
Mi-am dat seama că iubesc jurnalismul încă de la 13 ani, când am intrat într-o redacție pentru copii și adolescenți. Acum, după 10 ani, am terminat Jurnalismul la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și, tot aici, fac un master de Jurnalism Tematic. Nu pot să mă limitez la un singur domeniu; am ajutat pe social media la Starea Nației, am făcut evenimente la Fundația Doina Levintza și fac publicitate. Dar știu sigur că diversitatea asta mă ajută să caut și să cunosc povești adevărate, să le pun pe hârtie și prin ele să învăț cât mai multe lucruri.

Ce spun adolescentele din România despre siguranță, violență de gen și cu cine vorbesc despre asta.
„Nu mi se pare corect că băieții pot să iasă seara și să stea cât vor fiindcă sunt băieți”, spune Anda Duțescu, o adolescentă din Slatina. „Dirigintele le-a făcut pe niște colege «panarame» pentru că aveau părul colorat în roz”, dă un alt exemplu Carla Pantilie, liceană din Câmpina. Ambele fete ilustrează mentalitățile din comunitățile lor. Cele două coordonează cinecluburile feministe F-SIDES din orașele lor și încearcă să ducă mai departe, printre colegi și profesori, discuția despre egalitatea de gen. E o victorie pentru ele când la proiecțiile lor de filme vin și băieți, chiar dacă aduși de prietenele lor.
Când se stabilea forma proiectului „România educată”, am trimis către Ministerul Educației - pe căi oficiale - propunerea includerii în lege a principiului parteneriatului „școală-comunitate-familie”. Nu a existat deschidere și interes, nu a fost inclus în lege, așa cum nu a fost inclus nici principiul conform căruia școala răspunde pentru orice se întâmplă în interiorul său. Responsabilitatea din perspectiva statului este mai degrabă pestă sau blasfemie, nu concept asumat sau crez.