercițiu. De aceea, ei nu vor întâmpina greutăți să rezolve un exercițiu simplu de tipul „Rezultatul calculului 30–30:3 este egal cu…” sau să deseneze un corp geometric, însă un subiect de felul „Arătați că numărul natural N = 2n+3 – 2n+2 + 7 · 2n+1 – 2n este divizibil cu 17, pentru orice număr natural n” va fi greu de înțeles și rezolvat .
Elaborarea subiectelor pentru elevii cu dizabilități ar trebui făcută de către profesorii care predau și lucrează cu acești copii, care cunosc particularitățile și potențialul elevului cu CES, care înțeleg cât și ce poate un copil să rezolve într-un examen care de multe ori, susținut în această formă, nu are nici un sens pentru elev, nu reflectă nivelul lui de cunoștințe și nici realitatea.
Pentru a porni într-adevăr cu șanse egale, nu ar trebui să existe o formă general valabilă de susținere a unui examen. Copiii cu deficiență de auz pot face performanță în anumite domenii, sunt oameni surzi care reușesc să asimileze tot atât de multe informații ca un auzitor. Cu toate acestea, rezultatele de la Evaluarea Națională din ultimii ani, pentru acei puțini elevi care au participat, arată că rata de promovare este mică, iar „în spatele” elevilor care participă la examen sunt zeci, poate chiar sute care nu o fac.
Schimbarea ar trebui să înceapă de la disciplinele studiate în rândul elevilor hipoacuzici, programele școlare adecvate, manualele specifice, Ghidurile Metodice și stabilirea unei direcții comune de acțiune, examenul fiind doar o finalitate. Eu am încredere că printre actorii educației există oameni care pot gândi un sistem echitabil de învățare, care înțeleg limitările dar și potențialul unui copil cu CES și care pot lucra orientat către găsirea de soluții. Rămâne doar să vrem asta.
*Iulia Sfetcu-Măndășescu, psiho-pedagog la Şcoala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1 din București.
