
Este ilustrator freelancer și, cand nu desenează, modelează în porțelan. Ascunde pe unde merge câte un film foto și, recent, are o obsesie cu stampele japoneze (ukiyo-e).

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale pentru Deficienți de Vedere din București au pierdut, în ultimul an, toate activitățile care îi apropiau: muzica, excursiile, serbările, sportul și terapiile pentru independență. Dar și șansa să dezvolte proiecte noi cu elevii din școlile de masă. De la începutul lui mai, elevii nevăzători și-au recuperat vechea rutină, iar profesorii se gândesc cum să readucă treptat în viața lor bucuriile extrașcolare. Și cum să tipărească în continuare manuale în Braille, căci Guvernul nu le-a asigurat niciodată.
Călcatul unei cămăși, un film pe Netflix, fotbal, discotecă incluzivă cu „sclipici și vrăjeli”. Ce poate face un nevăzător și ce cred ceilalți că poate face?
Într-un sistem în care copiii și tinerii din centrele de plasament sunt auziți prea puțin, un consiliu dedicat lor vrea să le dea voce. Să-i încurajeze să-și spună poveștile, să le facă dreptate.