Zilele trecute, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat în cadrul unei conferințe organizate de Salvați Copiii că, pe lângă „cei 230 de mii“ de elevi care au raportat anul trecut că n-au avut acces la educația online, anul acesta alți 280 de mii de elevi spun că n-au un echipament pentru a face școală de acasă. În total ar fi 510 de mii de elevi înregistrați că n-au avut acces la educație în pandemie, a adăugat acesta.
Problema este cu atât mai gravă având în vedere că din 8 februarie nu toți copiii vor putea să revină fizic la școală din cauza situației epidemiologice. Incidența de cazuri de infectări este cel puțin 1 sau mai mult la mia de locuitori în 23 de județe plus Capitala (singurul județ care are incidența peste 3 este Timiș). Asta înseamnă că aproximativ jumătate dintre elevi vor învăța în continuare online.
De ce abia în această iarnă au apărut alți 280 de mii de elevi care spun că nu au un dispozitiv? Ministrul vine cu două variante:
„Una din explicații ar fi aceea că în prima etapă au declarat că au acces la echipamente, fiind doi sau trei frați au avut acces la un singur echipament sau au avut echipamentul părinților“, a afirmat ministrul.
„O altă explicație, îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nu cred că are rost să ascundem nici lucrurile care sunt în dezavantajul școlii sau al ministerului, dar nici al elevilor care, având posibilitatea de a avea o tabletă sau un laptop în plus, au zis dacă se poate, de ce nu?”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Cu alte cuvinte, ministrul Educației, cel care ar trebui să administreze sistemul de învățământ în interesul elevilor, spune că printre cei 280 de mii de copii, implicit părinții sau buncii lor, se poate vorbi de profitori. „De ce nu?“, și-ar fi zis ei, după cum sugerează ministrul.
Însă ministrul Cîmpeanu nu ne-a explicat și în baza căror date face astfel de afirmații calomnioase. Pare că, dacă așa știe dumnealui, noi trebuie să-l credem pe cuvânt.
Dintr-o poziție de putere, cea mai importantă din stat în domeniul educației, Sorin Cîmpeanu nu și-a asumat că ministerul pe care îl conduce n-a fost capabil până în prezent să ne ofere o imagine coerentă și transparentă despre educația online.
Ministrul Cîmpeanu a ales să dea vina pe cei mai vulnerabili copii fără să întrebe: Au reușit inspectoratele școlare județene și directorii să-i contacteze pe toți copiii săraci? Poate la unii dintre angajați a fost lipsă de voință sau doar neputință.
Mă gândesc la Nicolae, un băiat de 14 ani dintr-un sat pe lângă Dunăre, care trăiește împreună cu cei doi frați mai mici și tatăl lor într-o casă ce stă să se dărâme. Singurul lor telefon era stricat, când i-a vizitat în aprilie jurnalista Libertatea Maria Andrieș. Pur și simplu nu mai pornea.
La scurt timp după publicarea poveștii lui Nicolae, cineva de la minister m-a sunat să-mi ceară un număr de telefon prin care să poată contacta familia. Numai că, repet: familia lui Nicolae nu mai avea niciun telefon funcțional. Din cauza situației lor precare nici măcar Ministerul Educației nu putea să ajungă la Nicolae. Sărăcia îi face pe copii ca Nicolae de negăsit și, mai apoi, invizibili.
Foto: Eli Driu
Acela trebuia să fie un moment de trezire la realitate și de întrebări suplimentare:
- Câți trăiesc în familii în care nu există nici măcar un telefon?
- Câți copii își împart dispozitivele cu frații lor? Câți dintre copiii care au primit tabletele de la Ministerul Educației chiar au reușit să se conecteze la școala online?
- Câți copii s-au aflat sau se află în aceeași situație ca Nicolae?
- Câți copii sunt rupți de lume?
Peste 35,8% dintre copiii din România trăiau în risc de sărăcie și excluziune socială în 2019, arată Eurostat. Chiar dacă procentul a scăzut în ultimii ani, este enorm de mult și suntem în continuare pe primul loc la nivelul UE.
Implementarea unor soluții la astfel de probleme ar trebui să-l preocupe pe oricine ar fi ministrul Educației sau al Protecției Sociale, nu aruncarea culpei asupra unor familii vulnerabile. Așa cum fac Sorin Cîmpeanu și ministrul Muncii Raluca Turcan.
ONG-urile ne-au spus în repetate rânduri că trebuie dezvoltate echipe care să ofere servicii integrate pentru accesul la sănătate, educație și protecție socială. Ne trebuie mai mulți asistenți sociali, mai multe cadre medicale în mediul rural. Ne trebuie mai mulți mediatori școlari și sanitari și mai mulți profesori de sprijin care să acționeze la nivel de comunitate.
Cum putem să creștem numărul lor? Investim în infrastructură, valorizăm mai mult statutul și munca lor, inclusiv prin salarizare. Salariul unui asistent social pornește de la 2.600 de lei (net) pe lună, iar un mediator școlar câștigă puțin peste 2.000 de lei lunar - fără sporuri.
De ce nu se face un grup interministerial pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor și nu numai, la fel cum s-a făcut în vară pentru redeschiderea școlilor? De ce nu se mai discută despre „strategia privind incluziunea socială și reducerea sărăciei“ adoptată în vremea Guvernului Cioloș, dacă o parte dintre „tehnocrați“ au revenit la guvernare?
Dar ca să revin în mod particular la educație, de ce datele de la Ministerul Educației despre copiii care n-au avut acces la educația online diferă de la 230 de mii la un milion? Cine răspunde, politic, pentru acest haos?
Pentru orice măsură pe care vrei s-o implementezi ca autoritate publică, trebuie să știi în primul rând câtor oameni te adresezi. Este un prim pas, de bază, pentru elaborarea oricărei politici, strategii, inclusiv cea pentru o educație digitală „smart“.
Iată istoricul datelor oferite de Ministerul Educației, pe scurt, legat de copiii fără acces la educația online:
2 aprilie: Institutul de Științe ale Educației (acum integrat în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, care ține tot Ministerul Educației) spune că 65% dintre elevi duc lipsa unui dispozitiv, iar 64% dintre elevi au acces limitat la internet.
6 aprilie 2020: Monica Anisie spune opusul: 60% dintre elevi îşi continuă învăţarea de acasă în spaţiul online.
4 mai 2020: Monica Anisie spune că circa 250.000 de elevi nu au acces la tehnologie și că pentru ei Ministerul Educației va achiziționa tablete.
13 noiembrie 2020: „Aproape“ un milion de copii nu au avut acces la educația online din cauza lipsei de acces „la o infrastructură de bază“, arată un document „de lucru“ al Guvernului.
18 decembrie 2020: Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Educației Jean Badea spune că aproximativ 400 de mii de elevi nu au internet acasă.
23 decembrie 2020: De la începutul anului școlar peste 452 de mii de elevi nu au avut acces la școala online, „deoarece fie comunitățile în care trăiesc nu beneficiază de acces la internet, fie elevii nu au dispus de echipamente la începutul anului școlar“, au transmis reprezentanții Ministerului Educației la solicitarea Școala 9.
10 ianuarie: 237 de mii de elevi fără internet și 287 de mii de elevi fără tablete, potrivit datelor de la inspectoratele școlare județene solicitate de Sorin Cîmpeanu.
28 ianuarie: Sorin Cîmpeanu spune că 510 de mii de elevi nu au avut acces la internet sau la echipamentele necesare pentru școala online de când a început pandemia.
„Ministerul Educației a făcut o achiziție de 250.000 de tablete, acoperitor față de necesarul de 230.000 identificat (în aprilie - n.r.)“, a declarat Sorin Cîmpeanu în conferința organizată de Salvați Copiii la sfârșitul lunii trecute. Deși problema accesului la educația online ar fi trebuit să fie rezolvată, „au apărut alți 280.000 de elevi care au declarat că nu au avut acces la învățarea online din cauza lipsei de echipamente sau din cauza lipsei de acces la internet“, a mai afirmat Sorin Cîmpeanu. Separat de cei 230 de mii din primăvară.
Înainte de a da vina pe copiii săraci, ministrul Sorin Cîmpeanu mai bine ar pune sub lupă capacitatea statului de a colecta date.
Foto Cover: Eli Driu
