Educația după Mugur Mihăescu, neomarxismul „ca un șarpe” și „bijuteriile pe care le-am aruncat pe vremea lui Ceaușescu”

De ce am stat atâta pe X ascultând opinii pe educație care mai de care mai scoase din podul bunicii ca apoi să încerc un debunking? Fiindcă nu sunt propuneri noi. Tot ce a zis Mihăescu de la AUR că ar vrea să schimbe apare recurent pe la diverse alte partide din tot spectrul doctrinar. Pe unele le-am pescuit și la candidații primului tur de la alegerile prezidențiale, din 2024. Faza e că nu sunt bazate pe date, pe analize serioase, pe pilotare în zilele noastre, nu acum 40 de ani.

De exemplu: ore multe de sport, uniforme obligatorii, manual unic, simplificarea programei școlare, examene de treaptă în liceu ca în anii ‘80, finanțarea universităților după performanță și studenții să dea banii pe facultate înapoi dacă pleacă peste hotare.

Sunt doar câteva dintre ideile prezentate pentru sistemul educațional de deputatul Mugur Mihăescu, într-un live pe platforma X, organizat de „Nae Moromete, pleava societății”, care se descrie și „Jurnalist 2.0 INDEPENDENT, blogger. LIBER nu liberal, CONSERVATOR nu socialist. Nihil sine DEO!”. Idei pe care eu tot le aud în ultimii 20 de ani de când acopăr domeniul ăsta.

La discuția de două ore au participat între 50 și 70 de persoane și moderatoare a fost profesoara universitară Adriana Giurgiu, de la Universitatea din Oradea, care la final a povestit pe un mare adevăr faptul că neomarxiștii români s-au format în facultăți prin 1997 și cum au devenit puternici și uniți: „S-au încolonat toți în spatele doamnei Lasconi, de exemplu, deși marea lor majoritate, că am prieteni în rândul lor, îmi spuneau că le e rușine cu ea. Sunt ca o armată, e o doctrină foarte puternică. Trebuie să ne luptăm cu ea.”

Și Mihăescu crede că „politica neomarxistă a pătruns ca un șarpe” și că „trebuie să dispară total.”

Paranteză neomarxistă

Care-i faza cu neormarxismul? Într-un fel, așa cum prin anii ‘90 oricine părea să se opună schimbării era numit „comunist”, tot așa oricine vine cu idei „prea” revoluționare, e „neomarxist” astăzi. Dacă vrea drepturi pentru minoritățile sexuale, e clar „sexomarxist”. Explică profesorul de științe politice Andrei Țăranu în DW mai bine: „Ei sunt mai degrabă postmarxiști decât neomarxiști. Termenul neomarxism nu acoperă absolut nimic. Iar postmarxiștii sunt extrem de necesari în peisajul politico-cultural sau culturalo-politic din România, pentru că acest peisaj a fost și continuă să fie dominat de o expresie conservatoare de dreapta anticomunistă care a obosit de propria-i importanță și care nu mai spune nimic generațiilor care au astăzi 20-30 de ani și care nu au și nu au avut nicio legătură cu comunismul. În al doilea rând, ei reprezintă ceea ce se numește «gândirea critică», adică epoca postmarxistă de după anii ’60 legată de Școala de la Frankfurt, tot ceea ce înseamnă această gândire critică a societății capitaliste, postcapitaliste, a capitalismului târziu”.

Cu alte cuvinte, nu ne place de tine, ești neomarxist, te opui extremei dreapta, ești neomarxist. 

Mărturisire

Sunt o fată de la țară, am copilărit pe malul Ozanei într-o familie care a rupt pingelele la dansuri populare, unchi și mătuși care se învârteau în hori energice și complicate. Mărturisesc că și mie îmi saltă inima la o horă adevărată, my guilty pleasure. Toată copilăria mea am recitat patriotice la școală și am purtat costum național la serbări, pe care-l schimbam cu ținuta de Michael Jackson pentru mișcările pe „Thriller”. Plus Jessica Jay. 

Așadar, născută în grădina Maicii Domnului, care indiferent cum v-ar deruta unii, nu e în altă parte decât în județul Neamț, tot nu pot să gust curentul ăsta violent naționalist care nu ne face bine nici nouă, nici țării. 

Am crescut inclusiv cu familia adunată în fața televizorului la „Vacanța Mare”, fără vreo grijă pentru „interzis copiilor cu 12 ani” care nici nu exista pe atunci, și mă îngrozesc cum de găseam umor în spectacolul grotesc, sexist și violent din prime time la TV. 

Nu cred că atâta ne ducea capul atunci, ci mai degrabă că cei pe care îi ducea capul aveau tot interesul să nu ne scoată din noaptea minții. Era și premeditare în rândul unor showmen, nu doar „atâta știam/puteam atunci”.

Despre meritocrație, iar și iar

Marți seara, 25 martie, 20.45. Am apăsat butonul „listen” pe X. Ce are un reprezentant al partidului de extremă dreapta, cu George Simion în cursa pentru prezidențiale, de zis despre educație? Că educația, deși Cenușăreasă, a adus capital politic serios cel puțin ultimilor doi președinți: România educată a lui Klaus Iohannis și Pactul pentru Educație al lui Traian Băsescu. Sunt spre 350.000 de angajați în sistemul de învățământ, deci vreo 2% din totalul românilor cu drept de vot. Apoi, vreun milion de tineri au căpătat proaspăt drept de vot anul trecut.

Și potrivit CURS, aproape 30% dintre tinerii între 18 și 30 de ani au pus ștampila pe Călin Georgescu, în timp ce 32% pe Elena Lasconi, alți 13% pe George Simion. Alegători care sunt încă în școală sau abia au ieșit din ea, pentru care tema educației răsună tare.

Deputatul AUR a pornit de la ideea că avem nevoie de un sistem educațional bazat pe meritocrație, această scobitoare de argint molfăită în gurile politicienilor de orice culoare. 

Este o discuție care atinge un buton sensibil, când cei mai oropsiți vor drepturi, scoatem cartea meritocrației.

Cel mai recent clocot pe tema asta a fost în 2023, când Ministerul Educației a uitat să pună prag de notă la bursele de merit. Adică legea a menționat că primii 30% dintre elevii unei clase iau bursă, astfel încât s-a ajuns la anomalia ca elevi care aveau medii sub 5 să fie pe liste. Inima noastră care bate pentru meritocrație și țară a luat-o la galop când câteva mii de elevi au luat câte 200 de lei pe lună un semestru, până s-a reglat treaba. Apoi, au introdus pragul ca bursa de merit să fie doar pentru elevii care au peste 9.50. N-are a face că noi nu avem standarde de notare și că un 9 dintr-o localitate nu înseamnă același lucru cu un 9 din alta, un 4 de aici cu un 4 de colo. Nu ne pasă, ce-i în catalog e lege. 
Ce înseamnă merit într-un sistem educațional fără standarde de evaluare, care are 1% olimpici și peste 40% analfabeți funcțional, dar mai grav, are aproape jumătate dintre copii în risc de sărăcie? Mihai Vasile și Marius Udrescu explică bine cât de nedrept este sistemul românesc pentru copiii care au greșit născându-se într-un loc fără oportunități sau în familii vulnerabile.

Revenim la viziunea AUR pentru educație. Mugur Mihăescu făcuse de acum câțiva ani un program pentru reformarea educației și pe care îl recomandă, printre altele, că vine dintr-o familie de profesori și că soția sa e profesoară, validat atunci în agora social media unde a primit „peste 300 de comentarii”. 

Cu o voce liniară, de duhovnic, Mihăescu începe cu ceva de actualitate: „Situația învățământului din România, vă pot da un singur exemplu petrecut la simularea de la Română, aveau să comenteze o poezie. Titlul poeziei era Iarna, doar că erau scrise literele mai apropiate și toți au spus că poezia se numește Lama. Așa au citit ei…”

Care-i problema aici? Plecând de la un articol din presă, s-a făcut o generalizare la nivelul întregului sistem. Da, e haios-trist ce a povestit o elevă care a dat simularea cum că ea și câțiva colegi au văzut „lama” în loc de „iarna”, dar e o singură elevă care a dat o informație ce apoi n-a mai fost verificată nicicum și s-a tot rostogolit. Pentru modul ăsta de a argumenta, când iei o chestie singulară și o duci în general, englezii au expresia „cherry picking”. Adică iei o cireașă necoaptă de pe-o ramură, te strâmbi de acreală și zici că tot copacul e la fel.

Să pornim…

Doar 7 materii obligatorii la gimnaziu, 5 ore de sport pe săptămână

„…propusesem pentru o programă de învățământ gimnazial un modul obligatoriu de șapte materii din care să facă parte limba română, sportul care trebuie făcut zilnic, o oră pe zi sport, o limbă de circulație internațională care să-ți permită mai apoi încadrarea pe piața muncii europeană, tehnologia informației, matematică, istorie și… nu le am acum în față, erau șase sau șapte materii pe care le propusesem (își amintește o oră mai târziu că era vorba de antreprenoriat).” 
Pe lângă modulul cu materii obligatorii, propune alte module „de știință, umane sau profesionale” pe care copilul să le poată schimba chiar în timpul anului școlar. La final de an, evaluare, mai propune Mihăescu.

Bun! Nu mai subliniez aici că face cu siguranță confuzie între planurile-cadru și programa școlară. Dar peste asta, doar o mică acoladă. Noi suntem în plină dezbatere publică pentru schimbarea planurilor-cadru la liceu care vin și oferă o mai mare libertate în alegerea materiilor opționale, în special în ultimele clase. A sărit toată lumea că liceenii nu știu să aleagă, că oricum vor alege doar materii de Bac, că profesorii nu știu să facă opționale atractive. Apoi, câte o oră din materiile considerate serioase, mate, istorie, geografie (clasificări la care nu subscriu, dar asta zice sistemul) au fost scoase din trunchiul comun, adică din categoria obligatorie, și puse în curriculumul la decizia școlii. Mai multă autonomie dată școlilor, adică. Alte discuții interminabile că nenorocim copiii care nu mai știu istoria patriei sau pe lângă ce munți și râuri trec când decid să plece definitiv din țară. 

În fine, un „nu se poate” colectiv, manevrat destul de elegant de Ministerul Educației până acum. Vedem cum va arăta proiectul după dezbatere, dar n-a fost deloc a walk in the park până acum. Ba chiar e un proiect care trebuia să fie schimbat de acum doi ani, dar au deschis fereastra, au aruncat în spațiul public câteva modificări, au văzut furia oamenilor și au băgat capul la loc. Acum a picat sarcina pe Daniel David. Ghinion. 

Ideea e că toate țările dezvoltate ale lumii, inclusiv Finlanda, se gândesc să grupeze altfel materiile, să aducă mai multă interdisciplinaritate și flexibilitate în orar. Și e și la ei la fel de greu, că e firesc, profii își apără materia, au nevoie de mult training și învățare pentru schimbare. Chiar și în țările cu multe resurse. Adică nu alea care se învârt în jurul lui 3% din PIB.

Închei acolada: abia aștept să vină domnul Mihăescu să le spună profilor care materii sunt obligatorii și care nu. De ce nu sunt, de pildă, științele printre materiile obligatorii că na, analfabetism științific… Oare profii care stau cu ștampilele ridicate așteptând să le pună pe AUR s-au uitat la programul ăsta de reformă? 

Treapta a doua, așadar

Treapta a doua, pentru cei care au venit mai târziu pe-aici, era un examen intermediar pe care elevii îl dădeau din materiile de bază la final de clasa a X-a și dacă nu luau examenul, erau încadrați „în producție” și făceau un stagiu de practică între 6 și 12 luni și la muncă, băieți! Nu inventează deputatul AUR apa caldă acum - în istoria postdecembristă, mai mulți miniștri au tot visat să se reintroducă această triere, de la Alexandru Athanasiu și Sorin Cîmpeanu până la Ecaterina Andronescu.

Faptul că tot ne trage elasticul spre comunism nu mă miră, dar mă neliniștește faptul că n-am înțeles că lumea s-a schimbat. Liliana Romaniuc, președinta Asociației Române de Literație, a punctat bine asta la podcastul REZOLVAT: „Comparația cu ce era înainte de '89 nu ne ajută la nimic. Pentru că trăim într-o cu totul altă lume. Ce a fost bun pentru noi nu înseamnă neapărat că va fi bun și pentru copiii aceștia. Ce fac bine astăzi nu înseamnă că mâine va funcționa la fel de bine.” Iar Romaniuc este unul dintre foștii profesori care și-au început cariera la catedră în comunism. După Revoluție, a studiat trendurile și cercetările internaționale, cele care ar trebui cu adevărat să stea la baza oricărei politici publice.

Mugur Mihăescu n-a pomenit niciun studiu care să dovedească că ar avea rezultate ce propune, doar idei după cum crede el și familia lui de profesori că ar merge și tot bătând monedă pe ideea de meritocrație. Îl citez aici pe Cristian Hatu, expert în educație, care tot la REZOLVAT by Școala9 a zis cum profesorii nu mai au încredere în decidenți că le-au servit pe tavă tot felul de idei nefundamentate. „De multe ori, cei din zona de decizie preferă să se înconjoare de yesmeni. La un moment dat, se creează un mod de raportare straniu al profesorilor la decidenți. Pentru că profesorii și-au pierdut încrederea în raționalitatea deciziilor decidenților”, spune el. Prin organizația sa a implementat mai multe programe de predare a științelor în școala românească, toate pe baza unor cercetători internaționale și întotdeauna măsurând impactul. 

Multe alte ONG-uri încearcă să împingă în față nevoia de a face legi doar pe baza a unor date validate - evidence based policy, cercetări făcute azi, nu în anii ‘80.  

Vor profesorii români să mai treacă prin experimente?

Competiție, competiție

„Accederea în liceu se poate face doar pe bază de concurs bazat pe meritocrație. Eu știu că fiecare părinte își vede copilul ca cel mai bun din lume, dar dacă vrei să ai o societate funcțională, totul trebuie să fie bazat pe competiție”, a mai spus deputatul AUR. 

Acum elevii sunt selectați și răsselectați. Mai mult decât atât, pe lângă Evaluarea Națională, noua lege a educației le dă liceelor care vor undă verde să-și selecteze o parte dintre elevi prin admitere și asta a dus la multe contre. Mai sunt doar cinci țări europene care dau examen la 15 ani. Iar noi vrem ca ei să susțină două începând cu anul 2028. Explică oameni care știu de ce e contraintuitiv și profund inechitabil să faci asta. De fapt, țările care nu dau examen de selecție pentru liceu consideră, în mare, că 14-15 ani nu e o vârstă potrivită pentru un examen cu miză mare, așa că au dezvoltat tot felul de sisteme cu evaluări pe parcurs și programe eficiente de orientare în carieră.

„Bijuteriile din comunism”

Și revenim la comunism, fiindcă Mihăescu zice că „bijuteriile pe care le-am aruncat pe vremea lui Ceaușescu trebuie dezgropate și șlefuite”. 

Deputatul vrea ca angajatorii să fie obligați să pună pe platforma REVISAL locurile de muncă după care liceele profesionale și vocaționale să se orienteze. „Se trage o linie și primii, am luat un exemplu, 40.000 de copii acced la liceele teoretice. Restul copiilor, toți sunt îndreptați către liceele care au ca finalitate de piața de muncă profesională și vocațională”. 

Cu date din REVISAL sau nu, astăzi peste jumătate dintre elevi merg în învățământul tehnic sau profesional. Unde se rupe filmul? Ajung la specializări care nu le plac, doar fiindcă au medie mică la Evaluare Națională și că ăsta e singurul liceu pe care și-l permit, e cel mai aproape de casă. În învățământul tehnologic și profesional avem cel mai mare abandon în momentul ăsta la nivel de liceu. Învățământul dual vine cu soluții, adică licee cu multă practică în timpul cărora elevii pot să ia și o bursă consistentă. Aici spun experți de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru Școala9 unde e buba. Apoi, e nevoie de o susținere constantă a acestor copii, nu doar financiară, emoțională și psihologică. Sunt printre cei mai vulnerabili dintre adolescenți cei care după atâția ani de școală au rămas la coada catalogului, deci au nevoie de cele mai multe resurse și sprijin. Aici un exemplu de cum s-ar putea face. În niciun caz nu mai funcționează pedeapsa de tipul „nu iei treapta a doua, ajungi la tehnologic”. Am încercat, doar asta am făcut până acum, n-a mers.

Până aici, în viziunea lui Mihăescu, e un amestec de discursuri tot auzite, nevalidate de date neapărat, într-o lume mult mai sofisticată decât societatea închisă în care se trăia în comunism.

Care e strategia de a-i convinge pe oameni: pornește de la ideea că dacă vrem cu toții elevi mai bine pregătiți, că toți vrem asta, e clar că vom fi de acord cu orice metodă care se presupune că ne duce acolo. Bunele intenții nu fac neapărat politici publice bune.

„Învățământul nu e despre profesori”

Apoi trece la profesori. Fostul comediant li se adresează direct: „Învățământul nu este despre norma ta, domnule profesor, învățământul este despre viitorul copilului meu. (...) La ora actuală, toți profesorii care sunt titulari cred că sunt bătuți acolo în cuie. Or, învățământul nu e despre profesori, învățământul este despre elev, despre copil. De aceea ei spun: ca să aștepți ca un copil să-și aleagă modulul tău la care tu predai, tu trebuie să-l faci atractiv și vă dau un singur exemplu cu ce mi s-a întâmplat la istorie în clasa a cincea. Profesoara de istorie ne-a dus pe noi copiii pe un șantier arheologic de lângă Craiova…” (Pe scurt, povestește cum a îngropat niște monede și i-a pus să sape să caute comori.) Pentru că așa îți atragi copilul.”

Peste toate, votanții AUR din rândul profesorilor ar trebui să știe că ar putea să își piardă titularizarea în timp. Iar titularizarea e parte importantă din ce face atractivă profesia asta, că na, capeți un post într-o școală pe viață. Salarii proaste, respect doar de 8 martie, probleme cu duiumul. Atât aveau și ei, titularizarea.

Dar cum spune și Mihăescu, nu vă speriați, e doar „un debate, nu este un așa vom face și atât, dar măcar să avem un plan bine pus la punct.”

Disciplina se face cu cartonașul roșu

Trece la violența din școli și conflictul veșnic din trinomul elevi-profesori-părinți. Deputatul AUR rezumă simplu problema: înainte te băteau profesorii și te mai băteau și părinții acasă, acum, dacă profesorul ridică tonul la copil, e bătut de părinți. Soluția lui - cartonașe galbene și roșii pentru părinți care să-i ardă la buzunar.

„De exemplu, la o abatere dintr-asta disciplinară gravă, îi dai copilului un cartonaș galben, chemi părinții și le spui: știți ce se întâmplă în urma unui cartonaș roșu? (...) La un cartonaș roșu, domnul părinte sau domnul tutore va trebui să plătească actul de învățământ. Dacă nu are bani, va depune muncă în folosul comunității în valoarea egală cu costul anului de învățământ. Și crede-mă, niciun profesor nu va mai avea o problemă”.

Care-i problema aici? De cele mai multe ori, copiii cu comportamente problematice la școală au necazuri și acasă, provin din familii cu provocări pe multe planuri. În final, îl pedepsești tot pe cel mai amărât, în loc să îl susții să iasă din această situație. Cu inechitatea cât casa în societatea românească, cel sărac ajunge să fie și mai lovit. Și încă ceva: sistemele gândite ca punitive nu opresc comportamentele nedorite. Că așa am avea penitenciarele goale, nu? 

Mereu revin la acest exemplu. O directoare din Sălaj a schimbat metoda de lucru - îi recompensează pe elevii care vin la școală și așa a redus absenteismul, cu o atitudine pozitivă. E doar o metodă care merge acolo, dar clar schimbarea de atitudine față de copiii și părinții care au cea mai mare nevoie de sprijin și acceptare a făcut diferența. 

Învățământul superior lovit la bani

A trecut repede și la învățământul superior care nu va mai fi finanțat per student, ci „în funcție de rezultatele pe care le are acea facultatea la coeficientul de încadrare pe piața de muncă europeană, piața de muncă academică și la rank-ul pe care îl are printre universitățile europene.”

Apoi, dacă pleci în străinătate după absolvirea universității, să dai banii înapoi.  Cu o criză a numărului de studenți și cu un abandon universitar la peste 40% după primul an de facultate, ar ajuta o nouă restricție? Ideea nu e nouă, a fost dezbătută în ultimii ani în special legat de facultățile de medicină, ca doctorii să rămână acasă. 

Ca să fentezi sistemul o să găsești mereu o cale. Cum ar fi însă, ca politician, să pui umărul la a face o țară în care să își dorească să rămână tinerii să muncească? E complicat și munca ar trebui să se întindă pe mai mult de 4 ani.

Manualul unic

„Eu, de exemplu, nu vreau să mai am manuale alternative. Toate manualele și toată programa trebuie să fie unitară. Unitară! Nu că unul învață istorie de pe un manual, altul învață matematică de pe un manual, altul nu știu ce de pe un manual. Nu există așa ceva! Este doar un manual conform unei programe și atât. (Acum e) fiecare cu geografia lui, istoria lui, economia lui, nu.”

Manualele alternative nu înseamnă că fiecare manual are o altă programă școlară. Dar le dai profesorilor să facă ei o triere între materialele didactice cu idei, texte și metode diverse. A mai făcut o încercare cu un manual unic fostul ministru Liviu Marian Pop și n-a fost o idee bună nici în 2017, nu are cum să fie nici azi.

Cine ar scrie manualul unic? Cine ar fi autorul absolut la curtea noului rege?

Unul dintre cei prezenți la live-ul de pe X, fost polițist, îi amintește „ca de la Garcea la Garcea”, cum îl ierta când călca accelerația, pe vremuri, și accepta să fie mințit că „Dom'le, mă grăbesc că s-a sparg țeava și s-a inundat mama.” Încalci legea apoi ajungi să faci legea…

Ascultătorii au mai venit cu dileme de tipul „Cum de au construit romanii un pod în fața dacilor?” sau „Dacă eu îmi dau copilul la privat, primesc o scutire de taxe?” sau „cine ar numi AUR ca ministru al Educației?”. La cea din urmă întrebare, Mihăescu l-a amintit pe Radu Baltasiu, „cel mai bun comunicator pe educație”, în opinia sa. Baltasiu este profesorul de la Sociologie din București care a fost acuzat de studenți că e misogin, homofob și fascist, după cum a relatat PressOne.

Mai e o lună până când votăm un nou președinte. Iar propunerile AUR ating toate sensibilitățile din sistem, dureri neadresate care au cronicizat. E seducător să vii cu soluții care par că rezolvă problema pe loc. Politicile educaționale au nevoie de oameni care se pricep, au studiat în profunzime și au cercetări în spate, au nevoie de timp și așa cum spunea expertul finlandez Ari Pokka, au nevoie mai ales „de pace politică”. Ajungem acolo cu profesori ținuți în frâu de frica de a-și pierde postul și elevi speriați cu „producția”?