Mi-am dat seama că iubesc jurnalismul încă de la 13 ani, când am intrat într-o redacție pentru copii și adolescenți. Acum, după 10 ani, am terminat Jurnalismul la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și, tot aici, fac un master de Jurnalism Tematic. Nu pot să mă limitez la un singur domeniu; am ajutat pe social media la Starea Nației, am făcut evenimente la Fundația Doina Levintza și fac publicitate. Dar știu sigur că diversitatea asta mă ajută să caut și să cunosc povești adevărate, să le pun pe hârtie și prin ele să învăț cât mai multe lucruri.
Directorul unui colegiu de agricultură și industrie alimentară din județul Brașov vorbește despre lupta de a atrage elevi spre un domeniu competitiv și profitabil, dar cu o imagine nefericită în societate.
Vă amintiți vremurile de altădată, când, în dimineața de 1 ianuarie, împodobeam o crenguță cu flori de hârtie și cu acest accesoriu le uram părinților și celor cunoscuți să trăiască, să îmbătrânească – și nu oricum – ci ca un măr, ca un păr... Vă amintiți vremurile când ni se ura să fim tari ca piatra, iuți ca săgeata? Nu știm dacă se mai merge astăzi cu sorcova și dacă da, cât anume din semnificațiile ei sunt păstrate; s-ar putea să se fi golit de esență și să fie doar un pretext pur comercial. Dar în aceleași vremuri de altădată, se spunea că dacă rămâi nesorcovit nu-ţi va merge bine tot anul, așa că în prima zi a anului, atunci când am început să scriem articolul pe care îl veți citi miercuri, ne-am gând că v-am putea sorcovi noi, așa, ca să vă/ne meargă bine în 2022.
D.P. Așa obișnuia să semneze articolele pe care le publica în ceea ce era, în anii ‘80, revista școlii. Revistă e impropriu spus, dar nici avizier nu poate fi numit acel panou din PAL prins de peretele de la parterul liceului, care își schimba înfățișarea săptămânal și pentru care scria el și elevii deopotrivă. Hai să-i spunem revistă-hibrid, fiindcă avea conținutul unei reviste, dar aspectul unui avizier.
