Când își organizează muncile agricole, țăranul se bazează, în primul rând pe predictibilitate, având, desigur, în vedere, și situațiile neprevăzute, în funcție de capriciile naturii. În esență, el știe ce munci are de efectuat primăvara, ce munci îi ocupă timpul vara, care sunt activitățile de toamnă și ce are de făcut peste iarnă, pentru a pregăti sezonul următor. În același fel, un proprietar de hotel sau de motel, să spunem, care se bazează mai ales pe turismul sezonier, știe cum să se pregătească pentru a avea în perioada de vârf cele mai bune condiții, astfel încât clienții să fie satisfăcuți și, firește, câștigurile mulțumitoare.
Chiar și în relațiile noastre interumane, nevoia de predictibilitate este decisivă, ea generând sentimentul de siguranță. Știm că, în principiu, partenerul nostru de viață, să spunem, ne va iubi și ne va prețui și mâine, că putem face cu el planuri pentru weekendul viitor sau pentru vacanță, ori că putem să ne gândim la o investiție comună, pentru că nu se va suci a doua zi. Dacă anotimpurile sunt mai capricioase, țăranul și hotelierul au de suferit, dar, pe baza unor planuri de rezervă, care sunt tot pe bază de predictibilitate concepute, mai pot ameliora eventualele pierderi. Și în relațiile interumane, eventualele suciri/răsuciri ale celor dragi sunt contracarate, măcar parțial, de un principiu al relativității de care suntem conștienți, astfel încât, la o adică, să diminuăm daunele emoționale sau chiar de altă natură care ne pot afecta.
Dar în muncă, Monica, tu ce simți că ar trebui să însemne predictibilitatea? Iată, eu, spre exemplu, o consider decisivă. Dacă, spre exemplu, în munca mea administrativă, nu m-aș putea baza pe predictibilitate, aș fi în situații de panică și chiar în imposibilitate de gestionare adesea: diferitele etape ale formărilor și perfecționărilor profesionale pe care le gestionez, sutele de dosare care sunt asociate acestora m-ar îngropa dacă s-ar suprapune toate, fără a exista o previzibilitate a etapizării lor. De asemenea, și ca profesor, dacă nu aș putea apela la predictibilitate, în proiectarea demersurilor didactice la nivel de oră, de module și de an școlar, ar ieși totul un talmeș-balmeș sau aș aloca timp disproporționat activităților didactice.
Horia, aș spune că dacă predictibilitate nu e, eficiență nu e. Și nici stare de bine. Fără predictibilitate, în orice domeniu ai lucra, simți că ești pe nisipuri mișcătoare, iar nisipurile acestea duc la diminuarea eficienței tale. Eu cel puțin asta simt. Mi-e greu să funcționez într-un sistem lipsit de predictibilitate (deși mă caracterizez prin adaptabilitate), mi-e greu în sensul că descopăr că am sacrificat timp (unic, timpul nostru este unic) pentru a planifica o activitate care ulterior a fost anulată sau că trebuie să sacrific timp (unic, repet) din viața personală, pentru a elabora un document cerut... „până ieri”, cum se spune. Predictibilitatea este o nevoie de bază și nu o spun eu, a spus-o Maslow. Și nu pot să nu-i dau dreptate.
În sistemul educațional, predictibilitatea este cel puțin la fel de importantă ca în multe alte domenii și dimensiuni ale vieții. Pentru că sistemul educațional se raportează la seturi de finalități, pe care le poți atinge doar dacă parcurgi etape care au, la rândul lor, coerență. Din păcate, predictibilitatea sistemică este, însă, adesea afectată, ea fiind și sursă a unor frustrări și a unor eșecuri care afectează indivizii, dar și întreaga societate.
Făcând un mic inventar al acestor frustrări, ne-am oprit astăzi mai ales la una care care se resimte în relația profesorilor și a managerilor de școli cu elevii, respectiv cu părinții. Poate unii dintre voi, cititorii, nu știți, dar profesorii știu, cu siguranță, că în acest moment al anului școlar, adică pe la jumătatea lui, încă nu există un Statut al elevului, act normativ care să reglementeze cât mai clar rolul acestuia, îndatoririle și drepturile sale (și evident consecințele logice ale încălcării acestora).
V-ați putea întreba de ce este nevoie de un nou Statut al elevului, când există unul vechi. Ei bine, pentru că în acest an școlar au apărut modificări semnificative, care trebuiau racordate la un nou set de principii care vizează acest statut. În primul rând, ne referim la noua structură a anului școlar, organizat în module, nu în semestre, ca până anul trecut, respectiv cu o nouă formulă de încheiere a mediilor, doar la final de an școlar, nu și la sfârșit de semestre. În mod normal, la începutul acestui an școlar noul statut ar fi trebuit să existe deja, pentru a putea fi prezentat elevilor, astfel ca aceștia să își poată gestiona activitatea școlară în conformitate cu noile reglementări. Prin decembrie 2022 însă, de-abia, au început să se audă zvonuri că se lucrează la un nou statut și până în clipa de față încă el nu a apărut.
Dar de ce aceste modificări ale structurii anului școlar și ale încheierii mediilor ar necesita, totuși, un alt statut, ați putea întreba. Ei, bine, iată câteva motive.
După cum orice profesor, dar, credem noi, și elev, respectiv părinte știe, în vechiul Statut al elevului exista precizarea că la un număr de 10 absențe nemotivate/semestru se scade un punct din nota la purtare. Dar cum acum nu mai există semestre, apare întrebarea la câte absențe se scade un punct din media anuală. Veți spune, poate, că la 20 de absențe, pentru că din două semestre a rezultat acest număr. Dar, făcând mici calcule, veți vedea că dispare echitatea. Spre exemplu, un elev putea avea 10 absențe în primul semestru, deci media 9, iar în al doilea putea avea 9 absențe, deci media 10, cu media anuală 9,50. Acum, cu 19 absențe, ar avea media 9? Sau, cu 10 absențe doar, anuale, ar avea media 9? Nu este echitabil. Se aude că s-ar putea propune 10 absențe/punct scăzut/modul. Dar, atunci, fiind 5 module, față de două semestre, anterior, calculul echitabilității iese tot prost.
Un alt aspect îl reprezintă sancțiunile aplicate elevilor pentru diverse abateri. Mai întâi, la modul general, credem că nu este echitabil ca unele sancțiuni să intre în vigoare doar la jumătatea anului școlar. Dar, dacă este să ne referim la o sancțiune specifică, existentă în vechiul Statut al elevului, exmatricularea ridică problemele cele mai spinoase. De ce? În vechiul statut, aceasta există. Desigur, ea se aplica doar elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, în învățământul obligatoriu neputând în fond să fie aplicată.
Fostul ministru, Cîmpeanu, afirmase la un moment dat că sunt obligatorii 12 clase, respectiv că exmatricularea ar trebui să dispară. Este adevărat că Legea educației aflată în uz, precum și un alt document normativ din 2019, vorbeau despre faptul că din anul 2020 ar trebui să devină obligatorii 12 clase, dar faptic, acest lucru nu s-a întâmplat. Se vorbea în ele doar la timpul viitor, iar o reglementare legală care să instituie această obligație nu s-a redactat. A venit pandemia și, probabil, în marea de alte probleme, aceasta a rămas în coadă de pește. Fapt este că până în acest an școlar s-au făcut, încă, exmatriculări. Ei bine, noul ROFUIP (Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar), vorbește foarte neclar despre posibilitatea exmatriculării, care s-ar aplica cu drept de reînscriere elevilor de la postliceale.
Și să ne imaginăm o situație: un elev din clasa a XII-a care acum un an s-a retras de la școală (din diverse motive), iar în acest an s-a reînscris în clasa a XII-a. În ciuda faptului că i s-a acordat o a doua șansă, nu frecventează școala deloc și este clar că nu mai este interesat să o termine. A acumulat până în acest moment 211 absențe nemotivate, să spunem. Ajunge, la sfârșitul anului școlar, la 20 de ani, iar școala nu îl poate exmatricula, ci îl târăște în documente administrative după ea. Sau un alt elev, din clasa a XI-a, care în acest moment are peste 40 de absențe nemotivate (exmatriculabil conform vechiului Statut al elevului, neexmatriculabil conform ROFUIP).
Este exmatricularea o soluție? Am putea discuta mult pe acest subiect. Ceea ce credem este însă că exmatricularea trebuie să existe în continuare, doar aplicarea ei pare acum imposibilă. De aceea un statut nou ar fi trebuit să găsească soluțiile explicative și normative. Și poate ar trebui o revizuire a ROFUIP. Și da, clarificarea duratei învățământului obligatoriu din România.
Acestea sunt, iată, câteva dintre problemele pe care le generează absența unui document cu caracter de predictibilitate, un document esențial. Poate când veți citi articolul nostru, Statutul elevului o fi apărut. Vedeți, și apariția noilor acte normative este impredictibilă...
Credem în predictibilitate, deși ne place spontaneitatea. Dar spontaneitatea este ludică, strălucitoare, fructuoasă doar dacă vine pe un fond de predictibilitate. Altfel, ea poate genera anxietăți, poate da palpitații, poate duce la eșec. Atât în agricultură, cât și în turism, în relații interumane sau în educație.
Să ne rugăm pentru predictibilitate, zicem...
