Cum se construiește o Grădiniță Bună?

Clopoțelul alimentarei sună viguros la fiecare deschidere a ușii. Magazinul se află în inima Ferentariului, între Școala 136 și Aleea Livezilor, zisă și „aleea drogurilor”. În jur, antene parabolice pe blocuri cu tencuiala căzută lângă ferestrele cu gratii și uscătoare de rufe improvizate.

Vânzătorul nu a auzit de Grădinița Bună, dar când află că beneficiarii sunt copiii din cartier, clatină din cap. Spune ironic că sunt descurcăreți și că vin să fure de când au 4 ani. Apoi, parcă pentru a justifica generalizarea, improvizează: „Hai să zicem că nu la noi, în Germania… din 20 de copii care merg la grădiniță, cum se face că fix țiganul se urcă în pom?”.

Cum se face și că 1 din 4 școli îi separă pe copiii romi pe clădiri și 40% dintre ele pe clase? Asta arată ultimul raport pe segregare al Ministerului Educației. Sau cum se face că 70% dintre romii din Europa sunt săraci și excluși social? 

În alimentara din Ferentari, dar oriunde în România, neîncrederea în romi este la peste 70% și 40% din români își asumă explicit o percepție negativă asupra romilor, arată un sondaj IRES, realizat împreună cu Agenția Împreună în 2020. 

De pe „aleea drogurilor” la Grădinița Bună

E sâmbătă dimineața, în fața școlii Școlii Gimnaziale nr. 136 încep să apară părinți cu copii de mână. Un voluntar verifică lista și împarte către mașini piticii pe jumătate adormiți. 

Șoferul, alt voluntar cu vechime, verifică toate centurile. E IT-ist și a auzit de Casa Bună pentru că îl urmărea pe Valeriu Nicolae, fondatorul Asociației Casa Bună, în online. În mașină, pe drumul de 10 minute din Ferentari spre Jilava, se aud chiote, o darabană și întrebări constante despre cât mai durează drumul.

15 perechi de pantofiori blochează intrarea în Casa Bună. Înăuntrul lor, pe o bucată de hârtie plastifiată, numele copiilor sunt scrise cu litere mari. Lângă ușă, copiii au format un șir, așteaptă să intre la baie. Toată lumea se spală pe mâini. Apoi își aleg papucii cu care o să stea prin casă.

La parter, Mihaela pregătește masa și face curat. Lucrează de câțiva ani la Casa Bună, după ce 25 de ani a locuit în Ferentari. Are patru fete și a reușit să se mute de pe „aleea drogurilor”. Mihaela își amintește că, pe vremea când fetele ei cele mari aveau patru și trei ani, ca să se poată muta din Ferentari, pleca la muncă și le lăsa singure. „Stăteau câte 12 ore în casă. Le puneam câte două olițe, le umpleam masa cu mâncare.” 

Mihaela e mândră că a reușit să le ofere celor patru fete toate lucrurile necesare. Explică asta simplu: copiii ei nu au fost nevoiți să-și încălzească iarna tălpile la capacul de canal de pe stradă.

La etaj, cinci-șase voluntari pregătesc activitățile zilei. Decupează pătrate din hârtie colorată, pregătesc fișele de matematică și norișori de vată. Câte unul mai verifică instrucțiunile primite pe mail cu o zi înainte: „Nu îi certăm și nu punem niciodată în evidență că e ceva ce nu știu” e scris cu bold și cu litere de două ori mai mari decât restul indicațiilor din ghid.

Activități cu ușa deschisă

Corina Olteanu studiază educația și comportamentul uman de peste 20 de ani. A studiat în UK, lucrează cu copii din medii defavorizate de mulți ani, iar acum coordonează proiectul Grădinița Bună. 

Își amintește clar prima dată când au făcut activități pentru copiii de grădiniță, se întâmpla în 2017, la Școala 136, după aproape zece ani de când erau activi în comunitatea din Ferentari. „Când am dat drumul la grădiniță, am început cu șase copii. Pe lângă faptul că am fost întrebată cu, «da' ce vrei de la ei, fă?» și «ce ne dai, fă, ca să-ți aducem copiii?», condiția să-mi dea copilul două ore într-o sâmbătă la grădiniță, a fost să lucrez cu ușa de la clasă deschisă și părinții, bunicii, rudele să stea pe hol. Atunci mi-am dat seama că frica lor era că ai lor copii or să fie bătuți, certați.” 

Corina și-a dat seama că trebuie să câștige încrederea unei comunități care a fost și, probabil, va fi arătată cu degetul încă mult timp de acum încolo. „Ceea ce nu e normal pentru mine”, spune ea. „Trebuie să iei copilul, să-i arăți, să investești în el, să cânți cu el, să-i zâmbești, să-i vorbești frumos.”

Stickerele cumințeniei

Corina construiește activitățile pentru grădiniță pornind de la analiza comportamentală aplicată, domeniu în care a făcut cercetare. De-a lungul timpului s-a dovedit științific că întărirea pozitivă este cea care duce la dezvoltarea comportamentelor pozitive, pe când aversiunea, pedeapsa, nu face decât să crească în frecvență comportamentele negative. 

„Noi trebuie tot timpul să creăm o nișă. Trebuie să înveți copilul că există aversiune în viață, dar că știi cum să-i faci față și cum să-i răspunzi. Pe de altă parte, nu te apuci să-i ridici copilului piedestal de fiecare dată când se uită frumos la tine. Sunt niște sisteme de recompensare, care se retrag și se introduc gradual, astfel încât să aduci copilul la o balanță normală”, spune Corina. De exemplu, ea a introdus un sistem de recompensare cu „stickerele cumințeniei”.

Activitățile didactice la care participă copiii sunt structurate în două categorii: „Circle Time” unde copiii își dezvoltă abilitățile sociale și „Stațiile de Joacă”, axate pe acumularea de cunoștințe.

„Un copil de trei anișori ar trebui deja să-ți vorbească în cuvinte și propoziții, să pună întrebări. Ai noștri copilași, la trei anișori, abia deschid gurița să zică «papa» sau «a», sau «nu»”, povestește Corina. „Nivelul lor de comunicare, din păcate, este la a trage, a împinge, a lovi. Practic, ce văd la ei în cartier. Învățăm răbdare, să așteptăm, să spunem «te rog frumos», să cerem. Învățăm să vorbim.”

Programul fiecărui copil, adaugă ea, este construit în funcție de contextul de acasă. „Nu există săptămână să n-auzim «doamna, îmi cer scuze, copilul meu întârzie mâine». Mai mult ca sigur că l-a furat tac-su de acasă. Sau copil care zice «doamna, sunt fericit că iese mama acum un pic din pușcărie»”.

Corina povestește că în afara abilităților academice și sociale programul va acoperi mai multe aspecte. „Grădinița Bună va însemna 6 zile pe săptămână, câte 8-9 ore pe zi pentru fiecare copil. De asta tragem să acoperim toate nevoile lor de la hrană, transport, îmbrăcăminte. Somnul va fi nelipsit sau cel puțin acea oră de odihnă.”

Un sistem care nu-și înțelege copiii

În grădinița publică, părintele plătește pentru mâncare și programul prelungit. Pentru Mihaela, asta însemna 500 de lei pe lună, însă, pe parcurs, mai apăreau rechizite și alte activități contra cost. „În afară de opționale, care erau engleză, dansuri, mai venea o poză, mai venea un teatru, vreo 200 de lei pe lună.”

Pe lângă costuri, în grădinițe apar și alți factori care descurajează familiile. Hannah Slavik, fondatoare Casa Bună și coordonatoare a comunităților din Ferentari și Jilava, povestește că una dintre problemele majore ale sistemului public de educație este lipsa înțelegerii comunității din care provin copiii. 

„Am auzit de copii de la grădinița publică care au fost rugați să nu vină în următoarele luni pentru că aveau păduchi. Un alt băiat, în clasa întâi, avea negi pe degete și i-au spus să nu vină la școală până nu rezolvă problema.” 

Profesorii nu reușesc să se ocupe de copiii dificili, însă tocmai aceștia sunt cei care au cea mai mare nevoie de sprijin, crede Hannah. „Deși unii vin cu probleme de comportament, plângând, lovind cu piciorul, mușcând, cu timp și răbdare, ei învață să se adapteze la comportamentul așteptat aici”, completează Hannah.

Programul grădiniței a crescut treptat, de la o zi pe săptămână, la trei. Acum, după deschiderea locației noi, cei mici merg șase zile din șapte. 

Cât costă să construiești o Grădiniță Bună?

Valeriu Nicolae, Hannah Slavik și o mână de voluntari au început să lucreze în Ferentari organizând meciuri de fotbal în curtea Școlii Gimnaziale nr. 136. A fost mai ușor să înceapă prin sport, toți băieții erau pasionați de fotbal. Au început să vină atât de mulți copii să se joace, încât puștii ajungeau să facă cu rândul. Pentru cei care așteptau să joace, voluntarii aveau tablete cu jocuri de matematică. Pentru că nu toți aveau telefoane și tablete acasă, copiii au fost interesați să folosească dispozitivele. Așa a apărut Casa Bună. 

În 2021, după 15 ani de lucrat cu comunitatea din Ferentari, echipa Casa Bună și-a propus să construiască o grădiniță. Hannah povestește că aveau de mult timp ideea să deschidă o grădiniță cu program zilnic, iar spațiul de care dispun la Casa Bună e prea mic pentru a găzdui 60 de copii, așa cum își doreau. Corina a venit cu ideea: „Hai să facem asta pe bune”, își amintește Hannah. 

Valeriu Nicolae și-a propus să obțină banii necesari terenului pentru grădiniță când a început să scrie la „Țigan Țăndări”. După ce și-a publicat cartea autobiografică, a donat-o asociației, astfel cei care au cumpărat-o au devenit primii donatori pentru proiectul grădiniței. 

La finalul lui 2023 au cumpărat un teren în Jilava, iar la mijlocul anului următor a început construcția. Proiectul a fost inaugurat la sfârșitul lui 2025. 

„Facilitățile pe care le-am construit sunt concepute special pentru copii”, explică Hannah. „De la spații mari deschise pentru activități de grup la spații mai mici sau zone care pot fi închise pentru activități mai mici. O grădină afară pentru ca copiii să se joace. Livadă pentru ca ei să vadă cum cresc efectiv fructele.”

Proiectul va avea trei spații: clădirea principală, pentru desfășurarea activităților, construcția administrativă și o sală de sport, iar costul se va ridica la aproximativ 1.2 - 1.8 milioane de euro, spune Valeriu.

Pentru el, e important ca proiectul să nu se dezvolte prea rapid. Prin trainingurile pe care le susține, Valeriu asigură aproape jumătate din bugetul anual al grădiniței, adică 150.000 - 200.000 euro. Restul banilor vin din donații, o parte de la cei aproximativ 5.000 de oameni cu donații individuale, iar cealaltă de la peste 100 de companii.

Pe lângă traininguri, Valeriu lucrează la „Cu bune, dar mai ales cu rele”, o emisiune pe YouTube în care expune impostura din politică. Crede că oamenii care îl urmăresc ajung să se implice și pentru că el donează către Casa Bună majoritatea banilor pe care îi câștigă.

Cum știi că o grădiniță e bună?

Nu toți copiii cu care a lucrat asociația au reușit să termine școala. Hannah își amintește de unul dintre primii copii înscriși în program. Atunci făceau în principal sport și nu ofereau mult sprijin educațional. Băiatul a abandonat școala în clasa a patra, s-a căsătorit tânăr și a făcut patru copii.

„Toți copiii au fost înscriși la Grădinița Bună. Suntem la al patrulea copil din această familie”, spune Hannah. „Pentru prima generație, am reușit să oferim doar puțin sprijin. Următoarea generație, copiii care sunt acum: cel mai mare este în clasa întâi, următorul în clasa zero, iar doi dintre cei mai mici vin aproape zilnic la grădiniță. Chiar sperăm că vor reuși să termine școala datorită unui început mai bun.”

Dacă doriți să sprijiniți Grădinița Bună, aveți mai multe detalii aici.