„Poți introduce în lecție întrebări precum: ce au scris ziarele vremii despre asta? Cum s-a văzut acest eveniment din țara asta, dar din cealaltă? Ce crezi că influențează modul în care privește un stat un anumit eveniment? Toate aceste întrebări îl fac pe copil să înceapă să gândească și să înțeleagă faptul că orice bucățică de istorie poate fi distorsionată dacă se află pe mâini greșite”, spune Valeria Kovtun, fondatoarea Filter, programul național de educație media din Ucraina.
Aici, să faci diferența între o informație falsă și una adevărat a devenit cu atât mai important în contextul atacului Rusiei asupra Ucrainei, când propaganda a explodat pe internet și în presă, iar ucrainenii au fost copleșiți de știri false.
Valeria Kovtun a venit în România la invitația Centrului pentru Jurnalism Independent la finalul lunii mai, pentru a împărtăși din experiența sa în cadrul conferinței de educație media „Fake sau news”.
Valeria Kovtun (stânga), la conferința „Fake sau news”, alături de Cristina Lupu (centru), directoarea CJI, și jurnalistul Vitalie Cojocari. Foto: CJI / Facebook
Jocul care te plasează pe partea dezinformării
Lansat în 2021, chiar înainte de război, Filter oferă ucrainenilor ustensilele necesare supraviețuirii în fața dezinformării și propagandei: organizează workshop-uri și traininguri cu elevi, copii și adolescenți, cu studenți, profesori, părinți și ONG-uri despre cum să facă fact-checking, ce întrebări să-și pună atunci când citesc o știre, a făcut o hartă cu presa locală de încredere și a lansat o canal de TikTok în care vorbește despre cum se pot feri oamenii de propagandă, precum și o pagină de Instagram pe care țin scurte lecții de istorie.
Filter a lansat chiar și o carte ilustrată pentru copiii de până la 10 ani, care să-i ajute să-și dezvolte gândirea critică. Cartea este în același timp și un avertisment pentru părinți despre lipsa educației media.
Pe pagina proiectului este disponibil și un joc interactiv despre fake news. Jocul te plasează în Harmony Square, un cartier mic în care tu, jucătorul, ești angajat ca ofițer al dezinformării. Treaba ta este să-i întorci pe rezidenții cartierului unii împotriva altora, creând știri false și alarmiste.
Practic, scopul jocului este de a prezenta exact tehnicile de manipulare folosite în unele media și pe rețelele sociale pentru a-i induce pe oameni în eroare, prin apelarea la emoții, în special.
Le vorbesc copiilor și tinerilor într-un limbaj accesibil
Școala 9: Parte din programul Filter sunt și workshop-urile pe care țineți cu copiii, adolescenții și profesorii. Cum arată un astfel de workshop?
Valeria Kovtun: Deocamdată le-am pus pe pauză pentru că avem nevoie să căutăm fonduri. Dar anul trecut, am făcut cursuri de media literacy cu tineri. Am făcut cursuri și la cerere, pentru ONG-uri locale, am pregătit de asemenea cursuri de educație media care sunt disponibile online gratuit pentru toți ucrainenii, despre manipulare în timpul războiului.
Este important să cunoști caracteristicile unei regiuni, pentru că oamenii au nevoi diferite. Unii vor interactivitate, un dialog deschis, alții poate sunt mai timizi și vor abordarea clasică în care tu vorbești, explici, iar ei iau notițe și fac teme.
Cu copiii ne asigurăm că vorbim pe limba lor. Nu aducem un trainer cu 20 de ani experiență care să le vorbească de sus. Vrem să fie tineri care vorbesc cu tineri pentru că nu se mai simte ierarhia între ei. Vorbesc între ei ca între prieteni.
Întotdeauna avem o bună participare la cursurile în care vorbim despre cum să creezi conținut de calitate pe rețelele sociale, despre cum să educi publicul. De exemplu, prezentatoarea noastră de pe TikTok are un curs despre cum își creează ea conținutul de educație media. Pune întrebări la finalul prezentării, încearcă să interacționeze mult cu ei, are multe exemple în prezentare și cred că funcționează foarte bine strategia asta la tinerii care sunt 24 de ore pe telefoane și vor să se simtă într-un rol de influencer și le place când cineva îi învață cum să creeze conținut bun, cum să-și crească audiența fără să cheltuie bani.
Ei vor să știe cum să deosebească un vlogger bun de unul rău. Sau sunt ei înșiși creatori de conținut și vor să știe ce devine viral și ce nu, care sunt secretele.
Jocul „Harmony Square” te învață tehnicile de manipulare folosite în unele media și pe rețelele sociale pentru a-i induce pe oameni în eroare, prin provocarea emoțiilor
„Alfabetizarea media este despre repetiție”
- Ce schimbări ai observat în ceea ce privește gândirea critică a copiilor, diferențe între cum erau înainte de aceste cursuri și cum sunt după?
- Nu aș spune că workshop-urile au avut un impact major. Workshop-urile sunt doar o parte din proiect, nu ne putem aștepta ca o persoană să-și schimbe complet atitudinea și gândirea după un curs. Învață multe despre noile tool-uri, dar nu vor deveni niciodată super media literate după un singur workshop. Trebuie să urmeze mai multe astfel de cursuri, trebuie să ne urmărească pagina de Instagram, unde vorbim despre manipulare și multe altele, abia atunci putem vorbi despre o schimbare în atitudine și comportament.
În plus, ce măsurăm noi este dacă au învățat. Dăm un test la început, apoi încă unul la finalul cursului și vedem cât de atenți au fost. Dar nu înseamnă că în câteva luni vor identifica perfect manipularea. Media literacy este despre repetiție și despre metode diferite de intervenție repetate la o perioadă de timp.
- Totuși, există vreo metodă prin care vă puteți asigura că cei care urmează cursurile voastre devin mai buni în a identifica știrile false?
- Nu cred că putem face asta. Ce putem face este să încercăm să ne construim o audiență loială. Unii rămân cu noi după cursuri, ne dau follow la pagini, ne distribuire postările. Dar unii nu, pentru că nu sunt interesați și nu-i putem forța să fie.
Lucrurile merg dacă le promovăm continuu.
Un chestionar folosit de Filter te învață cum să recunoști o informație de încredere: cea care citează o persoană apropiată de subiect sau cea bazată pe o înregistrare video, care arată exact acțiunea prezentată?
Educația media aplicată la toate materiile
- Programa școlară în România nu conține nimic legat de educația media, ci doar un opțional pe care îl pot alege școlile. Ipotetic vorbind, ce ar trebui să conțină un astfel de curriculum?
- Nu știu în România, dar în Ucraina, programa școlară este deja foarte încărcată. Copiii au deja foarte multe materii, chiar îmi amintesc că și eu, când eram elevă, aveam de învățat la foarte multe. Introducerea educației media ca materie de sine stătătoare cred că ar aduce o presiune în plus pe copii.
O altă problemă este că profesorii nu sunt pregătiți pentru asta, ei au nevoie să fie instruiți. Când vedem o școală introducând o oră de educație media să ne gândim că este de obicei un profesor de geografie care a primit mai multe ore de predat. Nu ar trebui să fie așa. E nevoie de dascăli pregătiți în acest domeniu.
Uneori, când noi vorbim cu profesorii, ne dăm seama că ei de fapt nici nu înțeleg conceptul de educație media. O confundă cu educația digitală.
Ce putem face este să schimbăm în general modul în care facem educație, introducând educația media nu într-un curs separat, ci în toate materiile. Nu poți învăța despre gândirea critică într-un curs de educație media, iar apoi, la geografie, cultură sau literatură să spui, „ah, dar n-am nevoie de asta”.
Cred că trebuie integrată în toate materiile, profesorii să fie învățați să predea educație media, ca să înțeleagă inclusiv propriul lor impact asupra copiilor și să le ofere spațiul necesar să adreseze întrebări ca să-și exerseze gândirea critică.
Frica de a pune întrebări
Simt că în Ucraina, dar și în România, este această frică de a adresa întrebări. Îmi amintesc, când eram mică, că a pune întrebări era asociat cu ideea că nu ai fost atent, că nu ești capabil de a înțelege informațiile de la profesor.
Am studiat în Germania și am văzut cealaltă parte a educației: germanii întrebau orice, în timp ce eu îmi spuneam: „dar este o întrebare stupidă, de ce ai întreba așa ceva?”. Și profesorii erau foarte relaxați și răspundeau la toate întrebările. Abia atunci am realizat cât este de normal, de corect să adresezi pur și simplu întrebări.
Asta facem și la trainingurile noastre, îi încurajăm pe oameni să-și pună întrebări, să chestioneze o autoritate, precum profesorii, iar dascălii, la rândul lor, să fie relaxați cu elevii care le pun la îndoială cuvintele, pentru că e vorba pe de-o parte de curiozitatea copiilor și pe de altă parte, de dezvoltarea gândirii critice.
- Așadar, când vorbim despre o operă la Română sau o lecție de istorie, putem introduce întrebări legate de propagandă sau știri false.
- Propaganda nu este nouă, există de sute de ani. O organizație locală cu care lucrăm face, de exemplu, materiale speciale legate de asta pentru orele de istorie, de literatură. Astea sunt materii la care se poate vorbi despre propagandă și fake news. Istoria poate fi subiectivă uneori. În Rusia, se face o altfel de istorie, care ignoră ideea de gândire critică și prezintă doar poziția statului. Dacă copiii și-ar antrena această capacitate, probabil ar critica manualele și ar face propria evaluare a evenimentelor. Dar nu sunt învățați asta, așa că sunt orbiți de propagandă.
Să zicem că studiezi la clasă o anumită perioadă din istorie. Poți introduce în lecție întrebări precum: ce au scris ziarele vremii despre asta? Cum s-a văzut acest eveniment din țara asta, dar din cealaltă? Ce crezi că influențează modul în care privește un stat un anumit eveniment? Toate aceste întrebări îl fac pe copil să înceapă să gândească și să înțeleagă faptul că orice bucățică de istorie poate fi distorsionată dacă se află pe mâini greșite.
Și adulții învață odată cu copiii
- Este posibil ca educația media pe care ar putea să o învețe copiii la școală să ajungă și la adulții de acasă, la părinții, bunicii lor?
- Categoric. Când eram jurnalistă, am fost în New York și am făcut un material despre cultura americană. Și am vorbit cu ucraineni ai căror copii învățau în școli americane. Iar o femeie mi-a spus că de multe ori, când face teme cu copiii ei, i se par foarte interesante lucrurile. Și mai spunea că ideea școlii este ca părinții să învețe odată cu copiii.
Noi spunem că programul pe care Filter îl lansează pe TV este pentru copii, dar știm că și adulții îl vor urmări și trebuie să ne asigurăm că subiectele sunt interesante și pentru copii, și pentru adulți.
Uneori, adulții sunt reticenți în a admite că nu au suficientă educație media, dar dacă le pui problema altfel: nu vrei să-ți ajuți copilul să învețe asta?, vor spune da, pentru că vor să investească în copilul lor. Dar învață și ei.
Chiar și părinții care poate nu s-au gândit niciodată la lucrurile astea, urmărind, citind alături de copiii lor, încep acest proces în mintea lor.
- Crezi că cei mici și adolescenții au prea mult acces la rețelele sociale și la internet, în general? Adică, ar trebui părinții să le limiteze și să le monitorizeze accesul?
- Nu sunt eu în măsură să le spun părinților ce ar trebui să facă sau nu, pentru că nu sunt părinte. Dar ce pot spune este că restricția aduce cu sine mai multă curiozitate și creează tensiune. Cred că părinții au nevoie să învețe alături de copii cum să folosească rețelele sociale în beneficiul lor.
Nu știu dacă este bine ca un copil mic, în primii lui ani de viață, să fie lăsat să folosească un smartphone pentru că are nevoie să interacționeze cu lumea din jur fizic, nu printr-un ecran.
În plus, cum să restricționezi accesul la ceva dacă tu însuți nu ești curios și nu ai învățat dacă și de ce este periculos? Ai doar această idee că este periculos și poate ai auzit ceva la televizor despre asta. Dar trebuie să citești mai mult, să te documentezi.
De ce este esențial să gândim critic
- Ce crezi că nu înțeleg adulții, părinții, despre viața tinerilor pe internet?
- Nu știu, mama mea de exemplu este ok. Dar cunosc părinți care nu sunt prea deschiși și cred că cea mai bună idee este să impui restricții, în loc să înveți cum funcționează și să înțelegi care sunt pericolele. Cred că asta este o problemă, când părinții cred că cea mai simplă soluție este să confiște telefonul. Dar cred că doar face mai mult rău.
- Care este cel mai important skill pe care ar trebui să-l stăpânim când vine vorba despre evaluarea unei surse media?
- Cred că gândirea critică. Este un skill care are nevoie să fie dezvoltat. Cu cât începi mai devreme, cu atât știi mai multe pentru viitor. Avem nevoie de gândire critică în orice, nu doar ca să citim presa, ci și când luăm decizii de tipul investițiilor, de exemplu.
- România este pe ultimele locuri în Europa când vine vorba de educație media, pe locul 31 din 41, conform Indexului Alfabetizării Media. De ce crezi că suntem atât de jos?
- În Ucraina, una dintre provocările de care ne-am lovit a fost lipsa coordonării. Poți avea proiecte de succes, dar cu efect mic pentru că sunt doar la nivel local, nimeni nu știe despre ele pentru că nu sunt promovate național. Și știm că un singur workshop nu schimbă nimic.
Deci aș spune că sunt trei motive: lipsa sustenabilității, lipsa coordonării, lipsa unei abordări creative - pentru că educația media nu e ceva ce sună neapărat atractiv pentru oameni, de aceea ar trebui împachetat în așa fel încât oamenii să-i înțeleagă importanța.
Foto principală: Centrul pentru Jurnalism independent / Facebook
