Despre libertate, cu Răzvan Popescu, skater care se dă la monumentul Revoluției și cu Alexandru Ghilduș, artistul care l-a creat

Pe 26 decembrie, acum 31 de ani, după o revoluție sângeroasă, România gusta din libertate. Guvernul în fruntea căruia fusese numit Petre Roman anula mai multe interdicții comuniste. Cum ar fi obligativitatea de a te adresa cu „tovarășe”, interzicerea avortului, rațiile la căldură, mâncare, benzină. 16 ani mai târziu, se construia în Piața Revoluției, Memorialul Renașterii. În același loc de unde mulțimea furioasă l-a putut vedea pe Nicolae Ceaușescu fugind cu elicopterul, unde România și-a dat curs revoltei și unde au murit oameni pentru un ideal.

Ei n-au trăit libertatea, dar știau în adâncul lor că trebuie să existe. „Copiii noștri vor fi liberi”, au scris pe cartoane, când au ieșit la Revoluție. Și copiii lor sunt liberi astăzi. Liberi să se adreseze unii altora cum vor și să vorbească liber despre orice. Inclusiv să numească un monument pe a cărui plachetă scrie „Memorialul Renașterii” - „cartof” sau „țeapă”.

Sportul de pe bordură

Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluției a devenit în ultimii ani loc de întâlnire și de antrenament pentru comunitatea bucureșteană de skateri. Poliția i-a alungat fiindcă skate-urile au stricat inelul construcției. S-au întors de fiecare dată, atrași de simeza alunecoasă ca de un magnet.

Dar după ultima renovare a monumentului, nu mai au voie să își facă trick-urile acolo.

Răzvan Popescu, unul dintre skaterii cunoscuți ai comunității și trainer în domeniu, spune că locul e mai ofertant decât un skate-park și că autoritățile ar trebui să încerce să-i înțeleagă. Alexandru Ghilduș, designerul Memorialului, e bucuros că tinerilor le place să își petreacă timpul la monument, dar nu înțelege de ce îl vandalizează. „O extremă este să interzici total, o alta este să dai libertatea totală, când de fapt adevărul e undeva la mijloc”, spune acesta.

„Pentru mine fiecare bordură, fiecare stâlp, fiecare țeavă poate să fie un loc în care eu pot să revin și să mă dau acolo. Majoritatea oamenilor doar trec pe lângă și nu li se pare nimic deosebit acolo”, explică Răzvan cum își alege locurile.

„Arată mai bine și e făcut mai bine decât multe skatepark-uri din București”

S-a apucat de skateboarding acum aproape 17 ani. A primit un joc video de la un prieten și în el existau fragmente filmate cu scheme pe care le făceau skaterii din afară. Atunci s-a gândit să încerce și el asta. S-a dedicat cu totul profesiei. Acum e skater profesionist, trainer de skateboarding și lucrează și la un magazin de profil.

I-a plăcut acest sport urban pentru că nu îți trebuie neapărat un teren unde să-l practici. Orașul este terenul tău. „Spre exemplu, în Barcelona, la muzeul de artă contemporană e unul dintre cele mai consacrate spot-uri de skate din lume. Na, asta avem noi, arată mai bine și e făcut mai bine decât multe skatepark-uri pe care le găsești în București. De ce nu m-aș da aicea?”, spune Răzvan de monumentul din Piața Revoluției.

Soluția e simplă: tinerii să ocolească inelul principal și să se dea pe aleile din apropiere. „Nu-i nimic rău în a exista piațete unde tinerii să facă sport, ba dimpotrivă, ar trebui create astfel de zone tocmai pentru a-i atrage acolo. Din nefericire, lucrurile nu se pot suprapune tocmai peste ceea ce înseamnă un monument. Pentru că una e să faci sport într-un spațiu amenajat, în spațiu liber, și alta este să profanezi un monument”, spune Alexandru Ghilduș.

„Locul ăsta reprezintă libertatea pentru mulți dintre noi”

A fost instalat și un post de pază care interzice orice roată de skateboard la baza monumentului. Răzvan îl cunoaște pe paznicul de acolo și îl asigură de la început că o să se dea doar pe lângă.

„Autoritățile nu sunt deloc dornice să coopereze cu noi. Doar ne trag la răspundere și vor să nu mai venim aicea, crezând că noi facem o imagine proastă locului. Cât timp mie mi se pare că noi aducem valoare acestui loc. Adică pentru lumea care trece pe lângă acest loc sunt doar niște pietre și o platformă”, explică tânărul.

„Noi venim aicea cu drag și ne dăm ore întregi când e iarnă. Noi am venit să dăm zăpada ca să putem să ne dăm aicea.”

Pentru el, locul în care România și-a câștigat libertatea, ar trebui să le permită să își practice sportul care e un manifest al libertății urbane. Mai au un skatepark în Herăstrău și altul în Titan, dar 360 shove-it și kickflip merg parcă mai bine în locurile neconvenționale.

„Locul ăsta reprezintă libertatea pentru mulți dintre noi, libertatea pentru care cei dinaintea noastră s-au luptat ca noi să o avem, generația mea și cei de după mine. Și e foarte ciudat că eu nu pot să mă exprim în mod direct. Eu așa mă simt liber, făcând chestia asta. De ce nu sunt liber să fac asta mai ales aici?”

Echilibrul dintre „ofertă și coerciție”

Alexandru Ghilduș crede că din contră, libertatea socială are limitările ei. Și chiar și-a propus la un moment dat să intre în discuție cu o gașcă care planificase online o întâlnire de skateboarding, dar s-a gândit că discuțiile pe internet ar degenera ușor. „Eu am o părere despre ceea ce înseamnă ofertă și coerciție. Trebuie să existe un echilibru. Dacă introduci numai coerciție, nu ai voie aia, nu ai voie ailaltă, apare reacția opusă. Dacă dai o ofertă, reacția e mai mică, dar vor dori mereu mai mult. E valabil pentru societate în general, să-i oferi ceva și să-i ceri ceva. Este o discuție despre responsabilizare”.

Crede că tinerii care practică sporturi urbane sau fac graffiti ar trebui să primească un spațiu de exprimare, iar dacă ei se întorc în aceleași locuri, înseamnă că nu au primit locul potrivit. „Semnificația gravă a acestui monument nu exclude desfășurarea unor astfel de activități în perimetrul permisibil, nu pe inelul interior. La fel, nu te duci în biserică pe skateboard. Te duci până la ușa ei, apoi iei skate-ul în brațe și te închini.”

Nu-l deranjează nici că monumentul a căpătat tot felul de denumiri populare. Nu e ceva neobișnuit în artă, spune designerul. Și Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși a fost numită de comuniști „sula lui Tătărăscu”. „Brâncuși a spus că atunci când privești în oglindă vezi ceea ce ești și spui ceea ce ești. Eu am fost mai brutal când am fost întrebat: am zis că nu ai ce să ceri mai mult de la un om care vede un cartof acolo, acesta este orizontul său de cunoaștere.”

Sportul care te învață cum să cazi și să te ridici

Trei băieți se opresc să se uite cum bucata de placaj pe roți alunecă pe bordură, sare în aer, se dă peste cap și revine sub picioarele lui Răzvan. Totul pare atât de ușor, doar că ascunde ani de exercițiu. Intră în vorbă imediat. Înainte de a traversa spre „cartof”, le spune să vină la cursuri. El e trainer de skateboarding și are elevi de la 4 la 45 de ani. „Îi și învăț cum să cadă. Toți copiii care vin la mine au echipament complet de protecție, le explic cum să-l folosească cel mai bine în așa fel încât să nu fie în pericol. Înveți, îți dă niște skill-uri pe care le poți folosi în lumea reală și te învață atitudinea asta de a nu te descuraja, de a nu te da bătut.”

Libertate, adrenalină, energie sunt câteva dintre lucrurile care par să vină la pachet cu skateboardingul. Dar pentru Răzvan Popescu, skateboardingul înseamnă în primul rând control. „Mulți oameni spun că skate-ul e un sport cu multă adrenalină și că ai niște mari palpitații când te dai. Mie îmi place foarte mult noțiunea de control, mai mult decât cea de adrenalină.” Și indiferent unde se dă, pe ce bordură sau treaptă, când e pe skate, se simte liber.

Foto: Construcția Memorialului renașterii. Credit foto: ghildush.ro

Memorialul Renașterii - Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989 a fost inaugurat în 2005 și a costat 56 de miliarde de lei. Proiectul a fost ales în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii, dar s-a vorbit și despre faptul că Ion Iliescu, președinte atunci, ar fi avut un cuvânt de spus. De altfel, acesta a pus și piatra de temelie a monumentului împreună cu Traian Băsescu, candidat la acea vreme.

Ansamblul prevede patru elemente: Piața Reculegerii, o piață în miniatură în centrul căreia se află Piramida Izbânzii de 25 de metri, Zidul Amintirii pe care sunt scrise numele celor 1058 de victime ale revoluției și Calea Biruinței, un simbol al drumului spre democrație, o alee pavată cu bușteni de stejar.