De cât timp nu ați mai citit/vorbit despre muze?
Da, despre muze.
Divinități alegorice, considerate ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și științelor, fiice ale lui Zeus și ale Mnemosynei, muzele, nouă la număr erau asociate în mitologia greacă poeziei epice, celei lirice, istoriei, muzicii, tragediei, retoricii, dansului, comediei și astronomiei.
Se mai poate vorbi însă despre muze astăzi? Cine inspiră și ocrotește editorialiștii de la „Școala9”? Să fie Polimnia? Sau Calliope? Sau Thalia? Unde găsesc ei ideea în jurul căreia își construiesc articolul?
Materialul pe care tocmai îl citiți a avut ca... muză rețelele sociale, inspiratoarele noastre cele de toate zilele.
Alaltăieri, ochii ne-au căzut pe un comentariu la o informație neutră, postată de o publicație specializată din domeniul educației. Se anunța acolo că în 25 noiembrie se va sărbători Ziua internațională a profesorului de limba franceză, eveniment de anvergură mondială dedicat valorizării acestei meserii. Comentariul-muză suna așa: „Pe când ziua duamnei de serviciu”?
Simplă ironie? O răutate nevinovată? Câte puțin din fiecare sau mai mult decât atât: o lipsă de respect evidentă față de o categorie de personal care lucrează în orice instituție, inclusiv în unitățile de învățământ.
Nu am trece mai departe fără să atragem atenția asupra prezenței în postarea cu pricina a substantivului „doamnă” scris așa cum a început să fie folosit acum câțiva ani cu scopul de a atrage atenția asupra contrastului dintre aparență și esență în cazul anumitor persoane publice. Articulând sau scriind „duamnă”, vorbitorul sau creatorul mesajului scris își transmite disprețul față subiectul comunicării sale. Mai mult, interogația (retorică, evident) pare a fi rezultatul aceleiași reacții.
Bun. Și acum să punem noi o întrebare: „De ce nu?”
Doamnele de serviciu, așa cum sunt numite de copii și chiar de profii din școală, reprezintă o mare parte din personalul nedidactic din unitățile de învățământ. Sosesc primele și pleacă ultimele din școală și au contact într-un alt mod decât cadrele didactice cu nivelul de responsabilitate al elevilor. Mătură, spală și șterg în timpul fiecărei ore coridoarele școlii, igienizează ușile și toaletele după fiecare pauză, se îngrijesc ca protocoalele ordinelor comune să fie respectate și de curățenia sălilor de clasă, controlează uşile, geamurile, mobilierul şi orice defecţiune în cadrul sectorului repartizat şi semnalează defecţiunile constatate.
Ați văzut vreodată cum arată o sală de clasă după orele de curs? Să zicem... sala în care învață copilul dumneavoastră, pe care cu siguranță l-ați învățat acasă să arunce ambalajele sau șervețelele la coșul de gunoi, inclusiv peturile, să păstreze curățenia, să nu lipească resturile gumei de mestecat pe unde apucă, să nu arunce cu coceanul de măr în pereții camerei sale, să nu mâzgălească cu carioca masa sau scaunul, să nu...
Reluăm întrebarea: ați văzut vreodată cum arată o sală de clasă după orele de curs? Doamna de serviciu a văzut. Și ambalajele abandonate care pe unde, și șervețele folosite în și pe lângă coșul de gunoi, câte o coajă de banană tronând pe bancă, mâzgălituri pe pereți, gumă de mestecat întărită (și nu una) pe marginea scaunului sau în interiorul pupitrului. Sigur, nu toate doamnele de serviciu văd un astfel de tablou. Dar unele da. Nu este diferită imaginea aceasta de cea a unor săli de spectacole sau de cinema sau de a unor piețe publice după vreun eveniment. Spațiul mai mare, sacii de gunoi mai mulți umpluți cu deșeuri. La nivel micro, sala de clasă reflectă universul uman și modul în care oamenii (mici sau mari) se raportează la sine și la ceilalți: cu responsabilitate, cu indiferență, cu respect, cu dezinteres.
Doamna de serviciu a văzut și cum, în timpul unei pauze, de exemplu, elevul X aruncă cu cornul după elevul Y. Sunt mici, copii de clasa a V-a sau a VI-a. A intervenit, dar s-a trezit batjocorită, luată peste picior, înjurată. S-a ales ea însăși cu un corn aruncat după ea.
Doamna de serviciu a surprins, în altă pauză, doi elevi de-a VII-a, care se îmbrâncesc pe coridor. A intervenit, dar s-a trezit la rândul ei îmbrâncită sau împinsă ostentativ cu pieptul de unul dintre micii pugiliști.
Doamna de serviciu a surprins, în altă pauză, în toaletă, un grup de elevi care fumează. A intervenit, dar s-a trezit că i se arată semne obscene sau că i se sugerează prin gesturi și cuvinte o bătaie, dacă îi vine ideea să spună cuiva ceva.
După cum spuneam, doamna de serviciu vine prima, vară și iarnă. Vara e mai plăcut. Iarna, ajunge în unele școli la 6 sau la 7, pentru a aprinde focul în sobe. În fiecare oră trece pe coridoare și mai dă cu mătura sau cu mopul, pentru a îndepărta rămășițele rămase în urma puhoaielor de elevi. După ore, curăță toaletele, spală geamurile, mătură și spală pe jos în clase. A, da, și asta v-am mai spus.
Doamna de serviciu pleacă acasă după ora 17, în fiecare zi. Acasă, o așteaptă și pe ea niște copii, un soț, poate niște părinți. Pentru care trebuie să gătească, să spele, să facă curățenie. La teme, probabil, nu-i știe ajuta pe propriii ei copii. Dar pentru a le putea găti, pentru a-i îmbrăca, pentru a-i ține în căldură, vine în fiecare zi ea însăși la școală, la ora 6 sau 7, unde are grijă de alți copiii, așa cum știe și poate ea.
Există o legendă (poate nu este chiar legendă) despre președintele John F. Kennedy. Se spune că în 1962 a vizitat pentru prima dată NASA și că în timpul vizitei sale a întâlnit un îngrijitor care mătura holul clădirii. Din politețe, JFK îl întreabă ce face, iar bărbatul îi răspunde: „Ajut NASA să trimită un om pe Lună”. Prin răspunsul său, omul responsabil cu curățenia demonstrează că este conștient de importanța muncii sale. E mândru de aceasta. Și nimeni nu îl ridiculizează.
Merită „doamnele de serviciu” o zi a lor? Zicem că da.
Pentru că prin munca lor creează condițiile cele mai bune pentru ca noi, ceilalți, profesori, elevi, cadrele didactice auxiliare, să ne putem concentra asupra scopului nostru: nu de a trimite oameni spre lună, ci spre viitor. Și poate că nici nu își dau seama cât de importante sunt. Mulțumim, doamnelor de serviciu! De fapt dumneavoastră ați fost muzele noastre.
