Este suficient să faci o lectură a descriptorilor acestei competențe ca să constați că pentru a avea relații interpersonale și sociale de succes este esențială cunoașterea și aplicarea unor coduri comportamentale, capacitatea de a manifesta empatie, de a comunica eficient, de a transmite mesaje clare prin diverse mijloace, în diverse contexte.
E important să știi să spui „poftim” în loc de „na”, este important să observi comportamentul celuilalt, să îi descoperi pasiunile, să îi citești dorințele, pentru a-l surprinde prin gesturile tale, cum la fel de important este să știi cum să oferi, cum să ambalezi ceea ce oferi, cum să faci ca bucuria să fie mare și emoția pe care o generezi așijderea. E important să știi că nu dimensiunea sau valoarea darului contează, cât gestul în sine. Și că adesea darul poate fi un zâmbet sau un cuvânt de încurajare. Este important să știi și să primești, de asemenea. Să știi cum să apreciezi un gest, un zâmbet, o mică atenție de la cineva care îți arată prețuire sau, mai mult, afecțiune. Să știi să arăți înapoi că ești parte a acestui schimb relațional.
Nu există o disciplină școlară numită Arta de a face daruri sau Arta de a primi daruri, dar aceasta nu împiedică pe nimeni dintre cei care educă să creeze contexte în care elevii să învețe cum să dăruiască și cum să primească ceea ce li se dăruiește. Un covrig sau o carte, o cană inscripționată sau șosetele colorate după care tânjea colega de bancă, un mesaj pozitiv sau un ornament de Crăciun. Poate un cuvânt, un gest, un zâmbet, o îmbrățișare.
Există un astfel de moment în viața școlilor (nu a tuturor, ca s-o spunem pe cea dreaptă) și este plasat taman în ceea ce numim, hăt, de mult, „luna cadourilor”. Este așteptat de copii și de tineri deopotrivă, iar diriginții își amintesc probabil că de undeva din a doua jumătate a lunii noiembrie aud anual întrebarea: „Nu facem bilețele pentru Secret Santa?”
Joc tradițional de Crăciun, devenit popular în toata lumea, Secret Santa sau Moșul secret implică membrii unui grup cărora li se atribuie prin tragere la sorți o persoană căreia îi fac un cadou, iar identitatea celui care dă cadoul trebuie să rămână necunoscută. Și Secret Santa sau Kris Kringel sau Angelito sau Wichteln sau Mikołajki sau Sinterklaas sau amigo secreto sau un pitic și un uriaș sau Moșul secret a ajuns să fie jucat în țări din est și din vest, din nord și din sud. Inclusiv la noi. E rău? E bine? Unii zic că ar trebui interzis, că e nefiresc, că nu poți cere copiilor să cumpere cadouri colegilor, că e frustrant pentru unii, că e un stres suplimentar pentru alții. Există și o altă categorie, a celor mai blocați în naționalisme de paradă doar, care condamnă obiceiul ca nefiind autohton, nefiind parte a patrimoniului cultural național, nefiind fibră românească, sânge neaoș și nervură dacică. Chiar așa să fie? Sau privim jocul din afară, de undeva din înalt, iar din avion nu se văd, precum știm, detaliile.
„Nu facem bilețele pentru Secret Santa?”
Cum să răspunzi la această întrebare ca diriginte? Afirmativ, am zice. Noi așa am răspuns mereu. Dar credem că primul pas pe care trebuie să-l faci înainte de a începe extragerea bilețelelor este să ai în vedere cine sunt copiii care pun această întrebare, pentru că jocul în sine poate îmbrăca forme variate, în funcție de mediul social din care provin aceștia, în funcție de valorile lor, de situația materială, de scopul activității. Așadar, înainte de a face bilețelele stabilești niște reguli (orice joc are reguli, nu?). Una dintre reguli se referă la conținutul darului: poate fi un produs creat de elevi, poate fi o felicitare cu un mesaj pozitiv, poate fi o ciocolată sau un glob pentru brad, poate fi o carte sau te miri ce. Un cadou prin care arăți celuilalt că într-adevăr contează pentru tine, că într-adevăr prețuiești identitatea lui de om, nu trebuie să fie neapărat scump. Ba, mai degrabă, credem că simbolistica din spatele valorii este cea valoroasă. A doua regulă este cum să împachetezi darul și/sau cum să scrii mesajul. Ceva ce trebuie să marcheze o simbolistică, așa cum spuneam mai sus, sărbătorească, se cere a fi ambalat într-o manieră oarecum festivă. Și nu ne referim nici în acest caz la sclipici, la brizbrizuri sau la alte zaharicale vizuale. Ci la existența unei atenții acordate unui înveliș care poate fi și o hârtie simplă, care să împacheteze cu delicatețe, poate cu câteva decorațiuni desenate personal pe ea, cu câteva culori care să dea viață, din minele unor creioane colorate sau a unor carioci. Ce poate fi mai ieftin, și în același timp mai încărcat afectiv, decât un astfel de ambalaj? Apoi un mesaj scris din suflet, așa cum l-ai dori pentru tine, poate. O urare care să nu repete clișee, care să dea măsura individualității tale și a empatiei, a dăruirii din suflet, nu din buzunar.
Sunt doar câteva exemple. Cât poate să fie de greu? Cât poate să fie de scump? Cât poate să fie de anulator a sentimentului patriotic și cultural autohton?
Ajungem, din păcate, să propagăm exagerări, să fim prea exagerați în radicalisme, uitând cum este să ne bucurăm de lucruri mici și autentice. Avem o clasă în care există copii fără posibilități? Cât ne costă să îi sprijinim să facă și ei un cadou simbolic, din puținul pe care îl au ei. Cadoul în sine poate fi chiar mesajul scris pe un colț de hârtie. Cum să furi bucuria unui copil în numele acestei limitări? Cum să furi bucuria celorlalți copii, nepermițându-le să organizeze un moment de împărtășire festivă, în numele acestei aparente discriminări? Cum să refuzi, chiar dacă e un obicei venit din afară, frumusețea lui? În fond, e frumos și pozitiv doar ce e al nostru? Nu despre împărtășiri ce nu țin seama de granițele, mai mult sau mai puțin întâmplătoare, dintre oameni este vorba?
A ști să dăruiești și a ști să primești sunt poate competențe dificile. Când ai prea mult, poate nu mai știi să primești. Când ai prea puțin, poate nu mai știi să dăruiești. Dar educația tocmai despre asta trebuie să fie: despre cum să învățăm să nu ne lăsăm limitați de limitele noastre.
Moșul secret, cadoul care conține în el gratuitatea dăruirii și a primirii, nu luxul economic, este printre formele de educație pentru viață la care fiecare trebuie să avem și să aibă acces.
Așadar, jucați jocul moșului secret gândindu-vă la bucuria celui care oferă și a celui care primește. În fond, viața în esența ei este redusă la acest binom gestual.
