Un copil din Iedera, Dâmbovița, merge pentru prima oară la grădiniță

O lectură de 14 minute.

La finalul lunii februarie s-a lansat ziarul Rezolvat și cu ocazia asta 20 de activiști și profesori s-au așezat la aceeași masă pentru a găsi soluții la problemele din școala românească. Provocarea pe care le-a ridicat-o facilitatoarele Danina Arsene și Alexandra Cantor de la Fundația Friends for Friends a fost „Cum își pot uni forțele pentru a ajuta o comunitate vulnerabilă de elevi din mediul rural, cu risc de abandon școlar și rezultate slabe?”. Au pornit discuția de la un scenariu semi-fictiv din comuna Iedera, județul Dâmbovița, unde Danina a copilărit, și li s-au cerut participanților soluții pe termen scurt și lung pentru acea comunitate.

La nici o săptămână, Maria Gheorghiu de la Asociația OvidiuRO, care a participat la lansarea ziarului REZOLVAT, a întâlnit-o la un eveniment pe directoarea școlii din Iedera unde de altfel asociația a mai ajuns cu proiectele sale.

Am mers și noi în comuna din scenariu pentru a vedea exact cum se pune în aplicare o soluție pe termen scurt menită să încurajeze copiii de la cele mai mici vârste să meargă la școală. 

Cele două Iedere

Comuna Iedera este formată din patru sate: Iedera de Jos, Iedera de Sus, Cricovul Dulce și Colibași. Venind dinspre Târgoviște, primul sat care ne-a ieșit în cale a fost Iedera de Jos. Continuăm drumul cu multe treceri de pietoni înălțate, încetinind la fiecare, până ajungem la Iedera de Sus. Din loc în loc, câte un om pe bicicletă sau pe lângă ea. După cinci minute de mers cu mașina, se vede în depărtare o clădire portocalie, o mică curte împrejmuită cu gard și o poartă deschisă. 

Pentru Simona Bobea, care se ocupă de implementarea programelor la Asociația OvidiuRO, aceste cadre rurale nu îi sunt deloc străine. Dâmbovița este județul de care se ocupă. Cu portbagajul plin de cărți, materiale și etichete, ia fiecare sat la rând. Astăzi este îmbrăcată lejer, gata de cărat ceva în orice clipă. Are la gât un colier cu buline colorate și în piept și-a pus o etichetă cu numele ei. 

1 din 4 copii nu este înscris la școala din Iedera

O mână de părinți stau în jurul Simonei, în holul grădiniței din Iedera de Sus. Este vineri, înainte de 8 martie. Dintre cei șapte părinți, se remarcă prezența unui singur tată, iar două mame sunt mai agitate pentru că au venit cu copiii în brațe. „Citim, citim, citim și încurajăm cititul”, spune Simona către părinți. „Ca să citească atunci când vor fi mari, este important să îi expunem la cât mai multe cărți”. 

În 2021, comuna avea 408 copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani și 208 copii între 0 și 4 ani. Au trecut trei ani de la recensământ, adică acei copii care aveau atunci între 0 și 4 ani au crescut și ar trebui să fie înscriși la școală, deci numărul celor care ar trebui să frecventeze cursurile ar trebui să fie tot de aproximativ 400. În anul școlar 2024-2025, sunt înscriși la școlile din comună 226 de elevi, iar în grădiniță – 69. Astfel, mai bine de 25% dintre copii nu merg la școală. Acest lucru poate însemna, la indigo cu multe din satele României, că fie au plecat în străinătate cu părinții lor, fie învață în alte localități, dar și că, pur și simplu, nu merg la școală.

Printre soluțiile găsite de specialiștii prezenți la lansarea REZOLVAT se numără și programul „Masă caldă” sau „Masă sănătoasă”. Școala din Iedera a intrat în programul „Masă sănătoasă” în septembrie 2024 și toți elevii și preșcolarii primesc un pachețel de mâncare când sunt prezenți la școală. Directoarea Oana Muntean spune că „referitor la absenteism, din 2022 a început să scadă procentul, probabil și datorită burselor”. Din totalul elevilor, peste jumătate beneficiază de burse sociale - 176 de elevi, 7 au burse de merit și 20 burse de reziliență.

În ce privește rezultatele copiilor, în 2023, din cei 11 elevi ai școlii Iedera care au dat Evaluarea Națională, 3 au luat note peste 5, iar restul au luat note între 2 și 4.99, se arată într-un raport privind starea învățământului în județul Dâmbovița. Adică sub 30% din elevii comunei au reușit să ia o notă de trecere la examenul din clasa a VIII-a.

„De ce credeți că am venit?”

Ne întoarcem pe holul școlii pe care peste o sută de copii din Iedera nu l-au văzut niciodată. Simona le spune părinților că le va citi copiilor, iar la final fiecare va primi o carte adaptată vârstei. Cei mai mici vor avea propria lor „punguță cu două cărți”. Din clasă se aud multe voci de copii care se distrează la îndemnul învățătoarei. Înainte să intre în sală, Simona le mai pune o întrebare părinților „voi le cumpărați cărți copiilor? Le citiți?”. Una dintre mame răspunde „eu da, dar cel mai mult preferă YouTube. Le citești o poveste și imediat se plictisesc”. Părinții aprobă la unison, iar o altă mamă completează că „nu au răbdare“. Simona este de acord „sunt mici, nu au răbdare… (Dar) repetiția e mama învățăturii.”

Cele trei grupe mixte de grădiniță funcționează la capacitate maximă – câte 23 de copii în fiecare clasă. În ziua când a ajuns Simona în sat, în grădinița din Iedera de Sus sunt prezenți 10 copii, dar în sală au venit și trei elevi de la clasa pregătitoare. 

Absența lor are legătură și cu perioada virozelor, ne spune directoarea școlii, Oana Muntean: „în fiecare zi sunt copii (bolnavi, n.r.), poate astăzi a venit unul, mâine nu vine acela, vine celălalt.”

Cei mici s-au așezat în semicerc, pe scăunelele mici, cu fața spre Simona, iar în spatele fiecărui copil stă un părinte. 
Simona s-a așezat pe jos în fața lor și întreabă: „De ce credeți că am venit?”. Un copil răspunde timid „să ne spuneți o poveste”. Copiii sunt agitați, dar Simona îi liniștește vorbind în șoaptă. Le spune pas cu pas ce urmează să se întâmple, dar înainte de toate, face cunoștință cu fiecare copil în parte. Simona se apropie de Matias, îi întinde mâna și spune: „Bună, Matias!”. Băiețelul întinde și el mâna și o salută. Rând pe rând, fiecare copil face cunoștință cu ea.

De ce a venit Simona totuși să-i cunoască? Asociația OvidiuRo, pentru care lucrează, desfășoară programe de educație timpurie și încurajarea lecturii pentru toți copiii din România. „Punguța cu două cărți” este unul dintre ele și motivul pentru care Simona a venit astăzi în Iedera. Este un proiect pentru încurajarea lecturii, adresat copiilor de 0-3 ani din grupuri vulnerabile, care vrea să le stimuleze curiozitatea, să le dezvolte limbajul și să-i familiarizeze pe cei mici cu cărțile. Pentru că nu e suficient ca cele două cărți din punguță să ajungă acasă la copii, cei care participă la proiect și care sunt educatori, profesori, dar și alți oameni din comunitate, trec prin cursuri de formare pentru a învăța cum să le citească copiilor. După formare, ambasadorii organizează ateliere de lectură pentru membrii comunității.

Din 2019 până în prezent, s-au format 3.000 de ambasadori de lectură, iar „Punguța cu două cărți” a ajuns la 97.300 de copii. Cei mici învață cum să se comporte cu o carte, cum să o răsfoiască, iar pentru unii copii este prima dată când văd o carte. „Au explorat-o întâi ca obiect, ca jucărie, iar mai apoi am citit-o”, a spus Alexandrina Toader, inspector principal la Direcția de Asistență Socială a Primăriei Bălan, într-un testimonial de pe site-ul OvidiuRo.

Școala din Iedera nu este străină nici ea de inițiativele asociației - opt cadre didactice au trecut prin cursurile de formare despre cum să le citească copiilor.

Urși, rățuște, hipopotami

„Ce am spus că urmează după ce ne cunoaștem?”, întreabă Simona. „O poveste”, spun încet câțiva dintre copii. A pus în fața copiilor trei cărți în format uriaș, jumătate din înălțimea lui Matias, și ei trebuie să aleagă ce vor să li se citească. Prima are pe copertă 10 rățuște de cauciuc, a doua – un urs brun, iar a treia – un urs alb. Unul dintre copii exclamă: „aceea cu rățuștele de cauciuc ne-a citit-o!”. Cei mici se apropie de cărțile pe care le cunosc. 

Simona ia în mână cea de-a treia carte și o ține cu fața spre copii. „Ursule alb, ursule alb, tu ce auzi? Carte scrisă de Bill Martin și ilustrată de Eric Carle.” Femeia îi întreabă pe copii dacă au mai citit vreo carte scrisă sau ilustrată de Eric Carle. Directoarea șoptește „rățuștele”, iar copiii repetă și ei. Simona îi felicită pe copii și le spune că, atunci când părinții sau bunicii le mai citesc cărți, „să vă spună de cine e scrisă”. 

Cartea în format uriaș este ținută într-o mână de Simona, cu imaginile către cei mici. După fiecare pagină, copiii ascultă cuvintele și se uită la desenele din carte. Unul dintre cei mici spune: „Eu știu că hipopotamul e negru.” 

Povestea continuă, pagină după pagină, unii copii repetând întrebarea de după fiecare animal: „Tu ce auzi?” După ce copiii fac o demonstrație a sunetului pe care îl scoate animalul, Simona îi întreabă care a fost animalul lor preferat din poveste și îi lasă pe ei să caute printre pagini animalul dorit. La cea de-a doua poveste, pe care deja o cunosc, copiii se implică activ, repetând cuvintele spuse de Simona.

Cealaltă Iedera

Cea de-a doua grupă de grădiniță se afla în Iedera de Jos. Clădirea are două corpuri. Cea de la stradă este alungită, de culoare gri și înconjurată de un mic trotuar, care duce până în spatele curții, unde se vede o casă colorată. Între cele două clădiri este un teren sintetic aproape nou. Unde nu este trotuar, iarba este tocită și se vede pământul ud. La parterul căsuței colorate este grădinița, iar clasa pregătitoare este la etaj. Ajunsă în clasă, Simona observă cu bucurie Insula de lectură pe care o au copiii și le spune că se vor așeza chiar acolo pentru a citi povestea. Insulele de lectură sunt zone dedicate cititului, într-un spațiu delimitat față de clasă, curat și liniștit. Toate cărțile de acolo au coperta vizibilă și sunt accesibile celor mici. 

Fiecare copil își ia câte o pernuță și se așază în jurul Simonei. Atelierul de lectură se desfășoară similar cu cel din prima grădiniță, una dintre diferențe fiind că cei mici sunt mai agitați, iar Simona folosește mai multe tehnici pentru a le atrage atenția, printre care recunoașterea sunetelor de animale de pe telefon. La fel ca în prima grădiniță, copiii de grupă mijlocie și mare au primit câte o carte adecvată vârstei, iar cei mai mici au primit punguța cu cele două cărți. O fetiță de 3 ani și-a pus sacoșica pe umăr, dar nu o deschidea. Simona i-a arătat ce se ascunde în pungă, o carte cu ferestre care trebuie deschise, și apoi a început să descopere fiecare animal ascuns. 

Pe lângă cele două sesiuni de lectură, Simona și-a propus să meargă și prin comunitate pentru a se întâlni cu copiii de 0-3 ani care urmează sau care trebuiau să fie deja la grădiniță. În mașină a urcat Oana, directoarea școlii, și educatoarea Luminița. La îndrumarea celei din urmă, Simona a pornit spre comunitatea vulnerabilă din comună. 

„Am venit să-ți spunem cât de frumos este la grădi”

Pe un drum îngust, de pământ, Simona observă pe prispa unei case o fetiță mică, o tânără și un băiat. „Noi avem niște cărticele pentru copiii mici și mi-a sărit în ochi. Câți ani are?”, întreabă Simona prin geamul deschis al mașinii. „Trei anișori”, răspunde femeia cu fetița în brațe. „Îmi permiți să îi dau o carte?” întreabă Simona, după care coboară din mașină. Tânăra îi spune că fetița este a cumnatei. 

„Se duce la grădiniță?”, întreabă Simona. 

„Nu, că e prea mică și îi e frică”, răspunde mătușa. 

Simona îi spune în șoaptă femeii ,,Nu-i mai zice așa, că se sperie (de grădiniță, n.r.)”. Apoi îi arată cartea din punguță. 
Simona a luat apoi la pas prin comunitatea vulnerabilă din Iedera de Sus, nu doar pentru a le oferi copiilor câte o punguță cu cărți, ci și pentru a-i cunoaște pe părinți și pentru a le reaminti să îi înscrie la grădiniță.

La următoarea curte, unde inițial au oprit mașina pentru a cere informații, bunica din poartă spune: „Am și eu o fetiță de trei ani, putem să o înscriem?” Oana și Luminița îi spun că da, iar Simona întreabă dacă este fetița prin preajmă, pentru a-i oferi o carte. Mama Elenei* se apropie de Simona, împreună cu cea mică.

„Au venit să mergi la grădiniță”, îi spune mama. „Noi am venit să-ți spunem cât de frumos este la grădi”, completează și Simona. 

Elena are 3 ani, în vară face 4 și nu a putut fi înscrisă la grădiniță pentru că nu erau suficiente locuri. „Am dat-o anul acesta când a început, 2 zile”, încheie bunica.

Simona îi prezintă Elenei cartea din punguță. 

„Vrei să îmi spui ce animale sunt acolo?”, o întreabă pe cea mică. „Uite, dacă dai cu degetul acolo (pe pagină, n.r.), se desfac.” Elena desface o fereastră și descoperă melcul. 

Curtea bunicii se umple repede cu copii, prima dată au fost trei, apoi au mai venit doi. În final, opt copii descopereau animalele ascunse în spatele ferestrelor din carte. Unul dintre ei este „musafir”, deoarece „pleacă părinții că nu au ce face în țara asta, ce să facă? Să trăiască din alocație și din ajutor social?”, spune bunica. Ca într-o grupă de grădiniță formată pe loc, fiecare copil este atras de cartea cu animalele de la fermă și o descoperă rând pe rând. 

După vizita Simonei, una dintre fetițele pe care le-a vizitat s-a dus la grădiniță.

*Numele a fost schimbat pentru protejarea identității. 

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa scoala9@fundatia9.ro.