Sunt familii care combină școala tradițională cu câteva luni pe an în care călătoresc și descoperă locuri și culturi noi. Sunt familii care încă nu și-au înscris copiii într-o formă clasică de învățământ și au ales să-i lase să trăiască liberi, fără să țină cont de normele sociale și să descopere în ritmul lor propriu lumea înconjurătoare.
Românii Oana și Attila Hajos sunt printre ei. Trăiesc dintr-o călătoria în alta de cinci luni, în autorulota care le este casă. Sunt de loc din Cluj. Deci n-ar fi deloc greșit să spunem că merg cu „casa în spinare” să exploreze lumea. Nu sunt într-o perpetuă vacanță, ci pur și simplu așa arată viața lor. Consideră că această formă de educație este pentru cei trei copii ai lor un plus pentru dezvoltarea lor sănătoasă.
Învățarea în afara școlii clasice a căpătat tot mai mult teren, mai ales în contextul pandemiei. În SUA, este un adevărat fenomen. În timp ce criticii spun că elevii de acasă pierd din socializare și din învățarea structurată, există studii care spun că de fapt ei performează mai bine la testările standardizate decât cei care merg la școală.
„Disciplinele” Turcia și Grecia
Oana este ilustratoare de cărți iar Attila este fotograf. Oana recunoaște că este mai legată de un cuib stabil, dar în același timp o încântă orice înseamnă aventură. De aceea a zis „da” propunerii soțului de a călători full time, după ce mai multe veri la rând și-au făcut vacanțele în locurile unde trebuia el să fotografieze nunți din străinătate. În prezent, sunt în Grecia în orașul Kalamata, de care românii au auzit prin prisma măslinelor cărnoase care provin de acolo, pe care le găsim și la noi în magazine.
„Noi am plecat din noiembrie din România, cu autorulota în care locuim. Am fost trei luni în Turcia și acum încă trei în Grecia, urmând să trecem în Italia. Vom mai reveni în România pentru inspecția tehnică la mașină, dar asta va face parte din lunga călătorie începută, nu va fi o întrerupere”, povestește Oana itinerariul.
Printre ruine, muzee, canioane, plaje și munți
David, fiul cel mare de 11 ani, și gemenii Arun și Evan de 7 ani s-au obișnuit deja cu viața nomadă, de vreme ce au pornit în primele călătorii cu rulota în urmă cu patru ani. Grecia a fost atunci prima țară vizitată cu o rulotă închiriată, care a făcut și pană de două ori.
„În același an am luat-o pe a noastră și am mers până în Cracovia. Apoi, cum au mai crescut copiii, am tot început să facem drumuri mai scurte sau mai lungi, dar lente, fără stres”, povestește Oana.
Nu au numărat țările în care au ajuns până acum și nici orașele pe care le-au bifat. Nu acesta este obiectivul familiei Hajos. Scopul este să înțeleagă cultura și obiceiurile fiecărei populații, să exploreze natura și să-și creeze amintiri frumoase care să-i țină o viață întreagă. Au grijă copiii să aibă timp de joacă generos, spațiu nelimitat pentru activități pe care tot ei și le aleg ghidaj din partea părinților.
Turcia, de exemplu, ne-a oferit mai mult decât ne-am fi așteptat: oameni foarte primitori, lecții de istorie, religie, arhitectură, civilizație, geografie, biologie, și multe altele, de care copiii au fost foarte încântați.
Engleza au învățat-o vorbind cu copiii străini, geografia urmărind pe hartă țările vizitate
Copiii familiei Hajos au fost la școală și știu cum este. Nu doresc să se întoarcă într-un mediu școlar și asta nu pentru că nu le-ar fi plăcut, ci pentru că și călătoriile cu părinții îi încântă.
Ei învață fără să știe că învață, din curiozitate și plăcere. Nimic nu se face forțat. Asta e și ideea, de a nu fi cuprinși copiii între pereții unei clase și să stea cu orele în bănci, spune familia Hajos. Ei învață ce văd cu ochii lor, dar au și un minim program de „școală”. Oana lucrează cu ei o oră pe zi exerciții de citit și socotit, lucruri pe care le aplică ulterior în diverse contexte din călătoriile lor. Dezbaterile sunt la ordinea zilei. Tot ce vizitează, are o poveste și astfel se creează teme de discuție în familie.
„Ai mult contact cu oameni foarte diferiți, gastronomie, animale, o paletă foarte colorată de gusturi, culori, amintiri. Vezi locuri care într-o poză din carte nu te-ar impresiona, dar fiind acolo ți le vei aminti pentru totdeauna. În plus, nouă ne place să facem drumeții pe munte, să culegem ciuperci, plante medicinale, să identificăm animale și păsări, să vorbim despre pietre și scoici. De unde vin ele, unde se duc, cum s-au transformat, cum au evoluat, și multe, multe întrebări la care căutăm împreună răspunsuri”, adaugă mama.
Sunt zile când joaca Lego este înlocuită cu joaca cu pietre aruncate în apă sau când poveștile cu imagini colorate se întâmplă în jurul focului de tabără, desenele sunt făcute cu un băț în nisipul de pe o plajă, sunt zile când băieții nu încetează să pună întrebări. O lecție de economisire este când băieții culeg singuri flori pentru mama și nu mai dau bani din pușculiță la o florărie de prin oraș.
Drept urmare, nu au un program fix. Totul se face spontan. Astfel, alternează locurile vizitate cu zile de stat la plajă de exemplu, când copiii pot explora afară și soții pot lucra. Probabil, vor obține copiii și diplome pentru a se integra mai târziu în câmpul muncii, dar nu din România. Nu au un plan bine stabilit în privința asta, în plus, vor să țină cont de alegerile copiilor. „Ar fi o școală americană precum Home Life Academy, dar avem mai multe pe listă”, spune Oana.
De altfel, în SUA, sunt 3,7 milioane de elevi în învățământ la domiciliu, astfel că au fost create alternative pentru ei să poată primi diplome cerute pe piața muncii.
Worldschooling și pentru adulți
„Cel mai mult îmi place când pornim motorul și plecăm spre o nouă destinație necunoscută. Îmi mai place când povestim seara despre ce am vizitat, când copiii desenează și scriu în jurnale, când gătim ceva specific locului, când găsim un nou desert care merită încercat, când copiii se joacă pe plajă, când aleargă liberi prin pădure, când se minunează la muzee”, mărturiește Oana.
În general, lumea se miră de decizia lor, dar soții Hajos consideră că grupuri sociale sau comunități găsesc în orice colț al lumii. Încă nu simt să se oprească pentru o scurtă sau o lungă bucată de timp. Le este bine când copiii sunt bine. La este greu doar când cei mici sunt bolnavi sau cățelușa Blue se bagă prin noroaie. Altfel, ar recomanda tuturor acest mod de viață. Dar știu că nu este pentru toată lumea.
„Nu cred ca oricine poate face asta. Multe familii au nevoie de o siguranță pe care le-o dă sistemul actual. Nu s-ar putea desprinde ca să aibă o viață atât de diferită. Apoi, trebuie să înțelegi că noi suntem non-stop împreună.. Uneori e greu, desigur, dar schimbăm peisajul și deja e mai bine. Pentru noi avantajele sunt enorme, iar dezavantajele nu reușesc să le umbrească”, mai spune mama.
În România, învățământul la domiciliu este posibil doar pentru elevii care suferă de boli care nu le permit deplasarea. Există însă părinți și la noi care și-au retras copiii și îi pregătesc acasă.
