Cum să discuți cu copiii despre misoginism

Cum să discuți cu copiii despre misoginism

În școlile din România educația sexuală nu este o disciplină obligatorie, astfel că profesorii evită adesea să vorbească despre acest subiect. Dar educația sexuală nu înseamnă schimbarea identității elevilor sau orientarea sexuală a acestora, spun specialiștii, ca răspuns la vocile care se opun. În schimb, una dintre temele care ar putea fi abordate în cadrul disciplinei educație sexuală este hărțuirea sexuală și misoginismul. 

29.07.2023

de George Herlaș

Misoginismul face referire la o atitudine ostilă sau de dispreț față de femei. Acesta este diferit față de masculinitate, deși unii influenceri care te învață cum să fii bărbat promovează conceptele ca fiind unul singur. Masculinitatea stereotipică nu este definită de trăsături neapărat rele, pe când misoginii au opinii discriminatorii și dăunătoare față de femei, după cum scrie The Conversation. Misoginismul mai este numit și „masculinitate toxică”.

Abuzuri sexuale cu minore

Cercetările britanice arată că hărțuirea sexuală a fetelor de către băieți este extrem de răspândită în școli, scrie publicația de promovare a științei. Cele mai mari rate de raportare a abuzurilor sexuale de către persoane sub 25 de ani provin de la fete cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani în Marea Britanie.

Și România se confruntă cu aceste probleme. În Covasna, 7 din 8 victime ale hărțuirii sexuale au fost minore, după cum arată o publicație locală, cu referire la date din primele cinci luni ale lui 2023. La nivel național, procentul este în jur de 50%.

The Conversation arată că nici în școlile britanice subiectul hărțuirii sexuale nu este abordat suficient. Orientarea conversației către alte subiecte îi poate face pe băieți să se simtă excluși și să se îndrepte spre cei care idealizează acea hipermasculinitate. 

Sfaturi pentru părinți

În aceste condiții, părinții sunt cei la care ajunge responsabilitatea de a discuta despre misoginism cu copiii lor, iar acest lucru poate fi o provocare.

Autoarea articolului din The Conversation propune câteva sfaturi pentru părinți în dialogul cu băieții lor despre misoginism:

  • Să abordeze subiectul fără să judece 

Chiar dacă părinții pot avea opinii proprii despre hărțuirea fetelor, un sfat ar fi acela de a nu și le exprima către băieții lor, dat fiind faptul că vina provoacă resentimente și rușine, ceea ce închide comunicarea. Cea mai bună soluție este dialogul.

  • Să îi lase pe băieți să spună ceea ce simt

Deși sunt greu de abordat subiecte sensibile precum comportamentul sexual și genul, ele sunt importante în educația copilului. Totuși, băieții au cel mai probabil deja o opinie formată despre femei din online, iar primul pas este acela de a și-o exprima. Apoi, părinții trebuie să le explice copiilor că misoginismul este dăunător nu numai pentru femei, ci și pentru ei înșiși, arată publicația britanică.

  • Să asculte ideile copiilor

Copiii din ziua de azi sunt expuși la toate problemele societății și poate cunosc mai bine decât părinții cum se întâmplă hărțuirea sexuală online și care sunt opiniile colegilor lor despre gen. De aceea, părinții trebuie să îi asculte ca să înțeleagă cum văd ei misoginismul, pentru a le putea explica diferența dintre acesta și masculinitate. Băieții pot avea chiar idei bune despre cum să abordeze hărțuirea femeilor. 

Publicația britanică mai scrie că și pentru băieți este important să fie sprijiniți pentru a se dezvolta. Ei trebuie să înțeleagă că unele lucruri, precum misoginismul, dăunează întregii societăți. Astfel, părinții sunt și ei responsabili să abordeze aceste subiecte cu compasiune și cu conștientizarea faptului că suntem cu toții în această situație împreună.

George Herlaș

reporter

George Herlaș este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și s-a alăturat echipei Școala 9 pentru că spune „da" oricărei provocări. Prin jurnalism, vede o misiune de a aduce valoare cititorilor și întregii comunități.

CUVINTE-CHEIE

copii elevi parinti educație sexuala misoginism adolescenti