Vocea unei însoțitoare de zbor răsună strident din difuzoare peste un fundal negru: anunță că avionul tocmai a aterizat în Grecia, unde este ora 3 dimineața și 28 de grade afară. Din ce se aude, aeronava este plină cu tineri care scandează în cor „uh-ah-Malia”. E vorba despre stațiunea din Creta aflată la 30 de minute de aeroportul din Heraklion, în care aceștia urmează să petreacă ceea ce speră să fie „cea mai tare vacanță”. O spun chiar ei, iar românii par a fi de acord: un studiu citat de Forbes România arată că majoritatea românilor care merg în vacanță anul acesta aleg Grecia ca destinație.
Așa începe „Cum să faci sex”, debutul regizoral al lui Molly Manning Walker, o britanică hotărâtă să stârnească discuții inconfortabile despre consimțământ, prietenii toxice și presiunile sociale resimțite de adolescenți.
Am văzut filmul în premieră la cinema Elvire Popesco. În timp ce publicul român se înghesuia în cinematografele din mall-uri să vadă blockbustere precum „Planeta maimuțelor: Noul regat”, sala cu mai puțin de 200 de locuri a Institutului Francez urma să se dovedească a fi locul perfect pentru un film al cărui mesaj penetrează superficialitatea discuțiilor de genul „Cum ți s-a părut?” - „A fost ok.”
O poveste șocantă
Câștigător al premiului Un Certain Regard la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, „Cum să faci sex” nu este unul dintre filmele de care nu îți mai aduci aminte la o zi după ce le-ai văzut. Dovadă clară sunt spectatorii de la Elvire Popesco, cei mai mulți dintre ei femei, care au rămas țintuiți în scaune minute în șir după ce luminile cinematografului anunțau finalul proiecției. Câteva dintre ele discutau aprins pe marginea destinului protagonistei. Alte câteva erau vizibil marcate de secvențele de final.
Dar până la finalul șocant, filmul anunță încă de la primele cadre o poveste intensă. În continuare, textul conține spoilere pentru „Cum să faci sex”.
Realitatea ascunsă a filmelor cu adolescenți
O cunoaștem pe Tara (Mia McKenna Bruce), o adolescentă de 16 ani care a zburat din Anglia alături de cele mai bune prietene, empatica Em (Enva Lewis) și îndrăzneața Skye (Lara Peake), pentru a sărbători terminarea sesiunii de examene premergătoare admiterii la facultate. La crăpatul zilei, fetele se aruncă în apa rece a Mării Mediterane, în timp ce fredonează versurile „I’m saying things I never said, doing things I’ve never done” („Spun lucruri pe care nu le-am mai spus, fac lucruri pe care nu le-am mai făcut”), care prefigurează aventurile lor din următoarele câteva zile.
Fetele au un obiectiv clar în această excursie, unul pe care îl repetă în discuții ca pe o mantra: să ajungă în același pat cu cât mai multe persoane. Ba mai mult, găsesc și mize pentru acest joc, precum câștigarea unei sticle de alcool sau oportunitatea de a dormi în patul dublu de la cazare, celelalte urmând să doarmă pe podea.
Este, în mod evident, premisa multor filme cu adolescenți aflați în căutarea libertății și a experiențelor formatoare, filmul amintind chiar de Spring Breakers al lui Harmony Korine, o altă peliculă coming-of-age despre pierderea inocenței. Doar că filmul lui Manning Walker își propune să dezbată o realitate mult mai dură.
Cum poți ajunge la 16 ani „în rândul lumii”
Nu mult durează până aflăm că printre fete există și o neinițiată. E vorba de Tara, despre care prietenele glumesc că „dacă n-o face acum, n-o va mai face niciodată”. Totul devine un efort de grup pentru a o aduce pe adolescentă „în rândul lumii”. Skye se oferă să-i contureze buzele înainte de a ieși în oraș, apoi îi împrumută ținute cât mai sumare. Em o încurajează să mintă că a atins vârsta majoratului pentru a intra în cluburi și să poarte rochii care îi sunt inconfortabil de strâmte doar pentru că arată bine în ele.
Dar în spatele acestui spirit de girlhood și feminism se ascund sentimentele pe care Tara încearcă să le înăbușe. E vizibil jenată de bustul său acoperit doar de un sutien, pe care se repede să îl ascundă cu mâinile. Nu e pregătită să se arate precum prietenele ei în public, dar o face datorită încurajărilor lor. Totul se desfășoară ca un meci de ping-pong între două instincte adolescentine: la un capăt al mesei este dorința arzătoare de a primi validarea grupului de prieteni care nu vor să le strici distracția, iar de partea cealaltă se află dilema dacă acestea sunt cu adevărat experiențele necesare formării unei femei a secolului XXI.
Filmul lui Manning Walker e un film al contrastelor. Viața de noapte pe insula grecească este scăldată în culori neon și cadre care se succed cu rapiditate, tocmai pentru a sugera haosul unei aventuri infuzate în aburii alcoolului. În lumina zilei, totuși, Malia pare desprinsă dintr-un peisaj post-apocaliptic, cu sutele de sticle aruncate la întâmplare și pahare goale care împânzesc strada principală, flancată pe ambele părți de cluburile care și-au închis ușile la ivirea zorilor. Cele două ipostaze ale insulei trasează o antiteză: cine aspiră Tara să fie în fața prietenilor pe parcursul nopții versus cine este ea, de fapt, când nu mai trebuie să se prefacă că se distrează. Ca ea sunt mulți alți adolescenți.
Cea mai bună prietenă îți este și… rivală?
Într-un joc de „Am/N-am”, Skye observă cum Tara atrage privirile băieților de la cazare și, din gelozie, o forțează să admită că e virgină. „Nimănui nu-i pasă”, se scuză Skye în fața unei Tara afectate. „Atunci de ce aduci asta în discuție?”, întreabă ea. „Pentru că e amuzant”, i se răspunde. Deși personajele pot părea simple prototipuri preluate din filmele cu adolescenți care au definit anii 2000, filmul analizează în detaliu rivalitatea dintre adolescente pentru câștigarea atenției băieților.
Manning Walker indică o posibilă direcție de interpretare a atitudinii adolescentei rebele în contextul relației acesteia cu părinții. Dacă mama Tarei o sună constant pentru a lua pulsul situației, pentru Skye grija parentală este aproape inexistentă: „Nici nu sunt sigură că știe că am plecat”.
Fetele petrec nopți la rând de dezmăț în Malia. Se îmbată cu lichior ieftin, dansează pe mesele din cluburile slab luminate, ba chiar vorbesc despre rezultatele încă nepublicate de la examenele care le vor decide viitoarea carieră. Tara simte că a dat-o în bară și că ea și Skye vor pica examenele, dar Skye o asigură că nu se va întâmpla: „Ești al naibii de deșteaptă”. În teorie, este vacanță perfectă… până când nu mai e.
Când prima experiență sexuală nu e cum ți-ai imaginat
Pentru Tara, prima experiență sexuală e departe de a fi una ideală. Nu este una întocmai dorită. Sau consimțită. Doar că până ca ea să aibă timp să proceseze ce se întâmplă, petrecerea trebuie să continue. Până la urmă, dacă prietenele tale îți spun că e bine că s-a întâmplat într-un sfârșit, ce motiv ai putea avea să crezi că ceva nu a fost în regulă?
În mijlocul cadrelor se află aproape întotdeauna Mia McKenna Bruce, pe care camera o fixează pentru a-i surprinde orice mică grimasă. Nu mai înaltă de 1,52 metri și mereu cu un pandantiv cu „Angel” la baza gâtului, tânăra actriță cară pe umerii săi povara unui personaj care de multe ori nu își poate comunica cu sinceritate gândurile. A doua jumătate a filmului este cea în care ea strălucește. Este o prestație interiorizată, încărcată de angoasă și regret și care ilustrează repercusiunile unor evenimente care marchează viețile multor tinere.
„Ar fi trebuit să spui ceva”
Un astfel de eveniment traumatic își poate lăsa amprenta prin atitudini de tot felul - cum se întâmplă în timpul cursei spre aeroport de la finalul filmului. Pe bancheta din spate, Skye și Em dorm, încă purtând ținutele sumare în care pozaseră până atunci. Lângă ele, acoperită de o pereche de pantaloni lungi și un hanorac cu glugă în care își îngroapă fața, Tara trăiește vizibil sentimentul de alienare. În încercarea de a-și ascunde corpul, ea speră să găsească un moment de răgaz, însă amintirile încă proaspete și neîmpărtășite nu o lasă să adoarmă.
Personajul Tarei încapsulează o dramă colectivă: cum ar putea așteptările specifice adolescenței să se transforme într-un coșmar care să zdruncine tot ce ai construit până în acel moment? Tocmai în momentele tăcute de luciditate de la finalul vacanței elene se regăsește forța interpretării demne de premiul Oscar a lui McKenna Bruce - atunci când personajul său își dă voie să accepte cruda realitate a celor întâmplate.
În probabil cea mai emoționantă scenă din „Cum să faci sex”, Em începe să bănuiască, printre rafturile unui magazin din aeroport, că Tara a omis anumite părți din povestea aventurii sale. Luptându-se cu lacrimile care stau să-i curgă șiroaie pe față, Tara recunoaște că dormea când s-a întâmplat. „E în regulă”, suspină ea. „Ar fi trebuit să ne spui ceva”, insistă Em. „Ai dreptate, ar fi trebuit să spun ceva.”
Zona gri dintre consimțământ și abuz
Filmul ne amintește că felul în care supraviețuitorii abuzului de orice fel răspund la traumă nu va fi întotdeauna în acord cu așteptările celorlalți. Realitatea cruntă este aceea că mulți supraviețuitori nu pot distinge între abuz și consimțământ, sau cel puțin nu în timp util pentru a primi ajutor. Pe cât de izolantă poate fi o experiență atât de râvnită de adolescenți, pe atât de esențiale sunt suportul și înțelegerea celor din jur când totul ia o turnură nedorită.
Într-o societate în care declarațiile victimelor abuzului sexual sunt contestate de mulți în absența unor dovezi definitorii, Manning Walker explorează cu aplomb teza care stă la baza filmului: nu contează atât de mult evenimentele marcante prin care ai trecut, cât felul în care alegi să te raportezi la ele și să oferi permisiunea de a primi tot suportul de care ai nevoie pentru a depăși aceste momente.
Filmul a fost adus în cinematografele din România din 17 mai de Independența Film și cum mai apare în cinema, e clar un must see.
Sursa foto: IMDB
