Nu e ușoară trecerea de la mediul de acasă la mediul instituționalizat nici pentru părinte, nici pentru copil. Să dea drumul la mâna mamei și să apuce mâna educatoarei e un act de curaj din partea copilului, dar și o acțiune normală pe care trebuie să o facă la un moment dat, un prim pas mic pe lungul drum al independenței.
Emoțiile, ce e drept, există, vor fi și se ascund greu, dar nu sunt imposibil de gestionat. Cunoaștem bine faptul că părinții le transmit mereu starea pe care o au celui mic, iar el preia imediat orice primește de la cei mai importanți oameni din viața sa.
Ca educator, cu o experiență de peste un deceniu în învățământ, am întâlnit părinți și părinți. Unii mai degajați și încrezători, alții mai speriați și temători, dar am venit mereu în întâmpinarea lor cu sfaturi, îndrumări și ne-am conectat având în vedere că aveam un numitor comun - copilul. Am creat un parteneriat, am comunicat ori de câte ori am avut posibilitatea pentru a cunoaște cât mai bine copilul și pentru a-i învăța obiceiurile care m-ar putea ajuta pe mine pentru a-i forma un drum mai lin.
Totuși, un prim pas pe care-l poate face un părinte pentru copilul său este să-i ofere o educație dirijată și să permită și altor persoane avizate să-și pună amprenta asupra dezvoltării și creșterii sale. E un proces dificil acomodarea la grădiniță, dar după câteva săptămâni copilul va fi fericit acolo. Sentimentul de abandon, lacrimile amare, mustrările de conștiință vor fi înlocuite cu sentimentele de bucurie, fericire și liniște.
Începerea grădiniței poate fi chiar un moment plăcut. Părintele câștigă timp și mai scapă din griji, copilul ia contact cu jucării și prieteni noi, dezvoltă noi aptitudini, își însușește noi achiziții și noi norme pe lângă cele deja însușite în mediul familial, își dezvoltă vocabularul, învață să înțeleagă lumea înconjurătoare.
E nevoie de câțiva pași pe care îi pot face părinții privind etapa aceasta firească prin care trebuie să treacă la un moment dat. Ce putem face, în rândurile de mai jos:
- În primul rând, atât timp cât este posibil, trimiteți copilul la grădiniță atunci când este pregătit.
- Prezentați grădinița ca fiind ceea ce este - un loc frumos, cu multe avantaje, activități, copii, jucării.
- Optați pentru o grădinița în care se face o acomodare blândă.
- Găsiți forma cea mai potrivită de a lăsa copilul la grădiniță. Observați de cine se desprinde mai ușor dimineața, de mama sau de tata, și acela dintre voi va fi responsabil cu a-l duce la grădiniță. Sau poate de o bunică sau o bonă. Nu-l aduceți în brațe până la ușa grădiniței, ci de mână. Dacă îi place să meargă cu bicicleta sau trotineta, încercați să-l convingeți să se deplaseze cu drag spre grădiniță dacă o face însoțit de unul dintre obiectele de joacă preferate.
- Nu forțați să stea copilul din prima săptămâna până la finalul programului. Adaptați-vă în funcție de starea și sentimentele lui.
- Copiii vor refuza să vină la grădiniță. Rezolvați prin joacă această situație. Aflați motivul real pentru care plânge copilul înainte de a pleca de acasă sau după programul de la grădiniță. Faceți schimb de roluri. Îi explicați că dumneavoastră sunteți copilul, iar el mama. Găsiți calea de comunicare eficientă pentru a-l determina să vă motiveze toate nevoile. Seara, înainte de culcare, folosiți-vă de prietenii lui de pluș și dați-le nume reale din grupa de la grădiniță. Aflați cine îl deranjează, de cine s-a lipit mai mult, pe cine place. Faceti o mini scenetă cu ajutorul jucăriilor.
- Vorbiți-i mult despre ce se întâmplă la grădiniță.
- Comunicați permanent cu personalul grădiniței.
- Lăsați-l să-și ia jucăria preferată la grădiniță pentru un confort psihic sporit.
- Pregătiți seara împreună ghiozdanul și hainele.
- Cumpărați cărți cu povești terapeutice și citiți-i-le copilului în fiecare seară.
- Implicați și alți membri ai familiei pentru o acomodare mai lină.
- Făceți-vă un prieten, doi de la grădiniță și faceți seara plimbări împreună prin cartier.
- În weekend, purtați discuții despre săptămâna ce urmează și încurajați copilul.
- Faceți plimbări în weekend prin fața locației.
- Arătați poze copilului de pe site-ul grădiniței sau de pe grupul de Whatsapp al părinților cu activitățile din grădiniță.
Ca să-i liniștesc pe preșcolarii mei la început de drum, le spun că eu sunt o iubitoare și o lipicioasă de copii. Le mai transmit că mami și tati sunt prietenii mei buni și chiar îi îmbrățișez ca să le arăt acest fapt. Nu omit afirmația cum că, oriunde ar fi, se gândesc la ei mereu și că, deși vor petrece câteva ore la grădiniță departe de părinți, sunt în siguranță, pe mâini bune.
Le spun că nu au de ce să fie speriați, deoarece atât eu ca educator, cât și întreg personalul grădiniței o să-i iubim pe toți. Încerc, ușor-ușor, să-i introduc în universul copilăriei și în tărâmul frumos cu prinți și prințese. Ne iese!
Și acum parcă o aud pe Ema, care nici măcar nu voia să pășească pragul grădiniței, plângea cât putea ea de tare și țipa cu speranța că-i vor fi ascultate rugămințile: „Mami, vreau cu tine! Vreau la mami înapoi! Mami, vreau acasă!”. Cu încredere dobândită pe parcurs, cu răbdare, cu praf magic aruncat peste ea, cu multă, multă iubire am reușit și am creat un liant. O țin de mână strâns, îi vorbesc ei și celorlalți despre cât de drăguț este împreună la grădiniță, despre cât de multe lucruri minunate putem crea și totul, în prezent, decurge de la bine spre foarte bine.
Oliver abia a împlinit doi ani. Încă din primele zile a stat aproape până la finalul programului. Ușor nu ne-a fost. Nici mie, nici lui. Cu muncă din partea întreg personalului grădiniței, am reușit să stingem dorul de mami. Victor, fratele său mai mare, a fost un real și zdravăn sprijin. La pauza de somn, cinci mâini să aibă o educatoare, vreo trei doamna asistentă și abia atunci putem spunem că totul e bine. Matei, un alt începător, încă este în stadiul de negare. Sau cel puțin a avut-o în primele două săptămâni. Am identificat la el o formă de protest. Refuza cam orice activitate. Oriunde îl invitai să facă ceva, îl auzeai zicând: „Vreau cu mami!”. E normal, este primul chip pe care l-a văzut, dar i-am transferat încrederea către noi, toți cei din grădiniță, iar lacrimile le-am transformat în zâmbete.
Conexiunea emoțională este cea mai importantă. Dacă se întâmplă rapid, sunt sigură că lucrurile celelalte vin de la sine. Am copii la grupă cu care am interacționat bine de la început. Am reușit să mă bag sub pielea lor și să le capăt încrederea. Karina, Maria, Luca sunt printre acei copii pe care i-am câștigat din prima zi. Și în timp grupul se leagă. Dintr-o clasă cu micuți speriați, anxioși, cu dor de părinți, ne transformăm asemenea supereroilor în grupul Steluțelor.
